Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virgil Tǎnase: cronica bilingvǎ / la chronique bilingue (12)

ndeg-12-braque-paysage-varengeville.jpg

credit foto: virgil tanase

Marea la Varengeville. La mer à Varengeville

Scriitorul Virgil Tǎnase ne vorbeşte despre picturǎ ca sursǎ de inspiraţie pentru roman, dar şi despre un mare artist, Georges Braque, unul din pǎrinţii cubismului. O retrospectivǎ Georges Braque poate fi de altfel vǎzutǎ în aceastǎ perioadǎ la Paris, la Grand Palais.

Retrospectiva Georges Braque de la Grand Palais e un eveniment şi un bun prilej să vă vorbesc despre pictură, ceea ce, de fapt, n-ar trebui să fac : nu e meseria mea şi folosul pe care-l trag scăldându-mă în ea nu e mai legitim decât al dumneavoastră. Cel mai cuminte, dacă s-ar putea, ar fi să vă iau de mână, să vă duc domol printre platanii deja aurii pe cheiul Senei până-n capul podului Alexandre III, să vă fac să intraţi pe-o uşă din spate, scutindu-vă de-o coadă de câteva ceasuri, în galeria cu tablouri şi să vă las acolo unde fiecare-şi pritoceşte sufletul fără măcar să ştie ce i se-ntâmplă.

La rétrospective Georges Braque au Grand Palais est un événement et une bonne occasion de parler peinture, ce que je ne devrais pas faire : ce n’est pas mon métier et ma joie devant une toile n’est pas plus légitime que la vôtre. Le mieux serait, si j’en avais la possibilité, de vous prendre par la main, de longer en votre compagnie les quais de la Seine où les platanes rouillent déjà, de vous faire entrer par quelque porte dérobée, en vous épargnant les heures d’attente, dans les salles blanches où sont accrochées les toiles et de vous y abandonner pour que chacun puisse tamiser son âme sans même comprendre ce qui lui arrive.

Numai că, uite, eroul romanului la care lucrez este, poate nu ştiaţi, un pictor şi-mi trec zilele încercând, cu instrumentele mele de scriitor, să pătrund acolo unde acestea se topesc ca o andrea ajunsă într-un miez mult prea fierbinte…, acolo unde magma dinlăuntrul nostru încă n-a ţâşnit spre înafară pentru a deveni cuvânt sau culoare sau melodie sau marmura unei statui.

Mais voilà, le héros du roman auquel je travaille est peintre, vous ne le saviez peut-être pas, et je passe le plus clair des mes jours à essayer de pénétrer avec mes instruments d’écrivain jusque là où ceux-ci fondent telle une aiguille plantée dans un noyau incandescent…, parvenir là où, en nous, le magma n’a pas encore jailli vers l’extérieur pour devenir des mots, des couleurs, les sons d’une mélodie ou le marbre d’une statue.

Ceea ce caut, ceea ce caut acum şi-n picturile lui Braque, sunt indicii, repere, dâre ale parcursului care face dintr-un om ca mine şi ca dumneavoastră un artist, care face dintr-un om ca mine şi ca dumneavoastră un cititor de literatură, un spectator de teatru, un părtaş al miracolului care se produce, dacă se produce, atunci când stăm muţi în faţa unei opere de artă şi, fără ambiţia de a o explica, simţim că trăim în ea şi cu ea, şi că asta ne face mai oameni decât suntem de obicei.

Ce que je cherche, ce que j’épie maintenant aussi en regardant les toiles de Braque, ce sont des indices, des repères, des traces du parcours qui fait d’un homme comme vous et moi un artiste, qui fait d’un homme comme vous et moi un lecteur de littérature, un spectateur de théâtre, quelqu’un qui œuvre au miracle en train de s’accomplir lorsque nous restons muets devant une peinture à laquelle nous ne comprenons rien mais avec laquelle et dans laquelle nous vivons avec le sentiment que nous sommes plus hommes que d’ordinaire.

Din acest punct de vedere, ceea ce mă fascinează la Braque este un itinerar pe care nu-l găsesc de pildă la Picasso, marele său rival.

De ce point de vue ce qui me fascine chez Braque c’est un parcours qui n’est pas celui de Picasso, son grand rival.

Pornită ţanţoş şi avangardist, după ce-a străbătut curentele moderniste, pictura lui Braque se reîntoarce la formele reale. Mă tulbură mai ales, într-o cadru cu mult mai lung decât înalt, un peisaj de la Varengeville, de-o simplitate biblică, cum se spune, pictat în 1955 sau 56, când Braque depăşise 70 de ani : două dungi înlăuntrul cărora culorile se zbuciumă, ţărâna de-un galben ruginit şi cerul de-un albastru siniliu. Între ele o panglică de mare. Am sentimentul că spre deosebire de tovarăşii săi de generaţie care au căutat « expresia », Braque, ca şi Nicolas de Staël care mi-e atât de drag, priveşte lumea şi caută ce e statornic, dur, esenţial în lucrurile care nu ni se înfăţişează decât curgând.

Emportée par un élan moderniste impétueux, après avoir traversé plusieurs courants d’avant-garde, la peinture de Braque revient aux formes réelles. Dans son cadre bien plus long que large, ce paysage de Varengeville, d’une simplicité biblique, comme on dit, m’éblouit. Quant il l’a peint vers 1955 ou 56, Braque avait dépassé 70 ans. Deux traits à l’intérieur desquels les couleurs s’agitent : la terre d’un jaune rouillé, le ciel d’un bleu ardoise. Entre les deux un ruban de mer. Il me semble qu’à la différence de ses camarades de génération qui ont cherché « l’expression », Braque, comme Nicolas de Staël que je chéris entre tous, regarde constamment le monde. Il cherche ce qui est durable, ferme, essentiel dans les choses qui ne nous montrent que leur côté fuyant. La peinture, comme la littérature d’ailleurs, commence après.

Pictura, ca şi literatura de altfel, începe după aceea.

 
cronica bilingvǎ / la chronique bilingue (12)