Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Soldaţii francezi în dificultate în Republica Centrafricanǎ

4013344.jpg

credit foto: rfi.fr

Ministrul francez al apǎrǎrii a efectuat joi o vizitǎ în Republica Centrafricanǎ unde Franţa a trimis 1600 de soldaţi pentru a evita izbucnirea unui rǎzboi civil. Misiunea lor se dovedeşte însǎ mai complicatǎ decît se credea iniţial, iar la Bangui, capitala statului centrafrican, masacrele continuǎ.

"A asigura securitatea în Africa înseamnǎ deasemenea a asigura securitatea în Franţa" a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa militarilor francezi care participǎ la operaţiunea Sangaris, lansatǎ cu o lunǎ în urmǎ. "Cînd se instaleazǎ un vid securitar, el permite proliferarea tuturor formelor de trafic şi este o poartǎ deschisǎ tuturor formelor de terorism", a mai spus ministrul francez al apǎrǎrii, care nu neagǎ dificultǎţile cu care se confruntǎ pe teren trupele franceze. Doi soldaţi francezi au fost de altfel ucişi chiar de la începutul intervenţiei în Republica Centrafricanǎ, unde comunitatea creştinǎ şi animistǎ,  pe de o parte, şi cea musulmanǎ, pe de altǎ parte, au intrat într-o logicǎ de urǎ şi de violenţǎ, de masacre şi de rǎzbunǎri, într-un "ciclu de represalii fǎrǎ sfîrşit" cum scrie Agenţia France Presse. In paralel se constatǎ pe teren şi o crizǎ umanitarǎ, cu sute de mii de refugiaţi, în condiţiile în care comunitǎţile se deplaseazǎ pentru a se regrupa în funcţie de religia lor.

Pentru evitarea comiterii unui genocid în Republica Centrafricanǎ a fost desfǎşuratǎ şi o forţǎ africanǎ, dar soldaţii trimişi de statul Ciad, considerat o putere regionalǎ, sunt acuzaţi de populaţia creştinǎ cǎ iau partea fostei mişcǎri rebele dominatǎ de musulmani. De altfel ciadienii de la Bangui încearcǎ prin toate mijloacele sǎ pǎrǎseascǎ oraşul.

Unii experţi militari considerǎ cǎ Franţa ar trebui de urgenţǎ sǎ trimitǎ noi efective pe teren în Republica Centrafricanǎ, alţi comentatori considerǎ cǎ operaţiunea Sangaris este pe cale de a se împotmoli. La toate aceste semnale de alarmǎ ministrul francez al apǎrǎrii rǎspunde arǎtînd cǎ Franţa "nu poate rǎmîne surdǎ la apelul ţǎtilor africane". "Franţa nu poate fugi de responsabilitǎţile sale istorice şi suntem decişi sǎ ducem la bun sfîrşit aceastǎ misiune" a mai spus Jean-Yves Le Drian.