
Special Paris
Nicolas Sarkozy inculpat, fostul preşedinte trece la contraatac
2014-07-01t233139z_1294279345_gm1ea720ksa01_rtrmadp_3_france-sarkozy_0.jpg

Unda de şoc mediaticǎ a inculpǎrii
La cei 59 de ani ai sǎi, în momentul cînd îşi pregǎtea revenirea pe scena politicǎ, Nicolas Sarkozy se vede confruntat poate cu cea mai complicatǎ şi serioasǎ încercare din viaţa sa. Aceasta dacǎ ne gîndim cǎ acuzaţiile care i se aduc sunt pasibile de pedepse de pînǎ la zece ani de închisoare. Impreunǎ cu el sunt inculpaţi avocatul sǎu Thierry Herzog, precum şi un avocat general al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert.
Unda de şoc a acestei afaceri este extrem de puternicǎ în Franţa, reacţiile încep sǎ fie numeroase, deşi ele rǎmîn extrem de prudente. Sǎ notǎm cǎ actualul şef al statului francez, François Hollande, a ţinut sǎ reaminteascǎ douǎ lucruri, în contextul unui consiliu de miniştri, şi anume cǎ în Franţa justiţia este independentǎ şi cǎ prezumţia de nevinovǎţie rǎmîne un principiu esenţial.
Primul ministru Manuel Valls a comentat şi el inculparea lui Nicolas Sarkozy fǎcînd urmǎtoarea declaraţie: "Aceastǎ situaţie este gravǎ. Faptele sunt grave. Si ele implicǎ magistraţi, înalţi magistraţi, un avocat, un fost preşedinte al republicii. Dar eu, în calitate de şef al guvernului, trebuie sǎ mǎ limitez la reamintirea principiilor. Principiul independenţei justiţiei, justiţia care trebuie sǎ-şi împlineascǎ misiunea în condiţii de serenitate. Al doilea principiu: nimeni nu este deasupra legilor. Si apoi mai existǎ, şi este important sǎ amintim, prezumţia de nevinovǎţie care este valabilǎ pentru toatǎ lumea. Fapt valabil pentru fostul preşedinte al republicii, precum şi pentru avocatul sǎu precum şi pentru aceşti înalţi magistraţi care sunt puşi în cauzǎ."
Sunt cuvintele premierului Manuel Valls, prudente dar în acelaşi timp clare cel puţin pentru cei care ştiu sǎ citeascǎ printre rînduri. De fapt, în aceastǎ fazǎ judiciarǎ a vieţii sale Nicolas Sarkozy nu are nici o şansǎ sǎ revinǎ în arena politicǎ, sǎ preia eventual conducerea principalului partid de opoziţie şi sǎ încerce sǎ se poziţioneze pentru alegerile prezidenţiale din 2017.
Aceasta este o primǎ concluzie, dar cum spuneam, Nicolas Sarkozy pare decis sǎ teacǎ la ofensivǎ. El va interveni la radio şi televiziune în seara aceasta (pe postul Europe 1 şi pe canalul TF1) şi probabil cǎ îşi va expune punctul de vedere, dat fiind cǎ el însuşi este un foarte bun avocat. Nu este exclus ca el sǎ punǎ în cauzǎ corectitudinea unor proceduri şi chiar sǎ se declare o victimǎ politicǎ.
Speculaţii legate de contraatacul lui Nicolas Sarkozy
O mulţime de speculaţii circulǎ în prezent în culise, dar ele sunt exprimate şi de comentatori, privind acest moment "dificil" traversat de Nicolas Sarkozy. Pentru unii aceastǎ inculpare echivaleazǎ cu sfîrşitul carierei sale politice. Alţi comentatori spun cǎ, dimpotrivǎ, Nicolas Sarkozy ştie sǎ devinǎ extrem de eficient atunci cînd este încolţit şi cǎ va utiliza în sensul dorit de el presiunea judiciarǎ exersatǎ asupra sa. Din anturajul sǎu au fost deja formulate cîteva obiecţii în legǎturǎ cu un eventual viciu de procedurǎ cǎruia i-ar fi cǎzut "victimǎ" pînǎ acum Nicolas Sarkozy.
Probabil cǎ o întreagǎ echipǎ de avocaţi pregǎteşte în acest moment apǎrarea sa şi probabil contraatacul. Va fi reexaminatǎ, mai mult ca sigur, decizia justiţiei de a-i pune sub ascultare telefonul. Si nu este exlus ca avocaţii sǎi sǎ încerce sǎ demonstreze cǎ Nicolas Sarkozy este şi victima unor judecǎtori imparţiali, prea marcaţi de ataşamentul lor politic la stînga. Mai precis, unul din magistraţii care l-au inculpat pe Nicolas Sarkozy, este vorba de judecǎtoarea Claire Thépaut, se aflǎ sub focul unor critici formulate din tabǎra dreptei pe motivul cǎ ar face parte dintr-un sindicat al magistraţilor considerat de stînga.
Inchei acest dosar semnalînd cǎ în tabǎra dreptei reacţiile sunt extrem de prudente. Nu putem vorbi de un cor vehement de voci care sǎ-şi exprime indignarea totalǎ şi sǎ jure cu mîna pe inimǎ cǎ fostul lider al dreptei este inocent. De fapt, liderii dreptei preferǎ sǎ aştepte şi pronunţǎ mai degrabǎ fraze de circumstanţǎ. Acest fapt ar putea fi un indicator legat de şansele lui Nicolas Sarkozy de a reveni în politicǎ. Dupǎ toate aparenţe, propria sa tabǎrǎ nu este sigurǎ în acest moment dacǎ Nicolas Sarkozy poate fi considerat în continuare omul providenţial care sǎ o conducǎ la victorie.