Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (52)

carte_franco_gf.jpg

Harta Francofoniei, credit foto: rfi.fr

20 martie – Ziua internaţionalǎ a Francofoniei. Francophonie şi vacanţă

Francofonia poate fi definitǎ în multe feluri, mai tehnice sau mai subiective. Putem concepe francofonia sub forma unei constelaţii de ţǎri, comunitǎţi şi persoane care se raporteazǎ la limba francezǎ ca la un centru vital, cultural dar şi economic. Pentru mulţi oameni de pe aceastǎ planetǎ a asimila limba francezǎ, ca o a doua limbǎ dupǎ cea maternǎ, înseamnǎ şansa de a reuşi, de a studia, de a gǎsi un loc de muncǎ. Francofonia, sǎrbǎtoritǎ în fiecare an pe 20 martie, poate fi vǎzutǎ însǎ şi ca un stil de viaţǎ, ca o galaxie de valori. Definiţiile subiective sunt întotdeauna interesante şi le completeazǎ pe cele "carteziene", dupǎ cum ne sugereazǎ scritorul Virgil Tǎnase. 

La început, acum mai bine de-un secol, când la francophonie se scria cu literă mică elle désignait l’ensemble des gens réunis par une langue, le français, al căror număr, după ultimele statistici, ar depăşi 270 de milioane, ceea ce nu e de ici de colo, même si le chiffre semble modeste par rapport au mandarin ou même à l’anglais qui bénéficie de sa présence aux Indes. Qu’importe : depuis bientôt une cinquantaine d’années, Francofonia care se scrie astăzi cu literă mare şi căreia îi este consacrată ziua de 20 martie, a devenit o instituţie mondială atât de însemnată şi cu ţeluri atât de înalte, loin, il faut l’avouer, des préoccupations strictement linguistiques et culturelles, încât aproape că nici nu se cuvine să vorbească despre ele un biet om de litere ca mine dont les compétences politiques, économiques et géostratégiques sont tellement minces.

Francofonia, cea care se scrie cu un F de-o şchioapă şi care reuneşte vo 50 de state, printre care şi România, îşi propune în primul rând instaurarea şi dezvoltarea democraţiei, reglementarea paşnică a conflictelor dintre state şi dezvoltarea economică şi socială a acestora, si j’ai bien lu la Charte adoptée en 1997 à Hanoï par la Conférence des chefs des états francophones. Il n’est question qu’en dernier lieu de langue et de culture, seul domaine où je me reconnais quelques compétences, elles-mêmes douteuses comme tout ce qui fonctionne dans un champ intellectuel unde nu putem să ne bizuim pe cifrele precise ale produsului interior brut şi net, pe indicele pieţii sau pe rata investiţiilor pe termen scurt, mediu şi lung.

Qu’il me soit donc permis de parler de francophonie à ma façon, naiv şi copilăreşte, exprimând mai degrabă sentimente – neproductive, recunosc – decât idei puse-n ecuaţii. Exprimând mai degrabă les fantasmes qu’éveille en nous la réalité que la réalité de cette réalité, souvent moins réelle, il me semble, decât adevărurile neadevărate pe care intuiţia noastră le simte încă din pruncie dar pe care mintea nu le înţelege nici când am ajuns oameni mari şi învăţaţi.

Încă de pe vremea când nu prea ştiam ceea ce e o ţară şi n-aveam habar de faptul că mai sunt şi altele pe lume, dar deja la vârsta où ma classe d’âge avait bien compris les contraintes tristes de l’école, le moment venu, je faisais moi aussi, en courant, le tour du préau en criant à tue-tête, avec les autres gosses, portés tous par un même élan jubilatoire Vine vacanţa cu trenul de Franţa ! De unde, prin care canale ajungea până la neştiutorii de noi această idee a unei Franţe fantasmatice, clădită de părinţii şi de părinţii părinţilor noştri, şi aşa mai departe, până la a nu ştiu câta generaţie.., o Franţă de acadea, c-o idee de libertate din vată de zahăr. Les vacances arrivent de France ! Scorneală de copii proşti care se joacă cu rimele de-a ala-bala-portocala... Numai că..., ia staţi o clipă ! De ce portocala ?

D’où sort-elle cette orange dans notre comptine ? Pourquoi pas ala bala nicovala, ou bien ala bala şi migdala, ou, pour les matheux, ala bala diagonala. Surtout que les oranges ne font pas partie du paysage fruitier de la Roumanie ! La question devient soudain grave, presque métaphysique : pourquoi les vacances viennent de France ? Pentru rimă ! Scuzaţi, c-atunci de ce n-ar veni vacanţa de la Constanţa, ce qui serait plus logique puisque c’est sur le bord de la mer Noire que les parents conduisent pendant l’été leurs gosses. Lasă că şi alte rime mai potrivite ar fi putut veni în mintea noastră cea proastă : ambulanţa, pour embarquer les estropiés de l’année scolaire, sau tărăboanţa pentru că tare mai vine încet vacanţa asta ! Non, non, il ne faut pas croire que les enfants disent n’importe quoi même si leur vérité est plus difficile à appréhender parce qu’elle est probablement plus lointaine, plus près de la source. Nu, nu întâmplător în numărătoarea noastră : Un peşte mic vine din oceanul Pacifíc (şi nu Atlantíc, ceea ce, din punctul de vedere al rimei strâmbe ar fi fost cam tot aia).

Si, avant même de savoir que la France existe, les enfants de la francophonie, avec petit f, relient par une attache magique leurs vacances à ce pays c’est sans doute parce que celui-ci porte le mythe d’une certaine liberté, d’une délivrance beaucoup plus ample que celle de la Francophonie, avec majuscule. Ştim ce e libertatea, libertatea esenţială, paradisiacă înainte de-a învăţa geografia şi limbile străine, economia politică şi cum se trage cu puşca. Cette petite francophonie, plus vaste que la grande, porte en elle cette extraordinaire irréalité d’un mythe qui nous parvient à travers une langue – un mit care mătură dintr-o dată marile ideologii ale timpurilor moderne care, toate ! exaltă munca, efortul, râvna de-a produce pentru a te îndestula. Ori Franţa cea adevărată, cea de deasupra rândaşilor care rânesc grajdurile sociale – j’emprunte ces termes à Zola – e mitul omului descătuşat nu de exploatare ci de muncă, mitul omului oferit lui-însuşi.

Parler français c’est une façon de se délivrer du poids du monde. Francofonia noastră, mică şi măruntă, dar fără de care cealaltă n-ar putea exista, francofonia noastră din clasele primare e o solidaritate de gândire a celor care împreună cu chiulangiul Villon şi cu indisciplinatul Voltaire, trecând prin Montaigne, Proust şi Baudelaire, socotim că vacanţa e cea mai importantă parte de l’année scolaire fie şi numai pentru că în vacanţă – şi. mai târziu. în concediu, la mare – citim « Creanga de aur » şi « La Medeleni » lăsând deoparte « Le bon usage » al lui Grevisse.