America – „o putere de ocupaţie digitală”?

Incercǎm sǎ descifrǎm implicaţiile diplomatice, economice, geo-strategice dar şi etice ale acestei afaceri. Cu atît mai mult cu cît alte revelaţii vin din Franţa. S-ar pǎrea cǎ douǎ societǎţi franceze au vîndut la un moment dat sisteme sofisticate de ascultare dictatorilor din Siria şi Libia, ceea ce pune în evidenţǎ faptul cǎ între eticǎ şi tehnologie existǎ astǎzi o prǎpastie totalǎ.

Dacǎ ar fi sǎ asociem acest scandal şi ramificaţiile sale cu o singurǎ imagine, cea care se impune este jungla. Intr-o junglǎ nimeni nu are încredere în nimeni şi fiecare pîndeşte pe fiecare. Nu existǎ „animale” bune şi rele, cine poate devorǎ pe cine poate. In jungla umanǎ a secolului al XXI-lea mai existǎ o competiţie tehnologicǎ acerbǎ, fǎrǎ reguli de conduitǎ internaţionalǎ. Iar în paralel funcţioneazǎ un fel de mimetism al alianţelor, altfel spus vechile principii de loialitate s-au evaporat pe fondul unor interese naţionale sau dacǎ nu cumva corporatiste. Cuvîntul "aliat" s-a vidat deci de conţinut, ceea ce analizeazǎ acum numeroşi lideri politici şi comentatori în culisele diplomaţiei şi în presa occidentalǎ.

„Intre prieteni şi aliaţi nu trebuie sǎ ne spionǎm” a declarat preşedintele francez François Hollande ca o concluzie dupǎ consultǎrile avute în cadrul Consiliului European pe marginea acestor ascultǎri operate de serviciile speciale americane. Cuvinte de bun simţ la care aderǎ de fapt mai toatǎ lumea, iar Franţa şi Germania îşi vor reuni fǎrǎ îndoialǎ eforturile pentru a propune un „cod de comportament” sau de „bunǎ purtare” la acest capitol.

Mai rǎmîn însǎ, în suspensie, tot felul de întrebǎri neliniştitoare, cum ar fi aceea dacǎ Barack Obama a ştiut sau nu cǎ pînǎ şi telefonul mobil al doamnei Merkel era ascultat. In aceastǎ ultimǎ privinţǎ cotidianul Le Monde avanseazǎ o foarte subtilǎ analizǎ. Pe scurt, ea sunǎ cam aşa. Dacǎ liderul de la Casa Albǎ a ştiut şi nu a spus nimic, e rǎu, iar imaginea sa riscǎ sǎ aibǎ de suferit la nivel internaţional. Dar dacǎ nu a ştiut nimic este şi mai rǎu, întrucît apare limpede cǎ deasupra sa s-a instalat o nouǎ putere, cea a Agenţiei Naţionale de Securitate, aşa cǎ în acest caz se pune întrebarea: „cine conduce de fapt America?” In aceastǎ a doua ipotezǎ nu atît imaginea lui Barack Obama riscǎ sǎ aibǎ de suferit pe plan internaţional ci însǎ credibilitatea Americii.

O altǎ întrebare pe care şi-o pun comentatorii de la Le Monde este: de ce au procedat serviciile secrete la aceste ascultǎri care nu se înscriau nici în logica luptei antiteroriste şi nici în cea a protejǎrii intereselor vitale ale Americii? Iar un rǎspuns la aceastǎ întrebare este destul de stupefiant: cei care au ascultat telefoanele liderilor europeni au fǎcut-o pur şi simplu pentru cǎ... erau capabili sǎ o facǎ. Concluzia care se impune aici ne duce din nou la termenul „eticǎ” absent în prezent din competiţia tehnologicǎ. Cine dispune de tehnologie extrem de sofisticatǎ se poate crede în prezent stǎpînul lumii, dincolo de orice control etic, juridic sau politic.

Nu departe de aceastǎ situaţie se situeazǎ şi revelaţiile fǎcute de ziarul Le Monde în legǎturǎ cu societǎţile franceze Amesys şi Qosmos, legate de serviciile de informaţii franceze, care ar fi vîndut sisteme de supraveghere fostului regim libian încarnat de Muammar Gaddafi şi celui sirian încarcat de Bachar Al-Assad. Sigur, aceste societǎţi se justificǎ şi afirmǎ cǎ respectivele tranzacţii s-au realizat într-un moment de "deschidere", cînd relaţiile dintre Occident şi respectivele regimuri erau tocmai pe cale de a se îmbunǎtǎţi. Existǎ însǎ, în prezent, dovezi cǎ internauţi libieni au fost arestaţi şi torturaţi pentru convingerile lor democratice. Iar aceasta dupǎ ce au fost depistaţi pe internet tocmai datoritǎ sistemelor de supraveghere achiziţionate de dicatorul libian de la o mare democraţie a lumii. 

Introducerea unor coduri de conduitǎ în aceastǎ „junglǎ” se impune deci ca o urgenţǎ. Europa, care negociazǎ acum un acord de liber schimb cu Statele Unite, poate introduce în document şi un capitol legat de sistarea totalǎ a oricǎrui tip de spionaj reciproc. „Jungla” este însǎ mai mare iar un acord între Uniunea Europeanǎ şi Statele Unite nu va fi suficient pentru eradicarea altor practici similare la nivel mondial. Pînǎ atunci, însǎ, meritǎ şi sǎ zîmbim puţin pentru cǎ poveştile revelate din sînul Agenţiei Naţionale de Securitate americane sunt uneori groteşti. Unii experţi, cînd şi-au dat seama ce instrument deţin, şi-au spionat, din gelozie, soţiile. Iar unul a vrut sǎ-şi punǎ sub observaţie propria soţie care lucra tot pentru armata americanǎ. In aceastǎ fazǎ nu suntem departe de ficţiunea holywoodianǎ, mai rǎmîne de vǎzut cine deţine drepturile de ecranizare pentru aceste poveşti hilare.