
Special Paris
Luna octombrie – abundenţǎ de zile „mondiale” dedicate problemelor umanitǎţii
art-urlphoto59120.jpg

Nu este pentru prima datǎ cǎ unii comentatori criticǎ „inflaţia” de zile „mondiale” sau „internaţionale” dedicate diverselor cauze şi doleanţe ale umanitǎţii. Ziua de 16 octombrie, de exemplu, mai este şi Ziua Mondialǎ a depistǎrii hepatiei C, dar şi Ziua mondialǎ a pîinii. De notat cǎ Federaţia Internaţionalǎ a Brutarilor a desemnat data de 16 octombrie ca fiind cea mai potrivitǎ pentru „onorarea” acestui produs încǎrcat de simboluri, pîinea. Iniţiativa este relativ recentǎ, în Franţa cel puţin aceastǎ „zi a pîinii” se aflǎ doar la a patra ediţie.
In ce priveşte Ziua Mondialǎ a Alimentaţiei şi a Agriculturii, ea a fost creatǎ în 1945 la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agriculturǎ şi Alimentaţie. In fiecare an ea este pusǎ sub semnul unei teme majore. Anul acesta întreaga lume este invitatǎ sǎ reflecteze la „sistemele de alimentaţie durabile în serviciul securitǎţii alimentare şi al nutriţiei”. Pe acest fond numeroase organizaţii încearcǎ sǎ sensibilizeze opinia publicǎ în legǎturǎ cu problema risipei alimentare. Societatea de consum şi industria alimentarǎ au creat un comportament aberant faţǎ de hranǎ, întrucît o treime din producţia alimentarǎ mondialǎ este de fapt pierdutǎ în fiecare an, ceea ce înseamnǎ un miliard trei sute de milioane de tone de hranǎ aruncate la gunoi, ceea ce reprezeintǎ 750 de miliarde de dolari evaporaţi inutil tot în fiecare an.
Greu de spus de ce luna octombrie a fost aleasǎ pentru a gǎzdui parcǎ mai multe zile „mondiale”. Fapt este cǎ data de 17 octombrie are şi ea partea ei de simbolisticǎ. 17 octombrie este Ziua mondialǎ împotriva durerii, Ziua mondialǎ a donaţiei de organe şi a grefelor, precum şi Ziua mondialǎ a refuzului mizeriei.
Mai notez sǎ data de 15 octombrie a fost Ziua internaţionalǎ a femeilor rurale, Ziua mondialǎ a spǎlatului pe mîini, Ziua mondialǎ a sensibilizǎrii la doliul perinatal. In Franţa, 15 octombrie mai este şi Ziua naţionalǎ a toxicomaniei.
Pentru a completa tabloul precizez cǎ data de 18 octombrie este Ziua mondialǎ a menopauzei.
Fǎrǎ îndoialǎ, omenirea este confruntatǎ cu multe probleme, angoase şi dureri, cu multe incertitudini şi inegalitǎţi, precum şi cu multe rǎni necicatrizate. Iar zilele anului nu sunt în nici un caz suficiente pentru a transforma fiecare dintre aceste probleme în cauzǎ naţionalǎ sau mondialǎ. Cum spunea însǎ un mare filozof, trebuie sǎ acţionǎm ca şi cum progresul ar exista. Decît tǎcerea, este preferabilǎ multiplicarea acestor zile de mobilizare şi sensibilizare, în ciuda unor îndoieli privind eficienţa lor.