Mali – gloanţe şi libertatea de a informa: necunoscutele unui asasinat

Dupǎ primul şoc provocat de asasinarea jurnaliştilor Ghislaine Dupont şi Claude Verlon, dupǎ primele declaraţii de indignare şi dupǎ primele omagii aduse celor dispǎruţi, începe acum inevitabilul moment al speculaţiilor şi chiar al polemicilor. Incǎ de duminicǎ unii comentatori au început sǎ se întrebe, de exemplu în cotidianul "Le Journal du Dimanche", dacǎ François Hollande nu şi-a asumat prea multe riscuri în strategia sa adoptatǎ în vederea eliberǎrii ostaticilor francezi din Africa. Mulţi experţi au fost frapaţi de faptul cǎ într-o singurǎ sǎptǎmînǎ Franţa a trecut de la euforie la doliu: miercuri 30 octombrie erau eliberaţi patru ostatici în Niger iar sîmbǎtǎ 2 noiembrie au fost asasinaţi doi jurnalişti în Mali. Sǎ existe vreo relaţie între cele douǎ evenimente? Sǎ fi fost comisǎ crima din Mali de un grup nemulţumit cǎ nu ar fi profitat şi el de negocierile de eliberare ale celor patru ostatici?

Totul este posibil într-o zonǎ precum cea în care se aflǎ statul Mali, unde au proliferat nu numai grupurile jihadiste ci şi reţelele de traficanţi precum şi banditismul pur şi simplu. Iar pentru unii rǎpirile de occidentali sunt un fel de industrie. Nu de puţin ori de altfel ostatici occidentali au fost plasaţi de la un grup la altul, pînǎ cînd au putut fi lansate negocieri de eliberare condiţionate întotdeauna de mari sume de bani, deşi în mod oficial acest fapt nu este recunoscut de marile democraţii.

Franţa explicǎ de multǎ vreme Uniunii Europene şi Occidentului în general cǎ abandonarea Sahelului în mîna reţelelor teroriste şi a haosului riscǎ sǎ se transforme într-o veritabilǎ dramǎ, într-o bombǎ cu efect întîrziat. Pînǎ acum politica dusǎ de François Hollande în Mali a fost în general salutatǎ pe plan internaţional, iar alegerile legislative din aceastǎ ţarǎ, prevǎzute peste douǎ sǎptǎmîni, urmau sǎ aprofundeze atît tranziţia spre democraţie cît şi procesul mult mai complicat al reconcilierii naţionale.

Rǎpirea şi uciderea celor doi ziarişti de la RFI s-a produs însǎ exact într-un loc care simbolizeazǎ absenţa statului de drept şi a suveranitǎţii naţionale în Mali. Oraşul Kidal, care numǎrǎ 25 000 de locuitori,  se aflǎ într-o situaţie de anarhie. De aici şi-au lansat tuaregii, de mai multe ori, diverse mişcǎri de revoltǎ şi diverse insurecţii. Tot aici încearcǎ sǎ-şi refacǎ bazele, reţelele şi complicitǎţile numeroase grupuri jihadiste, şi în special rebelii tuaregi din aşa-zisa Mişcare naţionalǎ de eliberare a Azawad-ului. Kidal este efectiv, de multe luni, scena a numeroase violenţe, violuri, rǎpiri, atacuri islamiste, tensiuni între comunitatea neagrǎ din Mali şi cea arabǎ, iar trupele franceze prezente în regiune sunt prea puţin numeroase pentru a asigura securitatea zonei. De altfel Franţa nici nu îşi propune sǎ-şi asume o astfel de misiune, ceea ce doreşte François Hollande este ca africanii înşişi sǎ-şi poatǎ rezolva problemele. Dacǎ statul Mali mai existǎ astǎzi, faptul se datoreazǎ intervenţiei energice a Franţei, la începutul acestui an, care i-a împiedicat pe rebeli sǎ ocupe capitala şi sǎ introducǎ legea islamicǎ în unele regiuni ale ţǎrii. 3000 de soldaţi francezi sunt staţionaţi încǎ în Mali, unde strategii francezi au o singurǎ obsesie: sǎ nu se împotmoleascǎ într-o misiune care sǎ devinǎ imposibilǎ, cum li s-a întîmplat americanilor în Irak şi în Afganistan.

Iatǎ în ce context şi-au pierdut viaţa cei doi jurnalişti francezi, asasinat  cǎruia autoritǎţile de la Paris încearcǎ sǎ-i gǎseascǎ "sensul raţional" (dupǎ cum aratǎ Le Journal du Dimanche). Pentru cǎ uneori, în ciuda ororii, chiar şi crimele au un sens, dar în cazul celor doi ziarişti de la RFI acest "sens" rǎmîne obscur, de neînţeles.