Vladimir Putin în faţa unei aventuri militare care ţine loc de ideologie

Ar fi o tragicǎ repetare a istoriei dacǎ occidentalii vor începe acum sǎ aprofundeze geografia Ucrainei în aceeaşi manierǎ în care au aprofundat-o pe cea a fostei Yugoslavii. Intre 1992 şi 1994, nume precum Sarajevo, Vukovar, Krajna, Kosovo, Srebreniţa au devenit simbolurile unui delir naţionalist generalizat şi ale unor drame umane devastatoare. Deseori dezastrele încep prin repetarea obsesivǎ a unor nume: Kiev, Crimeea, Doneţ, Harkov, Slaviansk… Iatǎ nume ucrainene deja sinonime cu ideea de crizǎ şi conflict.

Joi, la Geneva, ruşii, ucrainenii, americanii şi europenii ar urma sǎ discute pentru a cǎuta o soluţie. Dar existǎ riscul repetǎrii dialogului de surzi, cum s-a întîmplat şi duminicǎ 13 aprilie la ONU, în urma unei reuniuni de urgenţǎ a Consiliului de Securitate cerutǎ de Moscova.

Rusia se aflǎ într-o etapǎ de testare a tuturor "adversarilor" sǎi. Ea îi testeazǎ în primul rînd pe noi lideri de la Kiev pentru a vedea cît de solizi sunt pe poziţie şi ce capacitate de reacţie au în raport cu provocǎrile din estul Ucrainei, unde aşa-zişi militanţi pro-ruşi ocupǎ cu forţa instituţii oficiale. Moscova îi testeazǎ însǎ şi pe occidentali, pentru a vedea unde se aflǎ verigile slabe din interiorul Uniunii Europene şi eventual ale pactului euro-atlantic. Probabil cǎ Vladimir Putin este convins cǎ nici un european nu este dispus sǎ-şi verse sîngele pentru Ucraina, şi cǎ nici mǎcar în Ucraina nu existǎ mulţi candidaţi dispuşi sǎ înfrunte redutabila armatǎ roşie.

In ce-l priveşte pe preşedintele interimar ucrainean, Olexandre Turşinov, el se aratǎ pe de o parte ferm şi pe de altǎ parte deschis la compromisuri. Decizia sa de a lansa o largǎ "operaţiune anti-teroristǎ" împotriva militanţilor pro-ruşi care ocupǎ ilegal instituţii ucraninene este destinatǎ în mare parte sǎ-i forţeze pe europeni sǎ se maobilizeze cu mai multǎ energie în ajutorul Ucrainei. Pe de altǎ parte, ideea avansatǎ de el, legatǎ de un posibil referendum privind statutul regiunilor din est, reprezintǎ o concesie importantǎ.

Vladimir Putin apare în acest context ca omul care trage toate sforile şi care deţine toate cheile crizei. In aparenţǎ, toatǎ populaţia rusǎ se aflǎ mobilizatǎ în spatele sǎu, dar lucrurile n-ar fi stat chiar aşa dacǎ în Rusia presa ar fi fost liberǎ iar dezbaterea în jurul politicii Kremlinului posibilǎ.

Intr-un articol publicat de Le Monde, se aratǎ însǎ cǎ Vladimir Putin riscǎ sǎ se înşele în ce priveşte analiza situaţiei de pe teren. El vede peste tot numai duşmani şi i se pare cǎ Rusia este încolţitǎ de occidentali şi de aliaţii lor. Dar dacǎ principalul sǎu duşman ar fi unul din interior? se întreabǎ un specialist în economie. Pentru anul acesta, Rusia este obligatǎ sǎ se mulţumeascǎ cu o creştere economicǎ de numai 0,5 la sutǎ, dupǎ ce previziunile fuseserǎ de 2,5 la sutǎ. Iar fuga capitalurilor continuǎ şi s-ar putea sǎ atingǎ în 2014 suma de o sutǎ de miliarde de dolari, sau poate suma de o sutǎ cincizeci de miliarde dacǎ criza se agraveazǎ. Curînd, principalii "inamici" ai lui Putin s-ar putea sǎ fie oligarhii ruşi afectaţi de sancţiuni, dar mai ales clasa mijlocie rusǎ care va constata cǎ epoca de prosperitate propusǎ de preşedinte a luat sfîrşit.

Mulţi comentatori avizaţi spun cǎ Vladimir Putin nu are de fapt nici o ideologie. Contractul social propus de el a fost de fapt acesta: eu vǎ asigur prosperitatea, voi acceptaţi autoritarismul. In acest moment însǎ Putin se lanseazǎ într-o aventurǎ militarǎ care s-ar putea întoarce împotriva sa ceva mai tîrziu, dupǎ ce populaţia se va trezi din hipnoza colectivǎ operatǎ de propaganda Kremlinului.