
Special Paris
Franţa: rǎzboi împotriva jihadismului, francezii din Magreb sfǎtuiţi sǎ fie prudenţi
000_nic6337386_0.jpg

Mai mulţi editorialişti subliniazǎ faptul cǎ Franţa încǎ nu este total conştientǎ cǎ s-a angajat de fapt într-un nou rǎzboi, un rǎzboi care riscǎ sǎ fie lung, costisitor şi chiar sǎ punǎ în primejdie cetǎţeni francezi. Rǎpirea unui francez în Algeria a provocat însǎ un prim şoc, la fel ca şi apelul Organizaţiei Statul islamic prin care musulmanii din întreaga lume sunt incitaţi sǎ ucidǎ francezi. In nici un caz nu putem vorbi de panicǎ, dar un vînt de nelinişte se resimte printre francezii care trǎiesc în strǎinǎtate, în jur de 3 milioane, şi mai ales printre cei stabiliţi în zona Magrebului.
Ministerul de externe a recomandat o mare prudenţǎ pentru francezii care doresc sǎ cǎlǎtoreascǎ în anumite ţǎri, în jur de 30 la numǎr, sau care trǎiesc în aceste ţǎri (printre ele numǎrîndu-se Algeria, Tunisia şi Marocul). In Tunisia, de exemplu, trǎiesc în jur de 30 000 de francezi şi sunt şcolarizaţi în jur de 8000 de copii francezi.
Potrivit unor date furnizate de instituţii specializate, în jur de 3000 de tunisieni şi 1500 de marocani s-au dus sǎ se înroleze în rîndurile jihadiştilor în Siria şi în Irak.
In privinţa modului în care circulǎ aceştia existǎ numeroase temeri. Dovadǎ cǎ trei jihadişti francezi pe care poliţia Hexagonului intenţiona sǎ-i aresteze la întoarcerea în Franţa au reuşit sǎ ajungǎ la Marsilia fǎrǎ sǎ fie deranjaţi de nimeni. Iniţial autoritǎţile franceze au anunţat chiar arestarea lor, pentru cǎ erau aşteptaţi la Paris. Pînǎ la urmǎ însǎ ei au luat, din Turcia, un avion spre Marsilia, unde sistemul de control electronic al paşapoartelor nu a semnalat nici un detaliu suspect. Aceastǎ afacere a provocat un şoc administrativ în Franţa iar cotidianul Le Monde vorbeşte pe prima paginǎ despre "incredibila arestare ratatǎ a celor trei jihadişti francezi". De notat cǎ ei s-au dus ulterior de bunǎ voie sǎ se prezinte în faţa autoritǎţilor franceze, şi pretind cǎ nu au nimic sǎ-şi repoşeze. Aceastǎ afacere va avea ceva urmǎri, cu siguranţǎ.
Ministrul apǎrǎrii Jean-Yves le Drian evocǎ o "neînţelegere" intervenitǎ în contextul colaborǎrii la nivel poliţienesc între Franţa şi Turcia. Ori, este grav dacǎ aceastǎ colaborare nu funcţioneazǎ pentru cǎ aproape toţi cei 350 de jihadişti francezi care s-au dus sǎ lupte în Siria au tranzitat prin Turcia.
In privinţa Turciei, un comentator al cotidianului Le Figaro se întreabǎ chiar dacǎ aceastǎ ţarǎ mai poate fi consideratǎ un aliat al occidentalilor şi al Alianţei Atlantice. Pe teritoriul turc se aflǎ 24 de baze ale Alianţei Atlantice, Turcia dispune de tehnologie militarǎ sofisticatǎ furnizatǎ de statele Unite iar piloţii ei sunt antrenaţi de americani. Iatǎ însǎ cǎ Turcia refuzǎ sǎ participe la coaliţia internaţionalǎ împotriva Organizaţiei Statul islamic şi sǎ punǎ aeroporturile sale la dispoziţia avionelor americane care opereazǎ împotriva jihadiştilor. Mai mult decît atît, aratǎ un specialist, în ultimile sǎptǎmîni Turcia a acţionat ca un veritabil aliat al Organizaţiei Statul islamic în lupta acesteia împotriva kurzilor. Adevǎrul este cǎ pentru regimul de la Ankara kurzii reprezintǎ un pericol mult mai mare, în special datoritǎ dorinţei lor de a-şi crea un stat independent, decît jihaidştii suniţi.