Virgil Tănase - Cronica bilingvă / La Chronique bilingue (34)

Ce ghinion, nu-i aşa ? Tocmai acum când, după cum vă spuneam zilele trecute, un spectacol românesc, bun, rău, nu contează ! figurează în selecţia oficială a festivalului de la Avignon, cel mai important târg de teatru din Franţa, tocmai acum acest festival s-ar putea să nu aibă loc. La ora când înregistrez aceste rânduri artiştii şi tehnicienii fără de care teatrul nu poate exista au anunţat că vor face grevă, ceea ce ar duce inevitabil la anularea Festivalului, aşa cum s-a întâmplat deja, exact din aceleaşi motive, în anul de graţie 2003. Festivalurile din iunie au fost deja anulate sau grav perturbate : « Le Printemps des comédiens » şi festivalul de dans de la Montpellier, festivalul « Rio Loco » de la Toulouse, « Les Nuits de Fourvière ».

Qu’à l’heure où vous écoutez cette chronique ce conflit social soit ou non résolu n’a finalement qu’une importance secondaire par rapport à la question de fond qu’il pose, et qui engage, au-delà des revendications ponctuelles des artistes et techniciens de scène, le type de société dans laquelle nous voulons vivre. Car ce dont il est question finalement c’est le rôle de la culture dans notre société et en même temps de la possibilité donnée à tous les citoyens d’accéder à la culture.

Despre ce este vorba ? De când s-au înscăunat, instituţiile europeene de la Bruxelles şi-au pus în cap, cu sprijinul nemijlocit al organizaţiilor patronale franceze, să distrugă statutul aparte al celor pe care-i numim „les intermittents du spectacle” în numele principiilor liberale ale capitalismului de piaţă. Trebuie să ştiţi, Doamnelor şi Domnilor, că azi, în Franţa, numai Comedia franceză are o trupă permanentă. Actorii şi o bună parte a tehnicienilor de scenă sunt angajaţi numai pe durata unui film, a unui spectacol sau a unui concert - pentru că aceeaşi este situaţia instrumentiştilor din orchestrele simfonice. Marea majoritate a artiştilor şi tehnicienilor sunt angajaţi pentru câteva zile sau câteva săptămâni şi pentru cei mai mulţi dintre ei contractele nu se succed automat şi la intervale regulate. Ministru al culturii în timpul preşedenţiei generalului de Gaulle, André Malraux, scriitor important şi om de cultură, lărgeşte în 1969 la toate categoriile de „lucrători interimari ai spectacolului” o lege care încă dinainte de război prevedea indemnizaţii de şomaj particulare pentru tehnicienii cinematografiei. Pe scurt, azi, cei care au căpătat statutul de „intermitent al spectacolului” primesc timp de zece luni un ajutor de şomaj proporţional cu suma câştigată dacă în precedentele zece luni au lucrat 507 ore, adică echivalentul a circa cinci săptămâni de program normal. Ceea ce le permite să rămână disponibili pentru noile proiecte în care ar putea fi angajaţi.

Mais André Malraux avait, en fait, un objectif plus ambitieux et d’une portée beaucoup plus longue. Dans une société capitaliste où le travail artistique est rémunéré en fonction de l’audience, les petites localités, où le public est forcément restreint et les ressources des municipalités qui subventionnent l’activité artistique forcément modiques, il est inconcevable de payer à l’année des formations théâtrales ou musicales qui offrent un nombre réduit de prestations en raison d’un public insuffisant. Le statut d’intermittent du spectacle permet une activité culturelle même dans ces villes et ces bourgades où il y a peut-être des gens qui ne se satisfont pas d’une télévision dont les ressources dépendent des annonceurs qui imposent des programmes à même d’obtenir un maximum d’audience - une télévision que certains nomment, avec raison peut-être, un instrument d’abêtissement national, et j’en passe !

Este ceea ce nu pot pricepe economiştii care exercită azi o putere la fel de totalitară ca aceea a regimurilor de tip sovietic de care s-au dezbărat ţările din Europa de est, la fel de totalitară şi de închistată într-o ideologie a pieţii materialist dialectică cât cuprinde. Obsedaţi de producţie şi de sporirea venitului interior brut şi net, considerând că omul este, în esenţa sa, un consumator (de cârnaţi, chiloţi, ţuică de prune, etc.) aceşti noi dascăli de la Apus ne aduc bunăstarea materială uitând că hrana zilnică este obsesia animalului şi că, dacă i-a fost dat să nu moară de foame, omul caută să ştie care e menirea sa pe lume - o întrebare la care nimeni nu-i poate răspunde, cultura ajutându-l însă să-şi clădească propriul răspuns.

Pour ne pas nous retrouver - à supposer que nous n’y sommes pas déjà ! - dans cette société qui épouvantait tant Antoine de Saint-Exupéry, un « furnicar », îi spunea el, capable de produire cent mille pianos par jour mais aucun pianiste.