Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Somaj record în Franţa care rǎmîne însǎ o ţarǎ de invidiat

poleemploix432.jpg

credit foto: rfi.fr

In Franţa, noile cifre în materie de şomaj sunt rele şi pun în luminǎ faptul cǎ de nouǎ luni consecutiv numǎrul celor care cautǎ de lucru creşte continuu. Economia stagneazǎ, moralul populaţiei este scǎzut, încrederea în clasa politicǎ pare extrem de redusǎ. Franţa rǎmîne însǎ, în mod paradoxal, în topul ţǎrilor care oferǎ o calitate a vieţii de invidiat. Cum se explicǎ aceste contradicţii?

Pentru cineva care trǎieşte în Franţa de 25 de ani enigmele acestei ţǎri nu fac decît se amplifice. Studiile realizate pe plan internaţional aratǎ cǎ francezii sunt printre cei mai pesimişti oameni de pe planetǎ. In acelaşi timp, în ciuda crizelor succesive, avantajele sociale rǎmîn în vigoare. Cînd o categorie socialǎ sau profesionalǎ se simte vizatǎ de o reformǎ, toate celelalte sar de fapt în ajutorul celor "ameninţaţi" cu pierderea unui statut favorabil, de teamǎ cǎ ei ar putea urma pe listǎ.

In ciuda faptului cǎ peste 10 la sutǎ din populaţie este la şomaj şi cǎ oamenii se plîng tot timpul, Franţa afişeazǎ o ratǎ a natalitǎţii record în Europa. Ori, cînd oamenii fac copii, înseamnǎ cǎ ei nu sunt chiar total nefericiţi şi nici înspǎimîntaţi de viitor.

Din 2008 încoace, de cînd a izbucnit criza în Europa, Franţa este confruntatǎ cu coşmarul austeritǎţii. In realitate, însǎ, ţǎrile din jurul ei au trecut prin aceastǎ nefastǎ experienţǎ, dar nu şi francezii. Dupǎ cum aratǎ un specialist într-o depeşǎ a Agenţiei France Presse, guvernul de la Paris continuǎ sǎ cheltuiascǎ între 57 şi 58 la sutǎ din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnǎ nivelul cel mai ridicat din Europa dupǎ Danemarca.

Mulţi analişti avertizeazǎ cǎ într-o bunǎ zi va veni momentul scandenţei. De altfel francezii cultivǎ cu multǎ subtilitate arta declinologiei. Ei cred cǎ, în paralel cu pierderea a sute de mii de locuri de muncǎ, Franţa pierde şi din puterea ei economicǎ, din puterea ei militarǎ şi diplomaticǎ, din influienţa ei pe planetǎ precum şi din identitatea ei. Un editorialist de la New York Times constatǎ însǎ, citat de France Presse, cǎ aceste doleanţe nu sunt noi, şi arǎta cu uimire cǎ ele sunt aceleaşi de 20 sau de 30 de ani. Dacǎ Franţa se scufundǎ, înseamnǎ cǎ procesul este extrem de lent. Iar între timp s-au scufundat în jurul Franţei economii care pǎreau mai înfloritoare decît cea a Hexagonului. Pe acest fond, intreprinderile strǎine continuǎ sǎ se instaleze pe teritoriul Hexagonului. A trǎi în Franţa, pînǎ la urmǎ, "c’est si bon" (e atît de bine).