"Sur le pont d’Avignon": special Festival

Explicaţii pentru opinia publică

Pentru mulţi spectatori este o surpriză să constate că spectacolele încep anul acesta cu un moment de explicaţie pentru ca opinia publică să înţeleagă de ce nu sunt mulţumiţi artiştii şi tehnicienii de modificarea statutului de intermitent. In curtea palatului papal, de exemplu, înaintea celor trei lovituri de gong, actorii şi tehnicienii îşi fac apariţia, ca nişte spectre, în faţa publicului şi cer explicit guvernului să nu compromită creativitatea artistică din Franţa prin reforme anti-culturale.

"Domnilor patroni, dacă voi nu ne iubiţi, să ştiţi că nici noi nu vă iubim" declară un actor. Iar regizorul Giorgio Barberio Corsetti, care semnează regia piesei "Prinţul de Homburg" programată în curtea palatului papal, precizează: "Noi suntem artişti. Meseria noastră este invizibilul. Cu toţii, zi şi noapte, noi ne dedicăm poeziei." Publicul aplaudă furtunos aceste declaraţii şi în mod vizibil sprijină revendicările artiştilor.

Intr-un alt spaţiu de joc important de la Avignon, noul teatru numit FabricA, piesa lui Olivier Py "Orlando sau nerăbdarea" începe cu un discurs al lui Victor Hugo pronunţat la tribuna Parlamentului Francez în 1848. Cu stupefacţie publicul descoperă că la acea oră guvernul Republicii Franceze era confruntat… tot cu aceeaşi problemă a reducerilor bugetare şi voia să taie o parte din banii alocaţi culturii. Iar Victor Hugo, cu un talent admirabil, le cerea oamenilor politici să înţeleagă faptul că nu poţi tăia din banii alocaţi formării spirituale a oamenilor şi constituirii patrimoniului cultural al Franţei. Unul din argumentele lui Victor Hugo, cu 166 de ani în urmă, era următorul: cum de vă puteţi voi, oamenii politici, permite să-i aruncaţi în mizerie pe nişte artişti care lucrează de fapt zi şi noapte, lăsînd apoi Franţei, ca moştenire, operele şi capodoperele lor?

Am constatat eu însumi, la spectacolul lui Olivier Py, cu cîtă emoţie ascultă publicul aceste mesaje, şi mai ales faptul că nimic nu pare să se fi schimbat în raporturile dintre politică, economie şi cultură. In momentele de criză, de dificultăţi economice, politicienii şi în general lumea patronatului au impresia că o parte din banii investiţi în cultură sunt sume aruncate pe fereastră şi că acolo trebuie tăiat în primul rînd.

Olivier Py: un nou director, o nouă viziune

Olivier Py este noul director al Festivalului, iar actuala ediţie poartă marca personalităţii sale. In ultimii 20 de ani el a devenit un regizor de renume, chiar un om de teatru total, despre care se vorbeşte mult în Franţa.

La cei 48 de ani ai săi Olivier Py nu mai este chiar un tînăr furios al teatrului francez, dar rămîne un militant plin de energie după ce a fost un copil teribil al scenei. Olivier Py este în acelaşi timp actor, dramaturg şi regizor. Născut în sudul Franţei, la Grasse, el a studiat la Paris actoria dar şi filozofia şi teologia. Piesele pe care le scrie sunt impregnate de altfel de această plăcere de a specula, de a filozofa. Unii îi reproşează însă caracterul exaltat al textelor sale, ca şi cum în fiecare secundă ar furniza lumii noi revelaţii. Criticile nu l-au împiedicat însă pe Olivier Py să-şi construiască o carieră impetuoasă. El a debutat în 1988, dar abia în 1995 îl descoperă marele public la Avignon unde a montat un spectacol care dura… 24 de ore. Performanţă absolută pînă acum. Inainte de a fi numit director al Festivalului de la Avignon el a mai condus cîteva teatre importante, în provincie iar în ultima perioadă a fost directorul Teatrului parizian Odéon Teatrul Europei.

Numirea sa la Avignon are o anumită semnificaţie pentru că ultima oară cînd festivalul a avut în fruntea s-a un regizor a fost… chiar la începuturile sale, adică în urmă cu 68 de ani cînd manifestarea a fost creată de Jean Vilar.

Olivier Py nu a ezitat o secundă să-şi programeze el însuşi trei spectacole în cadrul festivalului, printre ele o piesă nouă intitulată "Orlando sau nerăbdarea", o piesă în care vorbeşte mult despre rolul teatrului, iar cotidianul Libération îi reproşează că uneori tiradele sale se transformă în predici.

Va fi în continuare Festivalul de la Avignon unul de avangardă?

