Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tănase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (6)

exupery.jpg

credit foto: amazon.ca

Călător da, emigrant ba - Voyageur oui, mais pas émigrant.

Zilele acestea mi-a apărut o biografie a lui Antoine de Saint-Exupéry. Profitând de faptul că s-au împlinit, în aprilie, 70 de ani de la prima apariţie a cărţii acestuia Le Petit Prince, aceeaşi editură publică textul în ediţie de lux adăugându-i patru studii, unul aparţinându-mi. El se încheie cu o mărturisire care spune multe despre rapporturile mele cu acest autor :

"Arrivé au terme de cette « analyse » je me sens honteux, ce qui n’est pas grave, mais surtout coupable. Coupable de vouloir vous faire croire que ce qui existe, existe parce que je vous l’ai dit ; coupable de vouloir vous faire croire que ce que je viens de dire est plus fécond que ce que vous avez vous-mêmes senti (pressenti, si vous préférez), sans avoir éprouvé le besoin de le dire. Honteux de dire de manière compliquée ce qu’Antoine de Saint-Exupéry dit de manière tellement simple, tellement évidente qu’on a la sensation de voir, par cet effet radiographique si rare dans l’histoire de la littérature (et qui n’existe pas dans les autres arts !)…, la sensation de voir, à travers les chairs d’un conte, l’ossature de l’existence – ce que l’on nomme, sur la planète des hommes avisés, un mythe.

Dar nu de asta e vorba.

Editura Gallimard fiind cea mai cu ştaif din câte se află pe aici, nu e de mirare că jurnalişti de toate felurile şi chipurile vin să-mi pună întrebări despre un scriitor pe care-l cunosc azi mai bine decât alţii şi despre un text al cărui succes mondial uimeşte. Unii dintre ei mă-ntreabă, poate numai din politeţe, ce mai scriu ?

Quels sont vos projets littéraires ? Qu’est-ce que vous nous concoctez pour la saison prochaine ? Une nouvelle biographie peut-être après celles de Camus et de Saint-Exupéry, de Tchékhov et de Dostoïevski ? Ou bien un nouveau petit roman ? Une pièce de théâtre si ça se trouve ?

Ce să le spun despre cartea la care lucrez şi care s-ar chema Mersul trenurilor ? Cum să le spun lor, care mă consideră scriitor francez, că scriu acest nou roman în româneşte ? Îmi veţi răspunde, cu dreptate, că le-aşi putea cita chiar pe autorul despre care este vorba : „Je veux bien être un voyageur, je ne veux pas être un émigrant”, scrie Saint-Exupéry care adaugă, câteva rânduri mai încolo :

„Jamais je n’ai mieux aimé ma maison que dans le Sahara. Jamais fiancés n’ont été plus proches de leurs fiancées que les marins bretons du XVIe siècle, quand ils doublaient le Cap Horn et vieillissaient contre le mur des vents contraires. Dès le départ ils commençaient déjà de revenir. C’est leur retour qu’ils préparaient de leurs lourdes mains en hissant les voiles. Le chemin le plus court du port de Bretagne à la maison de la fiancée passait par le cap Horn”.

Poate că de-aici s-a născut, pe neştiute, legătura mea intimă cu autorul căruia mai întâi i-am tradus, pe vremuri, câteva texte publicate în revista Familia, despre filozofia căruia mai apoi am scris pagini de critică, pe care, la Paris l-am adaptat pentru teatru şi l-am pus în scenă, căruia acum i-am dedicat o biografie.

De fapt, veţi întreba, ce e aia să fii „voyageur” dar să nu fii émigrant” ? Antoine de Saint-Exupéry care părăsea Franţa ocupată de armatele celui de Treilea Reich explică : „L’essentiel est que demeure quelque part ce dont on a vécu. Et les coutumes. Et la fête de famille. Et la maison des souvenirs. L’essentiel est de vivre pour le retour…

Dar, după cum se ştie, ţara unui scriitor este limba.

Din cărţile mele publicate azi în România unele – Apocalipsa unui adolescent de familie şi Evenţia Mihăescu – au fost scrise când încă nu devenisem scriitor de limbă franceză. Pe altele le-am rescris în româneşte : Zoia, câteva piese de teatru. Câteva alte texte nu există decât în forma lor românească şi atât de românească încât nici nu mă bate gândul să le rescriu în limba mea cealaltă : Viaţa lui Gheorghiţă P., roman de jucărie, Povestirea de Paşti, Fiarele – piesa de teatru pe care o socot cea mai împlinită din toate câte le-am scris. Iar acum, în fine, Mersul trenurilor, romanul despre care vă vorbeam şi din care cel puţin anumite pasaje sunt intraductibile – un exemplu:

„Era, aşa, o muchie de ţară, de se prăvăleau alte popoare peste noi, iar el acolo, un sfârc de băiet cu ochii pe calea ferată. Calea ferată venea câş dintr-o parte, ţâşnea dintr-o pădurice de mesteacăni. Duduiau frunzele când se-apropia locomotiva şi, toamna târziu, vârtejul le desprindea de pe ramură : stăteai uimit şi te bucurai gândindu-te că pentru privirea altcuiva, mai mare, aşa trebuie că se învolbură, aurii, şi stelele-n cer care nouă ni se par atâta de cuminţi, îmbrăcate curăţel, cu şorţuleţul bine călcat, pieptănate strâns de nu scapă nici o şuviţă blondă de sub pănglicuţă, şi se duc la şcoala lor de stele fără să se abată prin parcul cu bănci, fără să se oprească la cofetărie, fără să dea fuga la gârlă unde, la noi, din buza verii până hăt în octombre poţi să te scalzi şi să te zvânţi după aceea la soare.”

Da, „l’essentiel est de vivre pour le retour…

Dacă, trăind de-atâţia ani la Paris, nu m-am simţit niciodată în exil, niciodată „emigrant” este probabil pentru că ţara întoarcerii este pentru mine, ca şi pentru Saint-Exupéry, „une chair dont je dépendais, un réseau de liens qui me régissait, un ensemble de pôles qui fondaient les pentes de mon coeur. J’éprouvais le besoin de sentir plus solides et plus durables que moi-même ceux dont j’avais besoin pour m’orienter. Pour connaître où revenir. Pour exister.”

Cum se spune : tout est dit.

 

 

 

 
Cronica bilingvǎ 6