Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virgil Tanase – Cronica bilingvǎ / La Chronique bilingue (27)

dimitrie_cantemir_02.jpg

Dimitrie Cantemir - credit foto: fr.wikipedia.org

Cantemir, un polyglotte.

Aceastǎ cronicǎ bilingvǎ este consacratǎ unui poliglot din epoca luminilor care scria în mai multe limbi printre care şi în româneşte. Scriitorul Virgil Tǎnase ne explicǎ de ce aceastǎ eminentǎ personalitate opta însǎ pentru o anumitǎ limbǎ cînd era vorba de un anumit domeniu.

Mai ieri vă vorbeam de curiozitatea care se naşte în săracă mintea mea atunci când bag seamă că cineva care mânuieşte cu o aceeaşi uşurinţă mai multe limbi alege, după circumstanţă dar uneori după criterii mult mai profunde şi mai misterioase, una dintre ele. De ce atunci când mă aflu într-o ţară a cărei limbă n-o cunosc, când am nevoie de o informaţie, instinctiv mă adresez celuilalt când în franceză când în engleză, dând greş adesea, de parcă aşi putea citi pe faţa trecătorului limba străină pe care s-ar putea s-o ştie. Fapt prea mărunt ca să-i dau importanţă dar care semnalează deja cât de încâlcite sunt raporturile noastre cu limba sau, mai exact, în cazul de faţă, cu limbile pe care le vorbim.

Pour vous en donner une idée j’évoquais Saint François qui chantait souvent ses hymnes à Dieu en français mais qui, surtout, avait fait du français la langue de ses extases. Je me devais de trouver un exemple dans l’histoire de la langue roumaine. Moins par souci de parité - un terme que les débats actuels chargent de connotations biee encombrantes - que pour m’assurer de la validité d’une hypothèse qui paraît plus crédible lorsqu’elle se vérifie ailleurs, et même dans une langue à laquelle une puissance impériale (impérialiste si vous préférez) n’a pas offert un éclat comparable à celui des langues de circulation mondiale.

Căci, oricâtuşi, nu mă veţi contrazice dacă îndrăznesc să spun că la sfârşitul veacului al XVII-lea, le Grand Siècle, şi la începutul celui următor, cel al Luminilor, limba română n-avea în « concertul european », după cum se spune, decât un rol mărunt şi modest. Ori omul meu, şi-al dumneavoastră, umbla ca la el acasă prin limbile care pe-atunci îşi impuseseră strălucirea. Dimitrie Cantemir, căci despre el este vorba, scrie-n latineşte cărţile lui savante, « Incrementa atque decrementa aulae othomanicae » şi « Descriptio Moldaviae » printre multe alte texte de o mai mică însemnătate.

Cantemir écrit aussi en grec, il est l’auteur du premier ouvrage en russe sur la religion islamique et il rédige en turc son traité de musique « Kitab-i ilm-i musiki ». Des langues, vous en conviendrez, qui assurent la circulation européenne de ses ouvrages, ce qui lui vaut d’être élu en 1714 membre de l’Académie de Berlin.

Atunci de ce omul acesta căruia multe porţi îi sunt deschise şi care nu năzuieşte la anonimat scrie în română, la Constantinopol, cartea lui cea mai însemnată, cartea de ficţiune, romanul fabulos, poate cu cheie, intitulat « Istoria ieroglifică », care nu e destinat unui « public » românesc ? În Ţările române acesta nu există - cultura, îndeosebi bisericească, făcându-se cu predilecţie în slavonă sau în greacă, limbi pe care eventualii cititori de-aici le ştiau, limbi în care, pe atunci, « Istoria ieroglifică » şi-ar fi putut găsi mai lesne audienţa meritată.

Et alors ? A ceux qui croient que, pour l’écrivain, la langue est un véhicule dont la vocation est de transporter un chargement que l’on peut placer indifféremment dans n’importe quel fourgon, nous sommes quelques-uns à répondre qu’au contraire, l’écrivain est porté par la langue qui ressemble à ces animaux fabuleux, doués d’un savoir mystérieux et auxquels il convient de faire confiance : vous montez sur leur dos et ces chevaux qui se nourrissent de braises, ces oiseaux au plumage d’or, ces dauphins mélomanes, ces licornes savantes ou ces lézards ailés vous conduisent... là où bon leur semble.

Cantemir a fost, cred, primul care a simţit virtuţile aparte ale limbii române, făcută parcă anume pentru ficţiune. O limbă făurită de păstori şi de călugări, am mai spus-o, ale cărei slove, orânduindu-se după voia naraţiunii impusă de autor, îl silesc pe acesta să fie veşnic în căutarea sensurilor profunde ale vieţii, obligat la fiecare răscruce de frază să-şi asume răspunderi pe care ar vrea, poate, să le evite. O limbă cu indicatori suficient de dârji încât povestitorul îşi poate duce cititorul prin toate hăţişurile fără să se teamă că mi ţi-l rătăceşte. O limbă ale cărei cuvinte sunt atât de unse cu miere încât cel care se atinge întâmplător de-un altul nu se mai poate dezlipi decât ducând cu sine o dezmierdare dulce care se-mprăştie în tot texul. Această muzică făcută din ecouri tactile zădărniceşte orice tentativă de-a denuda sintagma care rămâne învăluită într-un mister mortal pentru tot ce este discurs birocratic, avânt idologic, vocaţie lătrătoare...

Vous comprenez maintenant, surtout si vous ne comprenez pas un traître mot de roumain, pourquoi le polyglotte Cantemir ne pouvait écrire sa folle « Histoire hiéroglyphique » qu’en roumain.

 

 
Cronica bilingvǎ / La Chronique bilingue (27)