Festivalul de la Avignon este considerat, cel puţin în străinătate, ca unul de avangardă, care propune experienţe artistice noi, căutări interesante, ba chiar şi provocări culturale. In ultimii zece ani nu de puţine ori au izbucnit şi polemici legate de unele spectacole, ba chiar unii critici s-au întrebat dacă ele mai au vreo legătură cu ceea ce numim în general arta şi frumosul. Ce propune noul director, Olivier Py?

Olivier Py a preluat direcţia Festivalului după ce timp de zece ani acesta a fost condus de Vincent Baudriller şi Hortence Archambault, care au pus accentul pe promovarea unor noi forme şi expresii artistice. In ciuda faptului că uneori publicul s-a arătat contrariat de programările lor, Festivalul a beneficiat de o mare afluienţă de public: din 2006 încoace sălile şi spaţiile de joc din secţiunea oficială a Festivalului au fost pline în proporţie de 92 la sută.

Olivier Py îşi propune să păstreze acest contact cu publicul şi să accentueze caracterul popular al festivalului. El a constatat că publicul acestui festival începe să cam îmbătrînească, altfel spus că media de vîrstă a spectatorilor se situează undeva între 40 şi 50 de ani. De unde programul lansat de el pentru formarea unei noi generaţii de spectatori. Mai multe licee din regiune sunt deci invitate să-şi trimită elevii gratuit la festival, a fost imaginat şi un atelier în care tinerii scriu articole despre ce văd şi le publică pe internet.

Pe de altă parte, Olivier Py acordă un spaţiu mai mare teatrului bazat pe text, deci s-ar putea spune că anul acesta sunt programate mai multe piese clasice şi moderne.

Cum se împlinesc 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, festivalul îl omagiază pe dramaturgul englez cu un spectacol care durează… 18 ore. Este vorba de integrala piesei Henric al VI-lea. Regizorul acestui spectacol este un om tînăr, se numeşte Thomas Jolly şi are 30 de ani. El a lucrat 4 ani la acest spectacol în care sunt implicaţi 21 de actori.

Spectacole importante în locuri încărcate de memorie

Curtea de Onoare a palatului papal este un loc de creaţie şi de prezentare de spectacole cu totul special. Un loc încărcat de memorie şi de istorie, de care uneori regizorilor le este teamă. Un spectacol de teatru riscă să fie, în acest loc, mai puţin puternic decît spectacolul zidurilor şi al monumentului. Criticii au fost deci foarte curioşi să vadă cum rezistă anul acesta primul spectacol creat în Curtea de onoare.

Textul care vibrează în acest loc este unul clasic, care a mai fost montat în Curtea de onoare chiar de Jean Vilar, în anii 50. Piesa se numeşte Prinţul de Homburg şi aparţine unui poet, dramaturg şi eseist romantic german, Heinrich von Kleist, fiinţă torturată de dileme şi angoase filozofice cum numai epoca romantică a putut produce. El s-a sinucis de altfel la vîrsta de 34 de ani, doi ani după ce a scris Prinţul de Homburg. Textul este montat de un regizor italian, Giorgio Barberio Corsetti, care l-a ales pentru fabula filozofică pe care o conţine. De fapt, personajul principal este un ofiţer al armatei prusace care se află în fruntea unui corp de cavalerie în plin război cu Napoleon. Prinţul de Homburg ia decizia de a declanşa un atac împotriva adevrsarului fără să aştepte ordinul superiorilor, motivat doar de instinctul şi flerul său militar. De altfel atacul său este victorios, numai că superiorii îl vor condamna la moarte pentru că nu a respectat consemnele militare şi disciplina. De unde dezbaterea pe care o propune această piesă, legată de subordonare şi supunere. Pînă unde poate accepta cineva ierarhia şi ordinele, în ce moment şi cu ce preţ pot fi acestea transgresate…

Piesa lui Kleist punea în epocă întrebări de natură să deranjeze şi rămîne chiar şi astăzi tulburătoare prin dilemele vehiculate.

Un alt spectacol aşteptat cu interes vine din Japonia, este vorba de epopeea indiană Mahabharata, şi poate fi văzut într-un loc cu totul şi cu totul special, o veche carieră de piatră situată la 15 kilometri de Avignon, şi devenit spaţiu de reprezentare în aer liber. In acest loc sunt prezentate spectacole din 1985, de cînd regizorul englez Peter Brook a montat acolo tot Mahbaharata. Un spectacol care a marcat toate spiritele, care dura 9 ore, şi care apoi a fost transformat de Peter Brook în film. Regizorul japonez Satoshi Miyagi propune însă un sepctacol scurt de două ore, în japoneză pentru că vine cu propria sa trupă.