Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tunisia: trei ani de la revoluţie şi de la declanşarea "primǎverii arabe"

000_par3734142_0.jpg

Tunisia, trei ani de la revolutie -credit foto: rfi.fr

Tunisia a sǎrbǎtorit marţi 14 ianuarie trecerea a trei ani de la revoluţie, declanşatǎ odatǎ cu înlǎturarea de la putere a regimului dictatorial încarnat de preşedintele Ben Ali. Tot cu trei ani în urmǎ a început şi "primǎvara arabǎ", dar unda de şoc a acesteia nu s-a concretizat peste tot prin progres şi democraţie.

Tunisienii ar fi dorit sǎ sǎrbǎtoreascǎ aniversarea a trei ani de la declanşarea revoluţiei prin adoptarea unei noi Constituţii. Faptul nu a fost însǎ posibil pe fondul unor puternice diviziuni în sînul clasei politice tunisiene. Mai rǎmîn de examinat o treime din cele 150 de articole ale noii Constituţii, dupǎ 12 zile de dezbateri. Tunisia mai aşteaptǎ, sǎptǎmîna viitoare, formarea unui guvern compus din personalitǎţi independente, dupǎ plecarea voluntarǎ de la putere a formaţiunii islamiste Enahda.

Preşedintele Marzouki, emanaţie a mişcǎrii islamiste, a afirmat într-un discurs cǎ obiectivele revoluţiei tunisiene nu au fost îndeplinite, dar cǎ ţara se aflǎ pe calea cea bunǎ. El a mai spus cǎ Tunisia reprezintǎ, în contextul lumii arabe, "un miracol", întrucît şi-a conservat libertatea şi un model care asociazǎ modernitatea şi securitatea.

In aceastǎ ultimǎ privinţǎ este adevǎrat cǎ Tunisia reprezintǎ o excepţie. In ciuda instabilitǎţii politice, a unor assassinate comise de islamişti radicali, a tensiunilor extreme care existǎ în sînul clasei poltice, Tunisia a evitat scenariile dezastruoase. Mai precis, a evitat rǎzboiul civil, deci scenariul sirian, a evitat dislocarea teritorialǎ, deci scenariul libian, şi lovitura militarǎ, deci scenariul egiptean.

Cotidianul Le Monde analizeazǎ într-un vast dosar cei trei ani care au trecut de la declanşarea "primǎverii arabe" şi constatǎ cǎ doar Tunisia a reuşit sǎ-şi conserve modelul bazat pe democraţie şi dezbatere democraticǎ. In acelaşi timp, scrie Le Monde, în ciuda faptului cǎ popoarele arabe nu şi-au obţinut libertatea la care visau, lumea arabǎ rǎmîne în plinǎ schimbare şi efervescenţǎ. Nimic nu va mai fi ca înainte în vasta lume arabǎ, mai scrie Le Monde, unde aspiraţia la demnitate nu va dispǎrea.

In acelaşi timp, Occidentalii sunt obligaţi sǎ observe cǎ influienţa lor a fost limitatǎ în acest context. Ei au reuşit sǎ contribuie la înlǎturarea de la putere a lui Muamar Ghadaffi, dar nu au reuşit sǎ contribuie la crearea unui stat de drept, prosper şi democratic, în Libia. Influienţa occidentalǎ s-a dovedit limitatǎ şi în Egipt, unde Hosni Mubarak, deşi sprijinit de preşedintele american Barack Obama, a cǎzut de la putere pentru cǎ aşa a vrut armata egipteanǎ.

O altǎ observaţie care se impune este cǎ lumea arabǎ a intrat într-un rǎzboi religios, între suniţi şi şiiţi, cam la fel cum a cunoscut Europa în secolele XVI şi XVII între catolici şi protestanţi. Iar în contextul acestui rǎzboi dintre suniţi şi şiiţi se înfruntǎ de fapt douǎ puteri regionale, Arabia Sauditǎ şi Iranul.

Iatǎ, schiţat sumar, tabloul unei regiuni în care se mai înfruntǎ, pe teren diplomatic, Rusia pe de o parte şi Statele Unite pe de altǎ parte. Un motiv suplimentar de a saluta din nou succesul Tunisiei, practic singura ţarǎ pe unde a trecut "primǎvara arabǎ" şi care îşi continuǎ tranziţia democraticǎ.