Sǎptǎmîna limbii franceze şi a francofoniei: franceza este o limbǎ de viitor

"O limbǎ este continuu în mişcare" a mai spus doamna Fleur Pellerin lansînd la Paris "Sǎptǎmîna limbii franceze şi a francofoniei", manifestare ajunsǎ la a 20-a ediţie. Specialistǎ în noile tehnologii, doamna Fleur Pellerin, care are origini coreene, vorbeşte trei limbi: franceza, egleza şi germana. Iar faţǎ de alţi miniştri ai culturii pe care i-a avut Franţa nu priveşte cu suspiciune nici mondializarea şi nici cuvintele adoptate de limba francezǎ din alte limbi.

De altfel, la acest capitol, al împrumuturilor lingvistice, ar fi multe de observat. De exemplu cǎ limba francezǎ, care a inspirat şi a îmbogǎţit multe limbi, s-a hrǎnit ea însǎşi din vechile limbi germanice, din arabǎ, din spaniolǎ, din italianǎ, din portughezǎ, din englezǎ, din limbile regionale vorbite pe teritoriul Hexagonului, ca sǎ nu mai punem la socotealǎ latina şi greaca. Cercetǎtoarea şi lingvista Henriette Walter descrie într-o manierǎ extrem de documentatǎ şi de inspiratǎ acest "du-te/vino" dintre francezǎ şi alte limbi într-o carte intitulatǎ "L’aventure des mots venus d’ailleurs" (Aventura cuvintelor venite din altǎ parte). Iatǎ cam care sunt concluziile specialistei.

Din cele 35 000 de cuvinte utilizate în mod curent în francezǎ, cam 13 la sutǎ sunt împrumuturi. Din toatǎ aceastǎ masǎ de cuvinte adoptate, 25 la sutǎ provin din englezǎ.

Din vechile limbi germanice, franceza a pǎstrat cuvinte extrem de des folosite, cum ar fi "guerre", care înseamnǎ rǎzboi, "marcher" (a merge), sau nume de culori ("gris", "brun", "bleu", "blanc").

Cuvinte precum "chiffre" (cifrǎ) sau "zéro" provin din arabǎ.

Cînd un francez pronunţǎ cuvinte precum "alarme", "alerte", "bombe", "soldat", "sentinelle" el nu se gîndeşte bineînţeles cǎ ele provin din italianǎ.

Limba spaniolǎ a oferit francezei termeni precum "camarade" sau "embarcation". In francezǎ, dar şi în alte limbi precum româna, au ajuns şi cuvinte din limba aztecǎ dupǎ ce au tranzitat prin spaniolǎ, precum "chocolat" sau "tomate".

Un veritabil dans lingvistic s-a produs însǎ între francezǎ şi englezǎ. Intr-o primǎ fazǎ, cam de la invazia lui Wilhelm Cuceritorul şi pînǎ în secolul al XIV-lea la Curtea Londrei s-a vorbit de fapt… franceza. Odatǎ cu Revoluţia din 1793 francezii au început sǎ se intereseze de parlamentarismul britanic şi au început sǎ împrumute cuvinte precum "convention", "vote", "sélection". Existǎ însǎ şi cuvinte care au trecut întîi din francezǎ în englezǎ şi apoi au revenit în francezǎ, precum termenul englez "challenge". Scris la fel dar pronunţat à la française, "challange" este un cuvînt din evul mediu şi înseamnǎ "a pune pe cineva la încercare".

Chiar dacǎ nu toate anglicismele sunt necesare în francezǎ, pentru cǎ sunt de fapt nişte dubloni, iar unele ţin de efectul de modǎ, dupǎ cum spune ministra culturii la Paris, împrumuturile din limbile strǎine meritǎ "sǎrbǎtorite". Viziunea doamnei Fleur Pellerin asupra raporturilor dintre limba francezǎ şi alte limbi nu pare sǎ mai fie una defensivǎ, cum era cazul cu 20 de ani în urmǎ. La acea orǎ, un anume Jacques Toubon, ministru al culturii în 1994, a propus o lege de apǎrare a limbii franceze care este astǎzi destul de controversatǎ. Statisticile aratǎ cǎ franceza are însǎ tot viitorul în faţa ei şi cǎ ar putea deveni peste trei sau patru decenii a doua sau a treia limbǎ de pe planetǎ ca numǎr de vorbitori.