Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


François Hollande - o vizitǎ în Filipine pusǎ sub semnul ecologiei

hollande_aquino_180914.jpg

Benigno Aquito si François Hollande, credit foto: rfi.fr

Preşedintele Franţei, François Hollande, efectueazǎ, joi 26 şi vineri 27 februarie, o vizitǎ de stat în Filipine. Este prima vizitǎ oficialǎ a unui preşedinte farncez în arhipelagul celor peste 7000 de insule, iar principalul ei obiectiv are o dimensiune ecologicǎ.

Seful statului francez urmeazǎ sǎ lanseze, la Manila, un apel cǎtre comunitatea internaţionalǎ pentru a se mobiliza în lupta împotriva emisiei de gaze cu efect de serǎ. Cum Franţa gǎzduieşte, în decembrie anul acesta, o nouǎ conferinţǎ internaţionalǎ pe tema climatului, François Hollande este decis sǎ obţinǎ de la toatǎ lumea contribuţii concrete în acest sens. Iar aceastǎ vizitǎ în Filipine nu este o întîmplare. Acest stat în curs de dezvoltare din Asia de Sud-est este unul dintre cele mai vulnerabile în contextul încǎlzirii atmosferei. Dintre cele 7100 de insule care formeazǎ arhipelagul, multe riscǎ sǎ disparǎ dacǎ va continua topirea calotei polare iar nivelul apelor oceanice va continua sǎ creascǎ. Deja statisticile pun în evidenţǎ faptul cǎ din 1980 încoace arhipelagul a fost confruntat cu 360 de catastrofe naturale (taifunuri, cutremure, inundaţii).

Franţa considerǎ cǎ Filipine, ţarǎ care numǎrǎ o sutǎ de milioane de locuitori şi afişeazǎ o creştere economicǎ de 5,5 la sutǎ, este reprezentativ pentru ceea ce s-ar putea numi gǎsirea bunului echilibru între dezvoltare şi protecţie a mediului înconjurǎtor. De notat cǎ preşedintele filipinez Benigno Aquito, care a efectuat o vizitǎ la Paris în septembrie anul trecut, se poziţioneazǎ ca un aliat important al Franţei în acţiunea sa de sensibilizare a opiniei publice mondiale şi mai ales a liderilor politici planetari. Ca preşedinte al unei ţǎri vulnerabile în faţa schimbǎrilor climaterice, preşedintele filipinez cere depǎşirea tuturor divizunilor ideologice, precum şi a celor care opun emisfera sudicǎ şi emisfera nordicǎ, pentru gǎsirea unei platforme de acţiune comunǎ.

Preşedintele François Hollande este însoţit în aceastǎ vizitǎ de mai mulţi miniştri, precum cel de externe, Laurent Fabius, de responsabila cu ecologia, Ségolène Royal, dar şi de actriţele Marion Cotillard şi Mélanie Laurent. Aspectul mediatic rǎmîne important pentru sensibilizarea opiniei publice în faţa unei cauze grave, urgente şi nobile.