Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa, un nou preşedinte în fruntea Senatului

larcher_president_senat_01102008_432.jpg

Gérard Larcher, presedintele Senatului, credit foto: rfi.fr

In Franţa, dupǎ alegerile senatoriale pierdute de socialişti, a fost desemnat un nou preşedinte al Senatului, în persoana unui lider al dreptei, Gérard Larcher. In ierarhia responsabilitǎţilor, preşedintele Senatului este al doilea om în stat, şi tot el asigurǎ interimatul în caz cǎ postul rǎmîne vacant sau dacǎ şeful statului se vede în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.

Gérard Larcher a mai fost preşedinte al Senatului între 2008 şi 2011, şi face parte dintre personalitǎţile politice franceze unanim apreciate pentru competenţele sale. El este omul care cunoaşte în profunzime modul de funcţionare al acestei instituţii, uneori contestatǎ în peisajul politic francez. De altfel în Europa mai multe ţǎri au renunţat la parlamentul bicameral. In Franţa, însǎ, Senatul are încǎ un rol de jucat şi se bucurǎ de mijloace financiare şi materiale substanţiale.

Ceea ce a atras însǎ atenţia, în contextul competiţiei din ultimile zile pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Senatului, a fost rapiditatea cu care senatorii de dreapta l-au sprijinit pe Gérard Larcher şi nu pe un alt candidat, Jean-Pierre Raffarin. Ori, se ştie cǎ primul este apropiat de François Fillon, în  timp ce al doilea de Nicolas Sarkozy. De fapt, prin aceste manevre la nivelul Senatului s-a jucat şi un act în culisele dreptei, deci oameni cu influenţǎ s-au poziţionat în raport cu noile ambiţii prezidenţiale ale lui Nicolas Sarkozy.

Recentele alegeri senatoriale au fost un succes şi pentru Frontul Naţional care a cîştigat douǎ locuri în aceastǎ instituţie. Cei doi senatori au şi declarat cǎ vor propune dezbateri care pînǎ acum nu au fost abordate, de exemplu pe teme de insecuritate, de imigraţie şi de laxism în materie de justiţie. 

Gérard Larcher este un acerb apǎrǎtor al autonomiei Senatului. El s-a remarcat deja în trecut prin adoptarea unor mǎsuri de economie, întrucît multǎ lume reproşa acestei instituţii faptul cǎ dispune de un buget prea mare. Si este adevǎrat cǎ avantajele senatorilor sunt uluitoare. De exemplu, ei puteau obţine o pensie de 6000 de euro lunar dupǎ numai 22 de ani 6 luni de cotizǎri. Sau puteau sǎ cearǎ împrumuturi bancare cu dobîndǎ zero. Lucrurile s-au mai modificat între timp, parcul de automobile pus la dispoziţia senatorilor s-a mai redus, dar instituţia rǎmîne un spaţiu de muncǎ privilegiat, cu condiţii excepţionale, la Palatul Luxembourg. De altfel gurile rele spun cǎ senatorii, treptat, îşi uitǎ apartenenţa politicǎ şi cǎ formeazǎ un club închis încîntat de fotoliile comode pe care le ocupǎ.