Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O sutǎ de ani de la primul rǎzboi mondial: septembrie 1914 – germanii la porţile Parisului

peguy5.jpg

Charles Péguy, credit foto: magcentre.fr

Cu o sutǎ de ani în urmǎ, între 6 şi 9 septembrie, s-a dat una dintre marile bǎtǎlii din contextul primului rǎzboi mondial, bǎtǎlia de pe Marna, cînd trupele germane au fost oprite la numai 40 de kilometri de Paris. Evocǎm în cele ce urmeazǎ aceste evenimente, precum şi prezenţa, printre victime, a primilor scriitori, pentru cǎ pe 5 septembrie 1914 cǎdea în luptǎ scriitorul Charles Péguy.

Primul rǎzboi mondial a început sub auspicii proaste, în luna august 1914, pentru Franţa. Soldaţii francezi care s-au dus pe front au crezut cǎ pînǎ la Crǎciun vor cuceri Berlinul, dar de fapt pe 2 septembrie 1914 avangarda germanǎ se afla în oraşul Meaux, la numai 40 de kilometri de Paris. Capitala francezǎ a trǎit momente de panicǎ la acea orǎ. 500 000 de parizieni au pǎrǎsit oraşul luînd drumul exodului. Guvernul francez s-a exilat la Bordeaux, pentru a nu se regǎsi într-o situaţie precum cea din 1870, altfel spus încercuit de inamic la Paris. Aurul depozitat la Banca Franţei a luat atunci drumul oraşului Toulouse, la fel ca şi colecţiile muzeului Luvru.

Unii generali francezi, precum Joffre, comandatul şef al armatei de altfel, intenţiona sǎ declare Parisul "oraş deschis". In acele momente s-a remarcat însǎ generalul Gallieni, care a fost numit guvernator militar al Parisului şi a format imediat o armatǎ autonomǎ pentru apǎrarea capitalei.

Pentru mulţi martori ai evenimentelor, dar şi pentru unii istorici, salvarea capitalei şi stabilizarea frontului ţin de miracol. In realitate, însǎ, comandamentul german s-a înşelat în aprecierile sale. El credea cǎ armata francezǎ era deja în debandadǎ, dar de fapt ea se retrǎsese în mod ordonat în zona rîului Marna. In aceste condiţii, armata imperialǎ germanǎ, care alinia 750 000 de oameni, s-a regǎsit în faţa unei armate franceze de un milion de oameni. Intre 6 şi 9 septembrie, fiecare dintre cele douǎ pǎrţi a pierdut în luptǎ cîte o sutǎ de mii de oameni şi a înregistrat un numǎr dublu de rǎniţi.

Un episod care a fost atunci de naturǎ sǎ le ridice moralul francezilor este legat de rechiziţionarea taxiurilor din Paris. In faţa inamicului care se apropia, 700 de taxiuri au fost puse la dispoziţia armatei pentru a transporta luptǎtori spre linia frontului. Sigur, nu aceşti oameni au salvat Parisul, dar ca efect mediatic, episodul taxiurilor a rǎmas unul de legendǎ. Germanii au fost atunci respinşi dar şi ei s-au retras în mod disciplinat, rǎmînînd de fapt în continuare pe teritoriul Franţei. Aşa a început apoi, odatǎ cu luna noiembrie, un teribil rǎzboi de poziţii care urma sǎ dureze timp de 3 ani.

In acest context şi-au dat viaţa atunci pentru patrie, pentru Franţa,  primii scriitori şi artişti, dintre care unii strǎini, înrolaţi în armata francezǎ. Printre ei, Charles Péguy. Et avea 41 de ani, era locotenent, iar pe tǎrîmul literelor devenise deja o celebritate. Charles Péguy a avut un parcurs complicat, fiind atras de ideile socialiste dar împǎrtǎşind şi convingeri catolice. Pentru multǎ lume el a rǎmas mai ales un poet mistic şi fondator al revistei "Cahier de la Quinzaine" unde au publicat mulţi tineri.

In total, potrivit istoricilor, cam 450 de scriitori şi-au dat viaţa pentru Franţa în anii primului rǎzboi mondial. De reţinut, printre ei, figura lui Guillaume Apollinaire, mort la 38 de ani, la sfîrşitul rǎzboiului, pe 9 noiembrie 1918.

Oare cum ar fi arǎtat literatura francezǎ dacǎ aceşti scriitori n-ar fi fost seceraţi, în plinǎ maturitate creatoarea, de prima conflagraţie mondialǎ? Intrebare fǎrǎ rǎspuns, dar valabilǎ şi pentru partea germanǎ.

Numeroşi pictori au fost ucişi în cursul acelor ani, cum a fost cazul cu pictorul expresionist german August Macke, mort în regiunea Champagne în 1914.

Scriitorii care au fost înrolaţi şi care au scǎpat cu viaţǎ au scris apoi pagini tulburǎtoare despre rǎzboi. Aşa s-a întîmplat cu germanul Erich Maria Remarque, cu americanul Ernest Hemingway, cu francezul de origine elveţianǎ Blaise Cendrars (care a avut un braţ amputate). Pictori precum francezii Georges Braque şi Fernand Léger, germanul Paul Klee sau austriacul Egon Shiele au depus şi ei mǎrturie, pe pînzele lor, despre marele mǎcel. "Quelle connerie, la guerre" (ce prostie, rǎzboiul), obişnuiau sǎ spunǎ francezii dupǎ ce şi-au dat seama cǎ drama avea sǎ-i coste scump pe toţi beligeranţii. Indiferent ce limbǎ vorbeau, aceştia au ajuns în orice caz treptat sǎ aibǎ aceeaşi pǎrere despre acest rǎzboi. Ceea ce nu înseamnǎ cǎ istoria a învǎtat atunci din greşelilor trecutului, şi este greu de spus dacǎ învaţǎ acum.