Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Remaniere guvernamentalǎ în Franţa dupǎ municipalele, peisaj dupǎ bǎtǎlie

In Franţa preşedintele François Hollande şi-a asumat cu promptitudine lecţia înfrîngerii la recentul scrutin municipal. El a anunţat o remaniere guvernamentalǎ, fostul ministru de interne Manuel Valls preluînd funcţia de premier. Reamintim cǎ rezultatele acestor alegeri sancţioneazǎ fǎrǎ drept de apel stînga francezǎ. Dreapta a devenit prima "putere localǎ" în Franţa iar specialiştii spun cǎ stînga nu a mai înregistrat o astfel de înfrîngere de jumǎtate de secol.

Mai multe oraşe care sunt, de decenii întregi, tot atîtea simboluri ale "socialismului municipal" au fost pierdute de stînga francezǎ, ceea ce spune mult despre gradul de nemulţumire al cetǎţenilor. Oraşul Limoges, de exemplu, era un bastion al stîngii din 1912, deci de mai mult de o sutǎ de ani. Alǎturi de Paris, comuna Villejuif a fost condus de comunişti din 1925, de altfel unul dintre cei mai longevivi secretari generali ai Partidului Comunist Francez era deputat al acestui oraş. La fel şi cu oraşul Bobigny, el a fost administrat de comunişti timp de un secol, dar acum a trecut la dreapta.

Exemplele care pun în luminǎ o anumitǎ exasperare faţǎ de politica actualei majoritǎţi guvernamentale, dar şi faţǎ de stilul de a conduce al preşedintelui François Hollande, sunt foarte numeroase. Iar analizeze cu caracter autocritic din interiorul taberei socialiste sunt cît se poate de lucide. Iatǎ ce declara ministrul de interne Manuel Valls, viitorul prim-ministru:

"Este vorba, evident, de o înfrîngere, pentru stînga şi pentru guvern. Prin acest vot alegǎtorii şi-au exprimat o vie nerǎbdare, ei aşteaptǎ schimbǎri, uneori şi-au exprimat însǎ şi descurajarea şi de asemenea furia. Francezii aşteaptǎ rezultate în materie de locuri de putere de cumpǎrare. Ei vor mai multǎ protecţie, mai multǎ securitate, dar şi de justiţie, mai ales, de justiţie socialǎ. Aceste mesaj foarte clar trebuie auzit."

Singura mare satisfacţie a socialiştilor este victoria doamnei Anne Hidalgo în cursa pentru primǎria Parisului. Aceastǎ victorie îi aparţine şi primarului socialist Bertrand Delanoë care şi-a pregǎtit din timp succesiunea. Anne Hidalgo, care este şi o militantǎ feministǎ, nu ezitǎ în declaraţiile ei sǎ spunǎ cǎ va deveni "la maire" (primǎriţa) Parisului, feminizînd deci aceastǎ titulaturǎ:

"Sunt prima femeie care devine primar al Parisului. Si sunt conştientǎ cǎ obiectivele pe care mi le-am propus presupun multe eforturi. Voi fi primǎriţa acestui oraş, şi nu voi trişa nici lucrurile care mǎ supǎrǎ, nici cu idealurile mele şi nici cu onoarea mea. Voi fi primǎriţa tuturor parizienilor şi a tuturor pariziencelor, fǎrǎ excepţie."

Dacǎ stînga înregistreazǎ o înfrîngere istoricǎ, dacǎ dreapta republicanǎ provoacǎ "un veritabil tsunami albastru" (dupǎ cum scrie Le Fiagro), şi extrema dreaptǎ se poatǎ lǎuda cu o victorie localǎ fǎrǎ precedent (o afirmǎ specialiştii cotidianului Le Monde). Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, declara, în context, urmǎtoarele:

"Cred cǎ, în mod evident, viaţa politicǎ francezǎ intrǎ într-o nouǎ etapǎ, cǎ astǎzi Frontul Naţional busculeazǎ tradiţionalul duo format din Uniunea pentru o Mişcare popularǎ şi Partidul Socialist. Trebuie de acum încolo sǎ ţinem cont de o a treia mare forţǎ politicǎ în ţara noastrǎ. Aceste alegeri sunt în mod evident o mare victorie pentru Frontul Naţional."

Peisajul politic francez este, într-adevǎr, perturbat în urma acestui scrutin, François Hollande este pus într-o mare dificultate, dar la nivel local dreapta este decisǎ sǎ lanseze noi laboratoare sociale pentru a gǎsi soluţii care nu vin de la nivel central. Iatǎ ce spune în acest sens un lider centrist, François Bayrou, devenit primar în oraşul Pau:

"Ceea ce descopǎr este cǎ în acest context de neputinţǎ în care ne aflǎm în raport cu criza rǎspunsurile trebuie inventate în prezent la bazǎ, la nivel local, cît mai aproape de cetǎţeni, cît mai aproape de cartiere şi de oraşe. Si dacǎ gǎsim rǎspunsuri la bazǎ poate cǎ ele vor avea un ecou naţional."

Dupǎ aceste alegeri municipale, dreapta se pregǎteşte pentru cele europene, din luna mai, în contextul cǎrora este bine plasatǎ, ca şi Frontul Naţional de altfel. Prima jumǎtate a anului 2014 pare sǎ fie deci extrem de dificilǎ pentru François Hollande, a cǎrui politicǎ este contestatǎ chiar în interiorul propriei sale tabere. Ecologiştii şi aripa stîngǎ a Partidului Socialist îi cer sǎ renunţe la mǎsurile anunţate în favoarea intrerprinderilor. Ceea ce, spun analiştii de la Le Monde, ar fio o eroare. Singura sa şansǎ acum, mai scrie ziarul citat, este de a pune în practicǎ şi de a amplifica reformele vizînd redresarea economiei franceze.