Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franţa: şeful opoziţiei din nou vizat de justiţie

index.jpg

Nicolas Sarkozy, credit foto: rfi.fr

In Franţa, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, în prezent şef al opoziţiei, se aflǎ din nou în vizorul justiţiei. El a fost convocat miercuri întîi aprilie în faţa unor judecǎtori de instrucţie pentru a rǎspunde la o serie de întrebǎri legate de un dosar mai vechi, în cauzǎ fiind finanţarea campaniei sale din 2012. In paralel, trei dintre colaboratorii sǎi apropiaţi se aflǎ reţinuţi preventiv în contextul altei afaceri, conectatǎ însǎ cu reproşurile care i se aduc lui Nicolas Sarkozy.

Omul care savura, acum cîteva zile, victoria dreptei la alegerile departamentale şi adopta postura de candidat favorit la alegerile prezidenţiale din 2017 descoperǎ în prezent cǎ drumul spre un nou mandat în frunte     a statului riscǎ sǎ fie destul de complicat. Justiţia francezǎ vrea sǎ facǎ luminǎ în legǎturǎ cu banii cheltuiţi de Nicolas Sarkozy în contextul campaniei electorale din 2012, cînd a pierdut prezidenţialele în faţa lui Fraçois Hollande. Lui Nicolas Sarkozy i s-a impus de fapt rambursarea unei sume de 363 615 euro, întrucît depǎşise plafonul legal de cheltuieli electorale ale partidului sǎu, Uniunea pentru o Mişcare Popularǎ. In contextul acestui dosar care are ramificaţii mult mai complicate a fost de fapt convocat Nicolas Sarkozy în faţa judecǎtorilor şi informat cǎ va avea statut de martor asistat. Ceea ce, în aceastǎ fazǎ a anchetei, înseamnǎ cǎ nu este inculpat.

De cînd a pǎrǎsit Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy şi unii dintre colaboratorii sǎi apropiaţi au fost cercetaţi de justiţie în contextul mai multor afaceri. Ceea ce, scrie Agenţia France Pressse, nu favorizeazǎ imaginea celui care viseazǎ la o nouǎ victorie la prezidenţiale. In aşa-numita afacere Bygmalion anchetatorii cred cǎ au de-a face cu o fraudǎ colosalǎ. Anchetatorii cred cǎ Uniunea pentru o Mişcare Popularǎ a alocat peste 18 milioane de euro sub formǎ de cheltuieli rezervate mitingurilor, cînd aceşti bani ar fi trebuit sǎ figureze în bugetul de campanie al partidului. Oficiul anticorupţie al Poliţiei judiciare de la Nanterre, de lîngǎ Paris, a ordonat, în consecinţǎ, reţinerea preventivǎ a trei colaboratori de la acea orǎ ai lui Nicolas Sarkozy: directorul sǎu de campanie, un deputat care era trezorier precum şi pe avocatul partidului.

Societatea Bygmalion este bǎnuitǎ cǎ ar fi emis, printr-una din filialele sale, false facturi în favoarea UMP-ului. De cîte ori ia cuvîntul pentru a comenta toate aceste puneri în cauzǎ şi toate aceste anchete, Nicolas Sarkozy, care este el însuşi un talentat avocat, se declarǎ total nevinovat şi sugereazǎ deseori cǎ este o victimǎ politicǎ într-un context tot mai tensionat de apropierea scrutinului prezidenţial din 2017.