Anacronismele din lumea arabo-musulmanǎ: care sunt cauzele istorice?

Aceste dezbateri cîştigǎ întotdeauna în nuanţe mai ales atunci cînd participǎ la ele intelectuali arabi, sau care au rǎdǎcini arabo-musulmane. Revista L’Express publicǎ în ultimul ei numǎr un interviu cu filozoful francez Abdennour Bidar, autorul unor cǎrţi extrem de interesante despre islam. Una dintre ele, de exemplu, apǎrutǎ în 2012, se intituleazǎ "Islamul fǎrǎ supunere: pentru un existenţialism musulman". El este şi cel care utilizeazǎ aceastǎ sintagmǎ, "islamismul, cancer al islamului".

In rǎspunsurile sale Abdennour Bidar îi invitǎ de la bun început pe cititori sǎ nu confunde "islamul cu islamismul" şi nici "civilizaţia cu religia". El reaminteşte cǎ islamul a fost o mare civilizaţie, dar recunoaşte cǎ astǎzi "lumea musulmanǎ este bolnavǎ" şi cǎ din acest corp bolnav iese islamismul.

Filozoful francez, care se autodifineşte ca un intelectual musulman, comparǎ ofensiva jihadismului şi a integrismului cu ceea ce s-a întîmplat dupǎ primul rǎzboi mondial în Europa. Din corpul bolnav al Germaniei, traumatizatǎ dupǎ primul rǎzboi mondial, s-a nǎscut barbaria nazistǎ.

Sǎ vedem însǎ care sunt traumele lumii islamice. Abdennour Bidar citeazǎ mai multe: autoritarismul politic şi religios, dogmatismul, menţinerea femeii sub ascultare, persecuţia minoritǎţilor religioase, incapacitatea persistentǎ a autoritǎţilor religioase de a declara obsolete anumite versete violente din Coran… Lista sa este lungǎ. Abdennour Bidar mai considerǎ cǎ musulmanii îşi pierd timpul tot acuzînd Occidentul de situaţia în care au ajuns, şi cǎ ar trebui sǎ treacǎ printr-un fel de revoluţie interioarǎ, de schimbare a vechilor mentalitǎţi.

Intr-un articol apǎrut în cotidianul Libération, analistul Bernard Guetta analizezǎ şi el anacronismele de astǎzi ale lumii arabo-musulmane şi aratǎ cǎ dogmatismul a început sǎ se manifeste din secolul al XI-lea. Dupǎ o perioadǎ strǎlucitǎ, cînd, de exemplu, filozofii Greciei antice au fost redescoperiţi în Occident datoritǎ traducerilor arabe, islamul sunit a început o repliere identitarǎ. Civilizaţia islamicǎ s-a temut cǎ îşi pierde identitatea dacǎ rǎmîne deschisǎ şi continuǎ sǎ împrumute elemente de la vecini, şi mai ales de la occidentali. Sub dominaţia turcilor, iar apoi a francezilor şi britanicilor, arabii s-au repliat şi mai mult în spaţiul identitar religios, cu o ideologie nǎscutǎ în anii 20 ai secolului trecut, cea a Fraţilor Musulmani. Dictaturile post-coloniale, fie ele pro-sovietice sau pro-occidentale, nu au aranjat nici ele lucrurile. Actul fondator al naşterii jihadismului a fost însǎ momentul cînd America şi Arabia sauditǎ au început sǎ recruteze arabi pentru a lupta împotriva sovieticilor în Afganistan. Violenţa de astǎzi îşi are deci rǎdǎcini multiple, printre care o anumitǎ politicǎ Occidentalǎ în spaţiul arab. Dupǎ cum spune Bernard Guetta, "mujahedinii, dupǎ ce au vǎzut cǎ pot sǎ-l învingǎ pe micul diavol sovietic şi-au spus cǎ pot sǎ-l învingǎ şi pe marele diavol american".

Revenind însǎ la revoluţia interioarǎ pe care ar trebui sǎ şi-o asume lumea arabǎ, este greu de spus cînd s-ar putea produce ea. Arabii sunt în prezent ei înşişi ostatici ai violenţei, opresaţi pe de o parte de dictatori şi pe de altǎ parte de fanaticii islamişti. Cînd, în ce moment, se va separa lumea arabo-musulmanǎ de anacronismele sale, rǎmîne o mare întrebare şi nu este exclus ca ea sǎ rǎmînǎ în vigoare şi peste cîteva decenii.