Revista l’Express: "Gabriela Adameşteanu – marea doamnă a literelor române”

Dovadă o cronică de o pagină în revista L’Express, cronică semnată de André Clavel şi intitulată "Dragostea pe vremea Securităţii" (L’Amour au temps de la Securitate). Autorul articolului nu ezită să vorbească despre "marea scriitoare Gabriela Adameşteanu, care a fost portdrapelul dizidenţei româneşti".  Extrem de elogioasă, cronica pune accentul pe parcursul Gabrielei Adameşteanu, "alergică la realismul socialist", devenită în deja un nume de referinţă în anii comunismului, pentru a se afirma apoi în toată libertatea după 1989, ca romancieră dar şi ca publicistă. Despre noul roman publicat la editura Gallimard de autoare, în traducerea lui Nicolas Cavaillès, cronicarul spune că este o interesantă intrare în labirintul unei epoci. Citez: "Gabriela Adameşteanu descrie în mod remarcabil insecuritatea de fiecare clipă şi violul permanent al intimităţii într-o României unde ochiul Moscovei se strecura până în adâncul inimilor şi până în patul îndrăgostiţilor".   

Într-un cu totul alt registru, semnalez o altă carte apărută în librăriile franceze în aceste zile, şi care are un titlu de natură să intrige. Ea şi intitulează "Trăiască mâncarea proastă, jos mâncarea bio!" (Vive la Malbouffe, à bas le bio!" Apărută la editura Hoëbeke, cartea este scrisă de patru ziarişti care lucrează la revista Le Point şi la publicaţia umoristică Le Canard enchaîné. Ei se lansează de fapt într-o investigaţie minuţioasă a derivelor în care a intrat industria alimentară. În ciuda notei umoristice abordată de autori chiar din titlu, mesajul lor este teribil, neliniştitor, un veritabil semnal de alarmă. Europenii, în prezent, consumă în proporţie de 80 la sută cu o hrană industrială care este din toate punctele de vedere suspectă. Autorii cărţii descriu pe larg situaţia din abatoarele care nu respectă normele sanitare sau din crescătoriile industriale de păsări unde puii îmbibaţi cu antibiotice. Cititorului îi sunt furnizate şi informaţii preţioase despre falsele produse bio… Şi acelaşi cititor riscă să rămână siderat când află că pe insula Corsica, atunci când cumpără aşa-zise mezeluri locale, carnea provine de fapt din China. Mai îngrozitoare este însă concluzia celor patru jurnalişti: ei cred că în viitor se vor întâmpla lucruri şi mai grave întrucât puterea de cumpărare a oamenilor scade iar industria alimentară se adaptează recurgând la noi metode pentru reducerea costurilor de producţie, ceea ce înseamnă practic o imensă falsificare a alimentelor. După cum spune un cronicar în revista gratuită METRO, după ce citeşti o astfel de carte nu-ţi mai vine să-i urezi cuiva "bon appétit" (adică poftă bună) ci mai degrabă "bonne chance" (adică să ai noroc să nu te îmbolnăveşti). 

Închei semnalând, cum o face şi publicaţia Courrier International, apariţia unei cărţi insolite în Italia. Un roman care a fost scris de 230 de "mâini", ceea ce înseamnă 115 autori. La originea proiectului se află scriitorul italian Vanni Santoni, care crede în ceea ce el numeşte "scrisul industrial colectiv". Apărut la editura Minimum, romanul este intitulat "În teritoriu inamic" şi a necesitat 6 ani de muncă şi coordonare. Italia se poate lăuda acum, scrie un cronicar în publicaţia Courrier International, că este, istoric vorbind, patria scriiturii colective. Pentru că primele experienţe de acest tip s-au născut chiar în Italia, pre vremea curentului futurist, fiind iniţiate de Marinetti. Grupul avangardist pe care îl animă a devenit în 1929 autorul unui roman colectiv intitulat "Ţarul nu este mort". După o lungă pauză, Italia a mai dat lumii un roman colectiv, în 1999, scris la opt mâini şi intitulat "Q". Să devină oare o modă scrierea unor pagini literare la mai multe mâini? Coincidenţa face că şi editura Fayard publică, în Franţa, un roman "Qu4tre" scris la opt mâini, deci de patru autori. Până acum doi ani cei patru autori nu se cunoşteau, dar s-au reperat reciproc pentru că toţi au debutat cu romane cam în acelaşi timp. Iar apoi, în urma unei întâlniri la incitarea unui critic literare, ei au decis să scrie împreună o carte. Cei patru sunt de fapt trei autoare şi un autor: Caroline Munoir, Fanny Saintenoy, Anne-Sophie Stefanini şi Sabastien Marnier. Suplimentul literar al cotidianului Le Figaro nu ezită să califice acest roman scris la două mâini masculine şi la şase mâini feminine drept o reuşită dar că viziunea despre lume a celor patru autori, toţi având în jur de 30 de ani, este cam dezabuzată.