Alegeri prezidenţiale fǎrǎ suspans în Uzbekistan

Cei 300 de observatori internaţionali provenind din 43 de ţǎri care s-au deplasat în Uzbekistan cu ocazia acestor alegeri vor putea poate, în zilele urmǎtoare, confirma cǎ aceastǎ fostǎ republicǎ sovieticǎ acumuleazǎ contradicţii demne de imaginaţia unui romancier. Constituţia uzbekǎ nu permite decît exercitarea a douǎ mandate prezidenţiale, ceea ce nu l-a împiedicat pe Islam Karimov sǎ se prezinte pentru a patra oarǎ la scrutinul prezidenţial. El a avut în faţa sa trei contra-candidaţi oficiali, dar partidele acestora au militat de fapt pentru realegerea lui Karimov. Greu de gǎsit deci un exemplu mai clar pentru ilustrarea conceptului de "figuraţie electoralǎ".

Intr-un discurs pronunţat la Taşkent în contextul campaniei preşedintele Karimov, în vîrstǎ de 77 de ani, a promis cǎ într-o bunǎ zi în ţara sa cetǎţenii şi presa vor beneficia de o "libertate totalǎ". Ceea ce nu împiedicǎ acest regim sǎ menţinǎ în detenţie, dupǎ cum aratǎ cotidianul Le Monde, în jur de 12 000 de prizonieri politici şi religioşi.

Tot Le Monde mai constatǎ însǎ cǎ pentru occidentali stabilitatea şi securitatea acestei ţari vecinǎ cu Afganistanul sunt mai importante  decît democraţia. Iar jocul politic al dictatorului de la Taşkent este mai subtil decît s-ar crede, dovadǎ cǎ a refuzat propunerea Rusiei de a asocia Uzbekistanul la Uniunea euroasiaticǎ.

Dacǎ pe plan intern nimeni nu mişcǎ în front şi nu se întrevede nici o deschidere politicǎ, pe plan extern regimul joacǎ pe cartea deschiderii diplomatice faţǎ de Statele Unite şi faţǎ de Uniunea Europeanǎ.

Dupǎ cum aratǎ Agenţia France Presse, regimul nu pare ameninţat decît de tensiunile din interiorul clanului Karimov, iar recent fiica cea mare a dictatorului, Gulnara Karimova, care a îndrǎznit sǎ-şi compare tatǎl cu Stalin, a intrat în dizgraţie. Sigur, corupţia şi nepotismul fac şi ele parte din ingredientele cu care funcţioneazǎ regimul de la Taşkent.