Michel Houellebecq şi "apocalipsa" islamicǎ

Michel Houellebecq a cîştigat din nou în primul rînd un pariu literar. Adicǎ a scris un roman bun, incitant, amuzant, surprinzǎtor. Sigur, unii se vor simţi deranjaţi de acest roman de anticipaţie politicǎ în care el îşi imagineazǎ islamizarea treptatǎ a Franţei începînd cu anul 2022. Dar mai ales, este interesant în acest roman traseul personajului principal, un universitar de 45 de ani care, pus în faţa unei radicale schimbǎri de regim şi a unei presiuni ideologice, începe sǎ cedeze pas cu pas… Din acest punct de vedere romanul ne trimite la alte epoci istorice, de exemplu la perioada cînd, în Europa, unii intelectuali au adoptat fǎrǎ scrupule ideologia nazistǎ. Ne putem gîndi însǎ şi la piesa lui Eugen Ionescu, "Rinocerii". Cum devine omul, treptat, un "reconcer"? Iatǎ o întrebare pe care şi-au pus-o mulţi romancieri şi dramaturgi, iar acum şi-o pune şi Michel Houellebecq. Romanul sǎu este povestea unui om care, dezabuzat de societatea de consum, concentrat pe domeniul sǎu de interes care este unui elitist-literar, nu prea vede venind "pericolul", iar atunci cînd acesta ia forma unei dictaturi începe sǎ se acomodeze cu ea, sǎ-şi spunǎ cǎ nu totul este rǎu în noua "situaţie", cu noii "stǎpîni".

Michel Houellebecq declarǎ, înterviurile sale, dintre care unele sunt reluate de Agenţia France Presse, cǎ romanul sǎu nu este "islamofob". In acelaşi timp el se considerǎ, la fel ca şi revista "Charlie Hebdo", iresponsabil, deci insolent şi provocator. Prin ce este provocator acest roman?

El se aratǎ provocator prin faptul cǎ nu este "corect din punct de vedere politic". Aici îşi spune cuvîntul imensul talent al lui Houellebecq. Iatǎ însǎ, pe scurt, povestea cǎrţii. Autorul îşi imagineazǎ cǎ în 2022 la alegerile prezidenţiale din Franţa ajung faţǎ în faţǎ lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, şi musulmanul moderat Mohammed Ben Abbes, liderul unui partid numit "Frǎţia musulmanǎ". In faţa acestei ecuaţii politice, socialiştii, dreapta tradiţionalǎ şi ecologiştii preferǎ sǎ-l sprijine pe liderul musulman. Ori, de aici începe adevǎrata comedie a cǎrţii, pentru cǎ dupǎ instalarea noului regim unele lucruri încep sǎ se "amelioreze" în Franţa. Femeilor li se interzice sǎ mai lucreze, sunt trimise la cǎminele lor şi brusc se elibereazǎ milioane de locuri de muncǎ, deci scade spectaculos şomajul. Mulţi bǎrbaţi sunt încîntaţi însǎ şi din alt motiv, întrucît noul regim le "amelioreazǎ" viaţa sexualǎ. Deja cǎ femeile rǎmase acasǎ îşi primesc soţii mai odihnite şi mai disponibile. Dar noul regim instituie şi poligamia, iar bǎrbaţii pot sǎ-şi ia mai multe soţii. Fetelor li se permite sǎ se cǎsǎtoreascǎ de la vîrsta de 15 ani, ceea ce milioane de bǎrbaţi par sǎ considere ca natural…

Personajul principal, universitarul prin ochii cǎruia vedem şi noi toate aceste transformǎri, îşi pierde la un moment dat postul de la Sorbona, care devine universitate islamicǎ. El este însǎ pus pe tuşǎ cu o pensie enormǎ, întrucît noul regim de la Paris cumpǎrǎ pacea socialǎ cu banii monarhiilor petroliere din Golf. Iar la un moment dat universitarului nostru i se sugereazǎ cǎ ar putea fi reintegrat, cu un salariu efectiv mirobolant, dacǎ trece la islam. Iar din ultimile pagini ale romanului înţelegem cǎ personajul principal va accepta acest lucru, cu atît mai mult cu cît salariul de zece mii de euro care i se promite îi va permite sǎ întreţinǎ trei soţii.

Ne putem întreba cît de fatalist este de fapt Michel Houellebecq? Pentru cǎ acest scenariu descris pentru Franţa de dupǎ 2022 este însoţit de o criticǎ acerbǎ a actualului model occidental, în care societatea de consum a plasat banul pe cel mai înalt piedestal. 

Michel Houellebecq este un spirit subversiv în orice caz, de naturǎ sǎ provoace stupefacţie în toate cercurile de reflecţie şi sǎ irite toate ideologiile. In timp ce el are aerul de a descrie aşa-zisele "binefaceri ale islamului moderat", critica societǎţii ultra-capitaliste şi ultra-liberale atinge la el dimensiuni rar întîlnite în literaturǎ (nu ţin cont aici de eseistica din Franţa, care corespunde altui gen). In esenţǎ, Michel Houellebecq nu spune altceva decît Eric Zemmour în ultima sa carte intitulatǎ "Sinuciderea Franţei". Cu acest detaliu cǎ Michel Houellebecq descrie sinuciderea unei întregi culturi şi civilizaţii, este vorba de cea occidentalǎ. Este el fatalist sau trage doar semnale de alarmǎ? Personal aş fi tentat sǎ spun cǎ încearcǎ sǎ scuture puţin din somn Europa, mai ales cînd descrie strategia preşedintelui musulman în privinţa Europei. Acesta doreşte de fapt integrarea rapidǎ a Marocului,  a Tunisiei, a Turciei şi a Egiptului în Uniunea Europeanǎ, pentru ca ponderea populaţiei musulmane sǎ poatǎ creşte considerabil. Apoi, într-o a doua fazǎ, preconizeazǎ convertirea, fǎrǎ violenţǎ, a celorlalţi europeni.

Aş încheia aceastǎ cronicǎ spunînd cǎ Michel Houellebecq are un umor nebun, în sensul cǎ pînǎ la urmǎ îţi îngheaţǎ rîsul pe buze. Dar nu este oare acesta rolul scriitorului, al intelectualului? Cum spune chiar el într-un interviu: "M-am simţit întotdeauna iresponsabil şi revendic acest lucru, altfel nu aş mai putea sǎ scriu. Rolul meu nu este sǎ contribui la coeziunea socialǎ. Nu sunt nici responsabil, dar nici nu poate sǎ mǎ instrumentalizeze nimeni".