Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ostatic francez decapitat: o strategie mediaticǎ a terorii, uniune naţionalǎ în Franţa împotriva jihadismului

Decapitarea ostaticului francez Hervé Gourdel anunţatǎ de un grup jihadist algerian a provocat un puternic şoc emoţional în Franţa şi unanime reacţii de indignare. Una dintre primele declaraţii oficiale a fost cea a reprezentanţilor comunitǎţii musulmane din Franţa, comunitatea musulmanǎ cea mai mare din Europa, care numǎrǎ peste 5 milioane de membri.

Consiliul francez al cultului musulman denunţǎ o crimǎ barbarǎ şi aratǎ cǎ jihadiştii care au comis crima nu au nimic de-a face cu islamul şi cu nici o religie. Este semnificativ însǎ faptul cǎ acest "mesaj de sînge" (cum spun asasinii în înregistrarea video) a fost transmis exact  în momentul în care, la Paris, Parlamentul francez îşi exprima sprijinul total în privinţa combaterii Organizaţiei Statul islamic, iar la ONU, al New York, preşedintele american Barack Obama lansa un apel cǎtre comunitatea internaţionalǎ pentru a sprijini coaliţia formatǎ în vederea combaterii jihadismului.

Ne aflǎm deci nu doar în faţa unui rǎzboi total declarat de extremiştii suniţi împotriva Occidentului, a democraţiei (dar şi împotriva lumii şiite), ci şi în faţa unui rǎzboi mediatic de o cruzime fǎrǎ precedent. Decapitǎrile filmate de jihadisti sunt destinate sǎ provoace pe de o parte fricǎ şi panicǎ printre occidentali, iar pe de altǎ parte sǎ suscite un plus de fascinaţie printre candidaţii la jihad, mii de tineri deja pe jumǎtate îndoctrinaţi prin intermediul reţelelor socializare.

Pentru autoritǎţile de la Alger decapitarea ostaticului francez reprezintǎ un eşec considerabil, o dovadǎ ca nu sunt capabile sǎ asigure securitatea şi sǎ-şi controleze teritoriul. 2000 de soldaţi erau mobilizaţi pentru cǎutarea ostaticului francez şi a grupului care l-a rǎpit, şi probabil cǎ fuseserǎ activate toate canelele de informaţii posibile. Iatǎ însǎ cǎ grupul algerian a reuşit sǎ comita crima, în beneficiul Organizaţiei Statul Islamic şi al unei strategii a terorii.

In Franţa, prima consecinţǎ a acestei crime, dincolo de sentimentele de oroare şi indignare, este consolidarea unei veritabile uniuni naţionale a tuturor partidelor politice în contextul anagajamentului militar al Franţei pe mai multe fronturi în lupta împotriva terorismului şi în special îl lupta împotriva Organizaţiei Statul islamic.