Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: executivul în faţa unui vot de încredere şi a unor mari dificultǎţi

In Franţa, Adunarea Naţionalǎ a fost solicitatǎ sǎ acorde, marţi 16 septembrie, un vot de încredere primului ministru Manuel Valls şi implicit politicii de reforme lansatǎ de executiv. Momentul este însǎ extrem de dificil, atît pentru executivul francez confruntat cu o scǎdere vertiginoasǎ a cotei sale de popularitate, cît şi pentru socialişti care apar divizaţi şi debusolaţi din punct de vedere ideologic.

Executivul francez - o cetate asediatǎ

Executivul francez, şi mai ales tandemul François Hollande – Manuel Valls, apar în aceastǎ perioadǎ ca o cetate asediatǎ. Asediatǎ de 3 424 000 de şomeri care cer de lucru. Asediatǎ de patroni care spun cǎ sunt asfixiaţi de reglementǎri mult prea stricte şi de o fiscalitate mult prea apǎsǎtoare. Printre asediatori se mai aflǎ însǎ şi extrema dreaptǎ francezǎ care cîştigǎ teren şi cere alegeri anticipate. Preşedintele François Hollande şi premierul Manuel Valls mai trebuie sǎ facǎ însǎ faţǎ şi criticilor formulate de Bruxelles, mai ales dupǎ ce Franţa s-a declarat din nou incapabilǎ sǎ respecte regulile de bunǎ purtare bugetarǎ impuse de Uniunea Europeanǎ. In plus, executivul mai simte presiunea lipsei de încredere în rîndurile populaţiei, dovadǎ cǎ numai 13 la sutǎ din francezi îl mai crediteazǎ cu simpatia lor pe preşedintele François Hollande. Premierul stǎ ceva mai bine, 30 la sutǎ dintre francezi se declarǎ încrezǎtori în acţiunea sa, dar şi el a pierdut din popularitate de cînd a plecat de la ministerul de interne pentru a-l "salva" într-un fel pe François Hollande.

Sǎ mai adǎugǎm la acest tablou de conjuncturǎ nefavorabilǎ şi cartea publicatǎ recent de fosta concubinǎ a preşedintelui, Valérie Trierweiler, carte extrem de acidǎ la adresa lui François Hollande, precum şi scandalul provocat de un membru al guvernului care a trebuit demis întrucît s-a descoperit cǎ nu-şi plǎtea impozitele de trei ani. Dacǎ facem suma tuturor acestor "probleme", şi nu le-am enumerat pe toate, ajungem la concluzia cǎ rareori un preşedinte francez s-a aflat, de la al doilea rǎzboi mondial încoace, într-o situaţie mai dificilǎ. In culise, dar şi în presǎ, unele voci se întreabǎ chiar dacǎ François Hollande n-ar trebui sǎ lase locul altuia, atît de mare pare paralizia politicǎ în prezent. Si cum în Franţa focalizarea pe persoana preşedintelui este de fapt excesivǎ, el este desemnat în mod aproape automat ca un fel de ţap ispǎşitor.

Si totuşi executivul francez a lansat un plan de reforme ambiţioase, mai rǎmîne ca el sǎ poatǎ fi pus în aplicare. Iar recent, premierul Manuel Valls li s-a adresat chiar patronilor pentru a-i asigura cǎ intreprinderile sunt principalul atuu în vederea ieşirii din crizǎ.

"Bolile" stîngii franceze

Chiar dacǎ aceste reforme vin, din punctul de vedere al opoziţiei prea tîrziu, chiar dacǎ ele nu par a fi, din punctul de vedere al patronilor, destul de ambiţioase, ele existǎ şi în mod normal Manuel Valls ar trebui lǎsat sǎ le punǎ în practicǎ. El este frînat însǎ şi din interior, de cǎtre aripa stîngǎ a Partidului Socialist. Iar fronda în care s-au angajat unele personalitǎţi socialiste şi ecologiste riscǎ sǎ se agraveze, în ciuda unor recente apeluri la unitate şi a unor concesii fǎcute de executiv. Situaţia din sînul stîngii este analizatǎ de cotidianul Le Monde, în ediţia sa cu data de 17 septembrie, sub un titlu dramatic: "Cum sǎ evitǎm moartea stîngii?" Pentru cǎ, din punctul de vedere al comentatorilor care semneazǎ în Le Monde, stînga este grav bolnavǎ. Citez dintr-un articol semnat de Nicolas Truong: "Dezorientare politicǎ. Dezastru etic. Faliment moral şi doctrinal". Stînga guvernamentalǎ este într-o stare de comǎ cerebralǎ".

Iatǎ şi o afirmaţie a unui cunoscut editorialist şi eseist, Jacques Attali: "Socialiştii au venit la putere fǎrǎ program. Ei sunt puşi în situaţia de a improviza integral, ca actorii care intrǎ pe scenǎ fǎrǎ text."

Liderul sindicatului patronilor, Pierre Gattaz, declarǎ într-un interviu cǎ Franţa trebuie sǎ se trezeascǎ, sǎ înţeleagǎ faptul cǎ se aflǎ într-o competeţie treibilǎ cu alte 150 de ţǎri. Si cǎ în unele din aceste ţǎri oamenii lucreazǎ 48 de ore pe sǎptǎmînǎ, în timp ce Franţa a limitat sǎptǎmîna de lucru la 35 de ore. Pierre Gattaz mai afirmǎ cǎ de fapt în Franţa sunt 5 milioane de şomeri, şi cǎ mulţi ar putea fi angajaţi dacǎ intrepriderilor li s-ar acorda mai multe marje de manevrǎ, mai multǎ supleţe, cum este cazul în Germania sau în Marea Britanie.