Virgil Tănase : Cronica bilingvă – La chronique bilingue (53)

Mai multe instituţii muzicale prestigioase – teatrele de operă de la Lausanne şi Lille, Marele teatru de la Geneva şi Teatrul Chatelet de la Paris – au pus mână de la mână ca să ne poată oferi un spectacol de operă que nous étions en droit d’attendre impatiemment. Le compositeur Michaël Levinas, qui jouit d’une renommée internationale due en premier lieu à ses recherches concernant les sonorités nouvelles et l’exploitation astucieuse des possibilités acoustiques des instruments et des voix, este de asemenea cunoscut pentru aplecarea literară a compoziţiilor sale de la Clov et Hamm, o partitură din  1973 pentru ensamblu instrumental şi două benzi de magnetofon inspirată de piesa lui Samuel Beckett Fin de partie până la opera compusă, în 2010, după Metamorfoza lui Kafka trecând prin alte două lucrări lirice, una după Mantaua lui Gogol şi cealaltă după Les Nègres de Jean Genet.

Aujourd’hui Michaël Levinas s’attaque au Petit Prince de Saint-Exupéry. Avec le concours d’un metteur en scène suisse, Lilo Baur, il propose un spectacle qui est sans doute musicalement méritoire mais qui ne résiste pas, il me semble, à la confrontation avec le texte de départ, dévoyé, sărăcit de dimensiunea spirituală a unui mit care poate părea o poveste pentru copii dar care poartă în sine nădejdea noastră profundă că moartea nu alterează decât partea nesemnificativă a ceea ce suntem, lăsând indemn esentialul, « ce qui ne se voit pas avec les yeux ». Le récit d’Antoine de Saint-Exupéry est simple comme l’eau de roche, il est drôle et l’épreuve qui consiste à se débarrasser de « l’écorce » n’entame pas la joie d’être au monde. Muzica la Michaël Levinas e complicată, tânguitoare şi deprimantă. Colac peste pupăză regizoarea Lilo Baur n-a ştiut să-nveţe de la  Saint-Exupéry que pour dessiner un mouton qui satisfasse le Petit Prince il ne faut pas essayer de dessiner un mouton mais la boîte où celui-ci se trouve. 

Mais, la urma urmei, tout ceci m’importe peu pentru că n-am vocaţie nici ambiţii de cronicar dramatic. O montare – de această dată somptuoasă – se adaugă altor zeci şi zeci la fel de sterpe şi de puţin inspirate ale unui text care pune la încercare capacitatea noastră de a transforma aparenţa într-o transparenţă, cum spunea Victor Hugo. Ce qui me tracasse dans cette démarche qui accroît sans doute la notoriété d’Antoine de Saint-Exupéry sans le servir, c’est cette façon de s’emparer de l’œuvre d’un autre non pour l’épauler ci ca, strâmbând-o de la menirea ei, s-o pui să te slujească ea pe tine lăsând să se creadă că cel care nu te mai poate dezminţi este părtaşul unor fapte artistice pe care fără doar şi poate le-ar dezavua.

En me rappelant un article de 1934 où Antoine de Saint-Exupéry exprime avec doigté ses réserves par rapport à l’adaptation cinématographique de Vol de Nuit, văd limpede nemulţumirile pe care l-ar fi avut dacă ar fi fost zilele trecute în sala teatrului de la Chatelet unde avea loc premiera pariziană a operei Le Petit Prince. L-ar fi necăjit poate mai puţin « l’uniformité de ton » şi « la lourdeur de la musique » de care vorbeşte Sonia Hossein-Pour în Le Magasin du Monde Lyrique sau « les coulés de ce sempiternel parlé-chanté atonal plus ou moins stylisé qui tient trop souvent lieu d'écriture vocale sur la scène contemporaine », ca să reiau spusele lui Emmanuel Dupuy din revista Diapazon. Ar fi fost nemulţumit de jocul „vid” al actorilor cărora muzica nu le oferea nimic în măsură să-i transforme în personaje şi l-ar fi mirat poate să vadă şarpele « plus petit qu’un doigt » dar « plus puissant que le doigt d’un roi » transformat într-un fel de imensă tulumbă caraghioasă  - attention ! je serais injuste de ne pas indiquer que le spectacle a aussi des admirateurs inconditionnels tel Arnaud Merlin, le chroniqueur de France Musique.

Ceea ce însă l-ar fi întristat peste măsură pe Saint-Exupéry serait de constater que les grandes personnes voient toujours un chapeau dans le dessin d’un serpent boa qui digère un éléphant, oamenii mari se străduiesc să dea o înfăţişare unui text care se străduie să spună că totul se petrece dincolo de ceea ce se vede, dincolo de ceea ce se aude şi care n-ar trebui să fie decât o substanţă menită să bănuim muzica tăcerii.