
Special Paris
6 aprilie 1944 - zi neagră în istoria Franţei. Preşedintele Hollande, la comemorările de la Izieu
izieu.jpg

Casa de la Izieu fusese transformată în muzeu al memoriei în urmă cu două decenii şi inaugurată în aprilie 1994 de preşedintele francez de atunci François Mitterrand. Mai bine de 20 de ani mai târziu, François Hollande este primul presedinte care revine acolo pentru a comemora masacrul din 6 aprilie 1944.
Casa de la Izieu adăpostea la începutul celui de-al doilea război mondial o serie de copii evrei orfani şi originari din mai multe ţări europene. La începutul conflagraţiei locuinţa avea « norocul » de a se afla în afara zonei de ocupaţie germană a Franţei, undeva nu departe de graniţa cu Elveţia. Apoi ea a trecut în zona de ocupatie italiană. Tabăra – cum i se spunea – era condusă de un cuplu de evrei – Miron şi Sabine Zlatin - veniţi din Varşovia în ideea de a salva şi proteja copii evrei din Franţa.
Pe 6 aprilie 1944, trupele Gestapo conduse de sângerosul Klaus Barbie – botezat «măcelarul din Lyon» – au dat o razie la Casa de la Izieu şi i-au luat pe sus pe cei 44 de copii cu vârstele între 4 şi 12 ani plus pe cei 7 învăţători. Toţi, cu excepţia lui Sabine Zlatin absentă în momentul raziei, vor fi deportaţi la Auschwitz. 42 dintre copii au fost gazaţi de cum au ajuns în lagărul de exterminare. Ceilalţi doi plus adulţii au fost deportaţi şi daţi dispăruţi într-un lagăr de exterminare din Estonia.
Imediat după terminarea războiului, Sabine Zlatin, poreclită «Doamna de la Izieu», îşi va consacra toată energia, şi viata, pentru a ţine aprinsă memoria victimelor. Ea este astfel la originea creării memorialului după terminarea procesului lui Klaus Barbie din 1987. Muzeul-memorial este inaugurat pe 24 aprilie 1994 de fostul preşedinte socialist francez François Mitterrand, un aprig sustinător al iniţiativei.
Alături de « Velodromul de iarnă » din Paris – scena unei alte razii naziste cumplite – şi a lagărului de la Gurs, casa de la Izieu este al treilea loc al « memoriei naţionale a victimelor persecuţiilor rasiste şi antisemite şi a crimelor contra umanităţii comise cu complicitatea guvernului pronazist de la Vichy ».