Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Scandalul Cahuzac - un gust amar în toată Europa

belgique.jpg

credit foto: rtbf.be

Afacerea Cahuzac are o rezonanţă europeană şi internaţională şi repune în discuţie atât problema compatibilităţii dintre democraţie şi sistemul financiar mondial, cât şi cea a globalizării. Spre ce tip de globalizare ne îndreptăm când pe planetă există sute şi sute de instituţii specializate în evaziunea fiscală şi care sunt pentru moment tolerate?

În contextul acestui enorm scandal există o voce care nu se exprimă şi înţelegem de fapt de ce: este cea a lui Jérôme Cahuzac, fostul ministru al Bugetului, care a recunoscut că a minţit pe toată lumea şi că a avut un cont secret în Elveţia. Cu siguranţă însă că omul ar avea multe de spus dacă ar decide, chiar aşa compromis moral cum este, să spună ce ştie despre paradisurile fiscale şi practicile oamenilor politici. Jérôme Cahuzac ar putea, de exemplu, să explice că într-un fel el a căzut ţap ispăşitor. Pentru că acestă problemă a conturilor secrete este de fapt recentă.

Până la izbucnirea crizei financiare şi bugetare din 2008, clasa politică nu era foarte atentă la evaziunea fiscală. Principalul motiv este că numeroşi oameni politici recurgeau la practica acestor conturi deschise în străinătate, pentru a-şi ascunde sumele provenite din activităţi paralele cu cele politice. Nu trebuie uitat că toţi aceşti oameni politici, mai ales în marile democraţii care practică alternanţa, mai exercită şi alte profesii în paralel cu mandatele lor: unii au diverse firme, alţii sunt consilierii diverselor firme, alţii sunt "experţi" solicitaţi de tot felul de societăţi. Pentru a rezuma, puţini sunt oamenii politici care nu intră în colimatorul conflictului de interese…

Dacă Jérôme Cahuzac ar vorbi acum şi probabil că mai târziu va spune într-o carte tot ce are de spus, ar arăta că Europa este total ipocrită când vine vorba de paradisurile fiscale. Pentru că în prezent, cum arată chiar presa elveţiană, băncile elveţiene gestionează 830 de miliarde de euro provenind de la clienţi europeni…  Iar din aceşti bani, 166 de miliarde sunt francezi şi cam tot atâtea miliarde provin de la clienţi germani. Tot din surse elveţiene se arată că din imensa sumă de bani europeni gestionaţi de băncile elveţiene, între 90% şi 98% sunt bani nedeclaraţi în ţările de origine. Dintre cele 166 de miliarde de euro staţionate în Elveţia şi provenind de la clienţi francezi, 60 de miliarde sunt gestionate de sucursale bancare franceze create în Elveţia.

 

Vocea străzii

 

Nu întâmplător, când sunt intervievaţi pe stradă în legătură cu problema Cahuzac sau cu criza din Cipru, unii francezi de rând nu ezită să spună "toţi oamenii politici sunt putrezi, iar noi suntem luaţi de proşti". Poate că prima afirmaţie nu este chiar adevărată, nu toţi oamenii politici francezi sunt "pourris", expresie des vehiculată în Franţa. Cetăţeanul de rând are însă o puternică senzaţie că pe umerii lui cade sarcina unui şir infinit de sacrificii, în timp ce alături, o altă clasă de cetăţeni, relativ invizibilă, prosperă îşi permite în perfectă legalitate să "strecoare" 166 de miliarde de euro în Elveţia.

Recent, Guvernul francez a anunţat măsuri de reducere a alocaţiilor familiale, în speranţa realizării unor economii de două miliarde de euro. Cum să nu se simtă indignat europeanul de rând, când zilnic i se vorbeşte de austeritate, de obligaţia de a munci mai mult şi de a accepta reduceri de salariu, când impozitele cresc şi puterea de cumpărare îi scade, în timp ce 830 de miliarde de euro aparţin, în băncile elveţiene, altor europeni mai "isteţi".

Cum să creadă europeanul în binefacerile globalizării, când chiar Europa a permis formarea, în sânul ei, a unui paradis fiscal pentru ruşi, pe insula Cipru? Acest ultim scandal fiind de fapt infinit mai grav decât cel provocat de Jérôme Cahuzac. Dacă în prezent un început de cadru legislativ permite Europei să ceară unele informaţii băncilor elveţiene, iar acestea se obligă să răspundă, zeci şi zeci de alte paradisuri financiare nu cooperează în nici un fel cu justiţia europeană. Băncile din Singapore, Filipine sau chiar şi cele mai apropiate de pe insula Guernesey nici nu se sinchisesc când vor autorităţile franceze să afle ceva despre conturile dubioase deschise de particulari sau firme franceze în respectivele spaţii… În acest condiţii, numai naivii mai cred că globalizarea este construită pe baze bune şi că ar fi de natură să fie profitabilă pentru toată lumea. Iar incoruptibilii sunt mult prea puţini astăzi. Sistemul financiar mondial şi globalizarea par a fi fost concepute de oameni fie specializaţi, fie interesaţi în speculaţii şi fraude fiscale. Acest sistem a devenit sursa unei bogăţii enorme, cât întregul Produs Intern Brut al Statelor Unite şi al Japoniei, banii fiind bine puşi la adăpost şi capabili să circule dintr-o bancă în alta în doar câteva secunde, pentru pierderea oricăror urme.