Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


François Hollande: lupta împotriva extremei drepte, o urgenţǎ politicǎ

lepen.jpg

Marine Le Pen, credit foto: rfi.fr

In contextul alegerilor departamentale care au loc peste trei sǎptǎmîni în Franţa, preşedintele François Hollande declarǎ lupta împotriva extremei drepte ca o urgenţǎ politicǎ. Angajamentul sǎu intervine într-un context cînd Frontul Naţional, partidul condus de Marine Le Pen, este creditat în sondaje cu 33 la sutǎ din intenţiile de vot, deci înaintea dreptei tradiţionale şi a socialiştilor.

Trebuie sǎ-i atragem pe alegǎtorii extremei drepte de partea noastrǎ, spus François Hollande. El a utilizat însǎ o expresie mai plasticǎ, "trebuie sǎ-i smulgem" pe aceşti oameni din mediul lor şi sǎ le vorbim, sǎ-i convingem a spus şeful statului francez. Sondajele sunt într-adevǎr un coşmar pentru socialişti dar şi pentru conservatori, dovadǎ cǎ pe timp de crizǎ o bunǎ parte a populaţiei şi-a pierdut încrederea în partidele tradiţionale. Frontul Naţional a devenit primul partid al Franţei şi la alegerle europene din mai anul trecut, iar la alegerile senatoriale din septembrie a obţinut douǎ locuri, fapt fǎrǎ precedent.

"Putem vorbi de un eşec colectiv cînd un partid de extremǎ dreapta devine primul partid al Franţei", a mai declarat François Hollande. To el a mai pronunţat aceastǎ frazǎ: "Frontul Naţional funcţioneazǎ pe territoriul Republicii, întrucît participǎ la alegeri, dar el nu este un partid al Republicii".

Lidera Frontului Naţional a reacţionat imediat la afirmaţiile lui François Hollane afirmînd cǎ nu acceptǎ "anatemele". Seful statului ar face mai bine "sǎ-i smulgǎ pe francezi din mizerie, şomaj, insecuritate şi din pericolul islamist" a spus Marine Le Pen.

Agenţia France Presse noteazǎ într-o depeşǎ cǎ Frontul Naţional, chiar dacǎ ar putea înregistra un scor bun la primul tur de scrutin al departamentalelor, nu va reuşi sǎ avanseze prea mult la al doilea. Cotidianul Le Monde considerǎ cǎ extrema dreapta vizeazǎ patru departamente şi cǎ ar putea plasa zece aleşi, faţǎ de doi cîţi are acum.

Alegerile departamentale se numeau acum cîţiva ani cantonale, de altfel ele au loc în 2054 de cantoane, unde sunt aleşi cîte doi consilieri departamentali, în total 4108 consilieri. 

Principalul partid de dreapta, al doilea dupǎ Frontul Naţional, este creditat cu 27 la sutǎ din voturi, iar Partidul Socialist apare mult în urmǎ, cu 19 la sutǎ din voturi.