Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Les chiens de Navarre” la Teatrul Rond-Point des Champs Elysées

les_chiens_de_navarre_1_0.jpg

credit foto: rfi.fr

Evocǎm astăzi despre un "spectacol fenomen", cel puţin aşa este el comentat în cronicile teatrale din Le Monde, Liberation, L’Express. In spectacol sunt invocaţi Rabelais, Jarry, Lautréamont,  Antonin Artaud, şi este creat de trupa „Les Chiens de Navarre”, apărută în ultimii ani şi care... tulbură apele, dacă e să dǎm crezare presei.

Toată luna februarie au prezentat la Teatrul Rond-Point des Champs Elysées, un Festival de trei spectacole, printre care ultimul, intitulat Nous avons les machines.

Ceea ce merită subliniat este faptul că trupa are nu numai maşinile, cum ne promite titlul, dar şi colaborarea mai multor centre dramatice naţionale, dintre care amintesc Teatrul din Gennevilliers (centru dramatic naţional de creaţie contemporană),apoi la Maison des Arts de Créteil, Centrul Pompidou, Parcul de la Villette. Pe scurt, structuri naţionale legate de teatrul contemporan în ce are el mai nou, mai neaşteptat. Cum aţi defini mai exact teatrul acestor „Chiens de Navarre”, numele chiar sună a provocare...

 

Mirella Patureau: Da, nu vă înşelaţi, este o trupă tînără care joacă mult pe provocare, dar nu numai atît. Mai întîii numele, Les Chiens, Cîinii din Navarra, trimite la Diogene cîinele, de aici vine rădăcina cuvîntului cinic, deci la un anume tip de provocare, non conformistă, delirantă chiar, călcînd în picioare  regulile bunei cuviinţe ca nişte căţelandri nebunatici şi liberi. "Trăiască avangarda", strigă ţopăind o actrţă pe jumătate goală şi bucuria ei e molipsitoare. Dar, deşi nuditatea este des prezentă pe scenă, nimic nu e aici vulgar sau pornografic, căci miza jocului este în altă parte.

Trupa s-a format în 2005 în jurul unui actor, Jean-Christophe Meurisse cu actori veniţi din orizonturi diferite: normalieni, adică diplomati de la Ecole Nationale Superieure – de unde au ieşit de exemplu Sartre sau Raymond Aron- , apoi artişti plastici, alţii veniţi din conservatoare de artă dramatică, din circ – una din actriţe este la bază contorsionistă – sau din choregrafie. Prima regulă: să nu respecte nici o regulă, iar principiul de bază este  plăcerea de a juca, de a  împărtăşi cu publicul aceeaşi stare jubilatorie . Astfel eticheta sub care s-au impus şi sub care sunt recunoscuţi, este o totală libertate de ton, sau dacă vreţi o schimbare violentă a codurilor, un tip de teatru extra-terestru, intergalactic, căci la un moment dat avem pe scenă chiar şi omuleţi verzi...Dar tot acest decalaj este posibil pentru că regula - căci exista totuşi una - este stilul de lucru, improvizaţia colectivă ca sursă a spectacolului.

M. V.: Improvizaţia colectivă nu e însă o noutate absolută în teatrul contemporan, cu exemple ilustre de la Living Theatre la Ariane Mnouchkine. Important este ce aduc astăzi actorii ca material de discuţie, ce aleg şi cum se prezintă în cele din urmă spectacolul. De ce spectacolele trupei „Les Chiens de Navarre” sunt atît de apaludate? 

M.P.: E adevărat, imediat după mai 68 trupa, actorii au luat puterea pe scenă şi motivaţiile erau mai ales politice. În ultimi ani s-a impus însă un alt stil de improvizaţie, ceea ce numim théâtre de plateau, teatru scris pe scenă, în timpul repetiţiilor, în general pe canavaua propusă de un regizor dramaturg. Este cazul lui Joël Pommerat în Franţa şi deseori, cel al Gianinei Cărbunariu în România care lasă mult loc propunerilor actorilor, propuneri pe care se sprijină dar pe care le rescrie cel mai adesea. Cîinii noştri din Navarra mi se pare că au ales o cale de mijloc. Lui Jean-Christophe Meurisse, regizorul, îi place să se numească "arbitrul trupei". Propune şi el un subiect de improvizaţie, apoi le lasă mînă liberă şi intervine din cînd în cînd, fluierînd ca să accelereze sau să oprească jocul. Ceea ce face dealtfel chiar în timpul reprezentaţiilor, dar în nebunia generală ce cuprinde scena şi contaminează sala, intervenţia sa trece neobservată.

 

M.V.: Ce se întîmplă practic în acest ultim spectacol de la Rond Point des Champs Elysées, Nous avons les machines... Spectacolul începe cu provocare, destul de puştească, am puta-o numi „umor regresiv”, gen Rodrigo Garcia, ca sa dau un reper cunoscut şi în România.

M.P. La intrarea în sală, pe scena deschisă, patru actori cu măşti hidoase de carnaval, ce le acoperă faţa, dar cu părţilie de jos ale trupului la vedere, lansează publicului cîteva invitaţii anunţînd prezenţa falsă a cîtorva personalităţi teatrale, în această sală "răscruce, ne spun ei, a tuturor avangardelor". Glumele durează cîtă vreme publicul se instalează, urmează apoi spectacolul care nu e mai puţin trist. De fapt identificăm cîteva scenete, create în improvizaţii, fără legătură evidentă între ele. Prima e deosebit de savuroasă, o reuniune a unui consiliu municipal ce pregăteşte o manifestaţie artistică de solidaritate cu populaţiile defavorizate, printre care sunt citaţi bineînţeles romii.

Locurile comune se înşiruie, demagogia surîzătoare  virează repede în delir. Urmează o scenă de distrugere furibundă a mobilierului apoi după cîteva clipe pe scena lăsată în întuneric  izbucnesc acordurile belicoase ale Cavalcadei Walkirilor de Wagner, şi pentru că momentul trimite la o secvenţă celebra din filmul lui Coppola Apocalipse now, cîteva mici helicoptere, machete, traversează scena în zbor, nu ocolesc sala şi par să atace spectatorii. Apoi, un moment de linişte: în stînga se deschide o trapă şi în scenă urcă  o procesiune de persoanje stranii, vopsite în verde care rejoacă scena consiliului municipal, dar la scară intergalactică; unul dintre participanţi este un cyborg care se dereglează, altul este doar o hologramă, delirul continuă deci şi sfîrşeşte într-un festin canibal, cînd unul dintre participanţi, cel mai dolofan, este dezbrăcat, mînjit cu un roşu sîngeriu şi devorat sub ochii publicului ce rîde cam galben căci detaliile sunt  de un naturalism destul de credibil. Masca socială sau civilizată a crăpat, lăsînd să iasă la ivelă animalitatea, cruzimea dementă. Ceea ce poate însă să ne pună pe gînduri este faptul că nimeni nu a fost realmente şocat, bulversat, publicul s-a amuzat ca de o glumă bună, a aplaudat şi a plecat cuminte la treburile sale. Dealtfel pentru cei ce au ratat acest Festival de la Rond Point des Champs Elysées, la începutul lui aprilie va avea loc la Maison des Arts din Créteil un alt spectacol al trupei, o fantezie coregrafică, parodii după Boleroul de Ravel versiuena Bejart pînă la Pina Bausch, intitulată Les danseurs ont apprecié la qualité du parquet.