Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Egiptul - un eşec al politicii americane în regiune

obama.jpg

credit foto: jpost.com

Pentru unii observatori evenimentele din Egipt, mai precis înlăturarea de la putere a preşedintelui Morsi şi înăbuşirea în sînge a protestelor islamiste, reprezintă cea mai gravă înfrîngere diplomatică a preşedintelui american Barack Obama. Înainte de asaltul lansat de armată împotriva islamiştilor mobilizaţi de Fraţii Musulmani, emisarii americani au fost foarte aproape de obţinerea unui acord între putere şi protestatari.

Un acord era posibil, dar aripa "dură" a conducerii armatei, cu generalul Sissi în frunte, a preferat înfruntarea, iată ce spun cei mai mulţi analişti. Sunt evocate mai multe explicaţii în acest context, în primul rînd ameninţarea pe care ar fi reprezentat-o pentru armată infiltrarea Fraţilor Musulmani în tot angrenajul statal. Totuşi, cît s-au aflat la putere islamiştii nu au contestat în nici un fel avantajele economice ale armatei, dimpotrivă au facilitat extinderea imperiului economic al militarilor.

Mai rămîne dorinţa unor generali de a-şi afişa o anumită "independenţă" faţă de americani. De notat că armata egipteană a fost, şi este încă, principalul  "aliat" al politicii americane în lumea arabă şi principalul "dispozitiv" pentru menţinerea păcii dintre arabi şi Israel. In mod oficial ajutorul acordat anual de americani armatei egiptene se ridică la un miliard trei sute de milioane de dolari, dar în realitate el este mai mare. Sprijinul american înseamnă cam o treime din bugetul armatei egiptene şi 80 la sută din cheltuielile sale pe echipamente. Sute de ofiţeri egipteni sunt formaţi în academiile militare americane.

 Să fi dorit oare, generalul Sissi, să arate lumii arabe şi musulmane că în ciuda acestui ajutor el nu se supune automat "medierilor" americane în materie de politică internă? Această ipoteză este evocată, cu atît mai mult cu unii îl compară acum pe generalul Sissi cu eroul naţional al egiptenilor, colonelul Nasser, ideolog al panarabismului şi cel care a îndrăznit să naţionalizeze canalul de Suez.

Mai există însă şi ipoteza că şefii armatei egipteane s-ar fi temut, în perspectivă, de pierderea unor privilegii economice.  

Armata egipteană înseamnă cam un million de oameni şi 50 000 de rezervişti, dar în acelaşi timp un imperiu economic opac, pe care nici o putere nu-l controlează. Ponderea economică a armatei este între 10 şi 40 la sută din produsul intern brut al Egiptului. Armata este prezentă, prin uzinele şi exploatările ei, în numeroase ramuri ale economiei: ea produce, de exemplu, paste făinoase, ulei de măsline şi apă minerală, ustensile de bucătărie dar şi ciment, televizoare dar şi fier, oţel sau produse chimice.  Armata mai deţine supermarketuri, imobile, reţele de hoteluri şi complexuri turistice, exploatări agricole precum şi terenuri constructibile. Ofiţerii se bucură de avantaje sociale considerabile, dispun de cluburi şi de numeroase alte facilităţi începînd cu reţelele de aprovizionare speciale. In fruntea multor uzine militare se află generali în retragere sau colonei, iar numeroşi recruţi sunt trimişi să lucreze direct în uzinele armatei. Din unele surse se afirmă că intreprinderile armatei aduc anual venituri de o sută de miliarde de dolari.  Şi bineînţeles că nimeni nu are dreptul în Egipt să examineze bugetul armatei, nici măcar Parlamentul, pe motive de… securitate.