Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virgil Tǎnase – Cronica bilingvǎ / La chronique bilingue (28)

6525_337016.jpeg

credit foto: babelio.com

Un problème de cartier. O nouǎ cronicǎ bilingvǎ în cele ce urmeazǎ, şi o întoarcere în timp, cu scriitorul Virgil Tǎnase. El încearcǎ sǎ rǎspundǎ la întrebarea: ce este exilul, din punct de vedere nu atît geografic cît subiectiv ?

Les événements d’Ukraine me transportent vingt-cinq ans en arrière. Ils me permettent d’évoquer mes sensations de décembre 1989 lorsque je débarquais à Bucarest dans les bagages d’une équipe de télévision française qui ambitionnait de présenter le journal de 20h en direct d’une ville en pleine révolution, ce qui à l’époque était un exploit.

Câteva precizări sunt necesare ca să pricepeţi urmarea. Mutat disciplinar prin toate şcolile Galaţului meu natal mai mult datorită unei origini sociale nesănătoase decât pentru că-mi ocăram profesorii ale căror predici ideologice mi se păreau de pe atunci lipsite de orice adevăr ; dat afară din facultate pentru motive de data aceasta mai dârze, acuzat de « idealism estetic », de faptul că îndrăzneam să pronunţ numele renegatului Emil Cioran şi socotit duşman de clasă pentru că refuzam interpretările vulgare ale materialismului istoric opunându-le chiar anume texte mai puţin cunoscute ale lui Marx însuşi ; după ce primele romane îmi fuseseră refuzate de cenzură, am scos din ţară fără voie de la stăpânire unul dintre ele care a fost publicat în Franţa.

Ca şi cum n-ar fi fost deajuns ca să înverşunez autorităţile române, am dat, prin telefon, de la Bucureşti un interviu unui ziar parizian care l-a publicat cu titlul « Un écrivain bâillonné parle », un entretien où je disais tout le mal que je pensais d’un système social conçu pour des hommes libres que le régime roumain voulait construire avec des bagnards. Un homme libre gêne un système totalitaire surtout lorsque celui-ci veut se donner des airs libéraux. On m’a donné un passeport que je n’avais pas demandé et j’ai été invité à quitter la Roumanie.

Plecat cu convingerea că mă voi întoarce cât de repede în ţară, acolo unde se duceau luptele mele literare cu o limbă care a fost întotdeauna temeiul pe care mi-am construit viaţa, din care motiv n-am cerut faimosul « azil politic » menit să uşureze viaţa aşa numiţilor « disidenţi », s-a întâmplat că drumurile înapoi mi-au fost tăiate în urma unui pamflet publicat la Paris şi a tentativei de asasinat poruncită de preşedintele României şi dejucată de preşedintele Franţei. În filmul său documentar de anul trecut intitulat « Afacerea Tănase » Ionuţ Teianu povesteşte pe îndelete această păţanie căruia Liviu Tofan i-a dedicat o carte : « A patra ipoteză » şi pe care eu însumi am povestit-o în « Leapşa pe murite ».

Oui, vous avez raison, il est grand temps de revenir au sujet de cette chronique.

Bref, volens nolens, devenu l’ennemi personnel du président de la république socialiste de Roumanie, en décembre 1989 cela faisait une bonne douzaine d’années que je n’avais plus mis les pieds dans mon pays où je débarquais en pleine révolution. Eh bien, vous n’allez pas me croire, moi-même j’en suis surpris encore aujourd’hui, sans rapport avec les événements extérieurs, en atterrissant sur un aéroport plongé dans le noir, où l’on tirait encore, en franchissant les barrages des trop jeunes révolutionnaires armés, en vadrouillant dans les rues enneigées d’une ville où des balles fusaient encore et où les parents faisaient monter leurs enfants sur les chars, j’avais la sensation que je ne l’avais jamais quittée, la sensation que je sortais de chez moi pour faire un tour dans le quartier.

Spre deosebire de gândurile noastre, senzaţiile nu sunt niciodată mincinoase. Venit de la Paris mi se părea că doar traversasem bulevardul Magheru şi locurile pe unde nu mai călcasem de atâţia ani nu-mi erau mai străine decât dacă în toţi aceşti ani n-aşi mai fi trecut pe-acolo pentru că m-aşi fi mutat de la Grădina Icoanei în Berceni sau de la Herăstrău spre Cotroceni. Ceea ce simţeam mi-a confirmat şi întărit convingerea că exilul nu este un dat geografic, geopolitic dacă preferaţi, ci o construcţie mentală - inconştientă uneori, comercială adesea.

Pourquoi je vous en parle ? Surtout pour vous dire que, somme toute, habitant depuis une trentaine d’années à Paris 14e, j’ai le sentiment de mener la vie d’un bucarestois, même si mon quartier, c’est vrai, est plus loin de Piaţa Universităţii et de Parcul Ioanid que le vôtre.

Ca şi-n alte privinţe, nici în ceea ce priveşte locul aşezării, sufletul n-are sertare pe care să le deschizi şi să le-nchizi după circumstanţe şi-n care locuieşti rând pe rând. Geografia mea sufletească este fără frontiere probabil pentru că este slobodă, firească şi atunci când plec de undeva duc locul cu mine - încercând totuşi, cu sacrificii, e drept, să nu mă-ncarc decât cu acele locuri care-mi sunt dragi pentru că acolo « mă simt acasă » după cum se spune.

 
Virgil Tǎnase – Cronica bilingvǎ / La chronique bilingue (28)