Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Violenţele din Egipt anunţă noi turbulenţe pentru ansamblul lumii arabe şi musulmane

arest.jpg

credit foto: liberation.fr

Arestarea, în Egipt, a ghidului suprem al Fraţilor Musulmani şi graba cu care a fost stabilitǎ, pe 25 august, data în vederea judecǎrii mai multor lideri ai confreriei pun în luminǎ faptul cǎ reconcilierea nu este la ordinea zilei în aceastǎ ţarǎ, în ciuda apelurilor în acest sens lansate de Uniunea Europeanǎ. Evenimentele sîngeroase din Egipt mai pun însǎ în evidenţǎ un fapt, şi anume impasul, dacǎ nu chiar eşecul „primǎverii arabe”.

Uneori revoluţiile izbucnesc pe neaşteptate, creazǎ explozii de entuziasm şi antreneazǎ forţe dintre cele mai eterogene, provoacǎ prǎbuşirea spectaculoasǎ a unor regimuri dar eşueazǎ în momentul în care se pune problema construirii unui nou edificiu. Este ceea ce s-a întîmplat în lumea arabǎ, constatǎ astǎzi numeroşi specialişti.

Unii dictatorii sau şefi supremi au cǎzut într-un timp record, este cazul cu tunisianul Ben Ali şi cu egipteanul Hosni Mubarak, chiar şi cu libianul Muammar Ghaddafi. Noile forţe care trebuiau sǎ ia însǎ conducerea s-au dovedit imature. Este cazul în Egipt unde islamiştii, ajunşi în mod democratic la putere, s-au compromis şi au devenit odioşi în ochii majoritǎţii egiptenilor în numai un an. Este cazul şi în Tunisia, unde partidul islamiştilor moderaţi, Enahda, se aflǎ sub presiunea unei puternice contestaţii şi unde situaţia pare blocatǎ. Iar Tunisia pe care o visau „revoluţionarii” în momentul alungǎrii de la putere a preşedintelui Ben Ali întîrzie sǎ se contureze.

Libia nu reuşeşte nici ea sǎ-şi gǎseascǎ stabilitatea iar unii experţi considerǎ cǎ de vinǎ este tot fostul preşedinte Ghaddafi care ar fi distrus, de fapt, în anii dictaturii sale, toate instituţiile ţǎrii. Ne putem întreba dacǎ nu acelaşi lucru se întîmplǎ acum şi pe fondul rǎzboiului civil din Siria? Oare de cîţi ani va avea nevoie aceastǎ ţarǎ pentru a se reconstrui, economic şi uman, dupǎ un rǎzboi civil despre care nimeni nu ştie în acest moment cît va mai dura şi pînǎ unde îi va diviza pe sirieni?

Yemenul rǎmîne, potrivit comentatorilor agenţiei France Presse, un caz unic în lumea arabǎ unde revoltele au dus pînǎ la urmǎ la o soluţie negociatǎ sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la lansarea unui proces de reconciliere politicǎ.

Acest scenariu nu este însǎ, deocamdatǎ, previzibil în Egipt. In mod paradoxal, doi adversari politici şi ideologici se aflǎ în prezent în aceeaşi închisoare. Dacǎ ar fi sǎ ne luǎm dupǎ informaţiile difuzate de majoritatea agenţiilor de ştiri, ghidul suprem al Fraţilor Musulmani, arestat în noaptea de luni spre marţi, a fost transferat într-o închisoare în care se mai aflǎ... fostul preşedinte Hosni Mubarak. Ori, acesta din urmǎ este unul dintre liderii egipteni care s-a ilustrat prin cele mai teribile persecuţii la adresa Fraţilor Musulmani. Paradoxul este însǎ şi mai mare întrucît despre Hosni Mubarak se spune cǎ s-ar putea sǎ fie eliberat, în timp ce fostul preşedinte islamist Mohhamed Morsi, aflat şi el în detenţie, precum şi ghidul Fraţilor Musulmani, sunt confruntaţi cu capete de acuzare formulate practic în aceeaşi termeni ca acuzaţiile aduse lui Mubarak. Incitarea la crimǎ este una din acuzaţiile comune celor trei. Iar dacǎ prin absurd generalul al-Sissi s-ar regǎsi mîine în faţa unui tribunal intern sau internaţional, şi lui i s-ar prezenta fǎrǎ îndoialǎ acelaşi cap de acuzare.

Vor fi nevoie de mulţi ani, dacǎ nu cumva de decenii, spune un specialist al lumii arabe citat de France Presse, pînǎ cînd cultura politicǎ în lumea arabǎ va asimila faptul cǎ numai mecanismele democraţiei nu sunt suficiente şi cǎ este necesarǎ asimilarea valorilor toleranţei şi ale dialogului.

Evocînd aceste considerente, Emile Hokayem, cercetǎtor la Institutul Internaţional pentru Sudii Strategice ajunge la urmǎtorul diagnostic:

„ţǎrile arabe intrǎ într-o perioadǎ de turbulenţe şi de schimbǎri care se vor manifesta probabil prin şi mai multe violenţe interne, prin accentuarea polarizǎrilor şi a competiţiei regionale”.

Sǎ mai notǎm cǎ în acest context Uniunea Europeanǎ are o misiune dificilǎ, aceea de a nu fi exclusǎ din acest „joc” al istoriei, din cursul evenimentelor, şi de a rǎmîne ceea ce a fost pînǎ acum, un partener economic şi politic de neînlocuit al Orientului Apropiat şi Mijlociu.