Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nicolas Sarkozy preia retorica Kremlinului în dosarul ucrainean

sarkozy-poutine.jpg

Nicolas Sarkozy si Vladimir Putin pe vremea când primul mai era presedintele Frantei (Foto: Médias-presse-infos)

Aflat în miting sâmbătă în faţa responsabililor partidului conservator UMP pe care-l conduce, Nicolas Sarkozy a preluat retorica Kremlinului în dosarul ucrainean. Dacă la Paris ştirea a fost trecută cu vederea, propaganda rusă a subliniat-o deîndată. Revista L’Obs şi ziarul Le Monde comentează totuşi declaraţiie fostului preşedinte conservator care survin în ajunul unui nou summit consacrat crizei din Ucraina.

« Crimeea a ales Rusia şi nu i se poate reproşa acest lucru ». Iată ce spunea sâmbătă Nicolas Sarkozy în fata liderilor UMP. « Ex-preşedintele francez aprobă astfel anexarea peninsulei ; o poziţie incredibilă pentru un fost şef de stat » e de părere L’Obs. O revistă, cert cu simpatii de stânga, care-i reaminteşte însă lui Sarkozy că « referendumul » din martie anul trecut, « organizat la repezeală de pro-ruşi, nu a fost recunoscut nici de ONU, nici de Uniunea europeană şi nici de OSCE ».

Ziarul Le Monde comentează şi el luarea de poziţie a fostului preşedinte constatând că acesta « recunoaşte implicit legalitatea rataşării Crimeeii. El preia astfel retorica oficialilor ruşi care pretind că locuitorii peninsulei au făcut atunci o alegere democratică » notează mai departe ziarul de seară. Ca şi L’Obs, Le Monde se miră de atitudinea lui Sarkozy, un politician care pe vremea când era preşedinte în august 2008, se împotrivea autoproclamării independenţei a două regiuni din Georgia, Abhazia şi Oseţia de sud.

Ca să-şi argumenteze poziţia de acum, Nicolas Sarkozy nu a ezitat să dea exemplul Kosovo. « Dacă această regiune a avut dreptul să se despartă de Serbia, nu văd de ce nu am putea avea acelaşi raţionament cu Crimeea ? » se întreba retoric ex-liderul de la Paris. « El uită în treacăt că cele două dosare nu au nimic în comun » notează Le Monde. « Kosovo s-a separat de Serbia după un război care a făcut 10.000 de morţi, după o operaţiune NATO şi după 9 ani de protectorat ONU. In Crimeea nu s-au înregistrat persecuţii sau violenţe contra rusofonilor iar afacerea s-a terminat într-o lună ».

In discursul său de sâmbătă din faţa liderilor UMP, responsabilul principalului partid de opoziţie din Franţa s-a pronunţat şi în favoarea instaurării unei « forţe de interpunere în Ucraina pentru a-i proteja pe rusofoni ». Cu această declaraţie « Nicolas Sarkozy preia din nou cuvânt cu cuvânt retorica Kremlinului. In aceaşi zi când Sarkozy vorbea la Paris, la Moscova Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, evoca eradicarea ruşilor şi evreilor din Ucraina » scrie Le Monde. L’Obs constată de partea sa că « fostul preşedinte consideră Kievul ca fiind agresorul din estul ţării. Exact aşa cum susţine şi Moscova dar şi Frontul Naţional », partidul extremei drepte franceze, o mişcare ce apără de o vreme déjà politica Kremlinului.

In fine, apropos de perspectivele euro-atlantice ale Kievului, Sarkozy spune că « Ucraina trebuie să-şi păstreze poziţia de punte între Europa şi Rusia ; ţara nu are vocaţia să intre nici în UE şi nici în NATO ». Le Monde îi reaminteşte fostului preşedinte francez că la summitul NATO de la Bucureşti din 2008, « Sarkozy se angajase alături de alţi şefi de stat şi de guvern prezenţi ca într-o bună zi atât Georgia cât şi Ucraina să adere la structurile Aliantei nord-atlantice ».

Nicolas Sarkozy preia retorica Kremlinului în dosarul ucrainean