Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria: patru ani de la declanşarea rǎzboiului civil, impas diplomatic total

dsc_1009_0.jpg

credit foto: rfi.fr

La jumǎtatea acestei luni se împlinesc patru ani de la izbucnirea rǎzboiului civil din Siria, într-un context cînd aproape întreaga lume arabǎ trecea printr-un moment revoluţionar. Conflictul sirian s-a complicat însǎ datoritǎ componentei jihadiste, a luat o dimensiune regionalǎ şi chiar internaţionalǎ, iar în prezent se poate vorbi de un impas diplomatic total în privinţa sa. Regimul de la Damasc nu rezistǎ decît cu ajutorul Iranului şi al Rusiei, deşi preşedintele sirian Bachar al-Assad ar vrea sǎ joace acum pe cartea alianţei cu occidentalii împotriva Organizaţiei statul islamic.

Pe 15 martie 2011 au început de fapt marile manifestaţii din Siria, proteste fǎrǎ precedent, la acea orǎ, împotriva unui regim dinastic condus de 40 de ani de familia Assad. Revolta la început paşnicǎ s-a transformat însǎ, pe mǎsurǎ ce represiunile din partea regimului au luat proporţii, într-o insurecţie armatǎ. In 2012 rǎzboiul a devenit total în Siria iar Armata sirianǎ liberǎ a încercat o ofensivǎ asupra capitalei, Damasc, cu speranţa cǎ ar fi putut provoca cǎderea regimului. Acesta nu a ezitat însǎ, în 2013, sǎ recurgǎ la arme chimice împotriva rebelilor. Acela a fost momentul cînd occidentalii ar fi avut argumentul moral necesar pentru a interveni militar şi a-l debarca de la putere pe Bachar al-Assad. Franţa era dispusǎ sǎ bombardeze instalaţii militare la Damasc, dar preşdintele sirian a fost salvat în ultimul moment de un acord ruso-american care prevedea distrugerea arsenalului chimic sirian. In 2014 rǎzboiul s-a complicat prin apariţia Organziaţiei statului islamic, iar în 2015 a devenit clar cǎ inamicul numǎrul unu în regiune, cel puţin pentru occidentali, nu mai este regimul sirian ci jihadismul în plinǎ expansiune.

Iatǎ, pe scurt, radiografia acestui rǎzboi care a provocat 210 000 de morţi în timp ce peste 10 milioane de sirieni au luat calea exodului.

Armata sirianǎ este epuizatǎ în acest moment şi a chemat sub arme toatǎ suflarea masculinǎ posibilǎ, pînǎ la vîrsta de 50 de ani. Iranul furnizeazǎ experţi militari iar Rusia aprovizioneazǎ Damascul cu arme. Americanii, în prezent, au ca prioritatea distrugerea Organizaţiei statul Islamic şi menţinerea instituţiilor siriene. Existǎ sentimentul cǎ dacǎ Bachar al-Assad se prǎbuşeşte, întreaga Sirie se va dezmebra de fapt devenind un fel de Somalie, o expresie a haosului.   

In acest context impasul diplomatic rǎmîne total, deşi iniţiativele existǎ. Recent, trei deputaţi şi un senator francezi au efectuat o vizitǎ la Damasc, pornind de la ideea cǎ trebuie discutat cu preşedintele Bachar al-Assad. Pentru moment Franţa nu îl considerǎ ca un partener demn de a fi invitat la eventuale negocieri, dar unii comentatori cer mai multǎ "supleţe diplomaticǎ" din partea Parisului.

Franţa a avut de la bun început o atitudine extrem de fermǎ faţǎ de regimul de la Damasc şi a cerut fǎrǎ încetare, în ultimii patru ani, plecarea de la putere a lui Bachar al-Assad. In martie 2012, deci la un an dupǎ începerea rǎzboiului civil din Siria, Franţa şi-a închis ambasada de la Damasc, mǎsurǎ pe care unii diplomaţi şi experţi strǎini o criticǎ. Pe timp de crizǎ, spun ei, menţinerea unei ambasade înseamnǎ menţinerea unui dialog cu autoritǎţile locale respective.

Cotidianul catolic La Croix citeazǎ într-un articol publicat pe data de 11 martie pǎrerea unui diplomat în post la ONU care considerǎ cǎ Parisul s-a bazat, de la începutul crizei siriene, pe "analize total superficiale legate de situaţia localǎ". Franţa a sprijinit în tot acest timp opoziţia sirianǎ din exil, care are şi un preşedinte, Khaled Khoja, primit pe 5 martie, în mod discret, de preşedintele François Hollande la Palatul Elysée. Khaled Khoja se aflǎ însǎ în fruntea unei opoziţii marcatǎ de nesfîrşite dispute interne şi dominatǎ de Fraţii musulmani, ceea ce i-a determinat recent pe francezi sǎ ia contact şi cu alte grupuri siriene aflate "pe teren", deci în Siria.

Unul din editorialiştii cotidianului La Croix citeazǎ aceastǎ veche reflecţie care ţine de pragmatismul politic: "duşmanii duşmanilor mei sunt prietenii mei". Vrînd, nevrînd, dat fiind cǎ Bachar al-Assad este duşmanul jihadiştilor, el a devenit "prietenul" occidentalilor. Iar pentru Franţa mai ales marele coşmar ar fi instalarea Organizaţiei statul islamic la Damasc în locul regimului Assad, ceea ce ar destabiliza, prin regula domnioului, Iordania şi Libanul. De unde o anumitǎ tentaţie, la Paris, de reevaluare a datelor în privinţa crizei siriene.