Geopoliticǎ: o nouǎ epocǎ de rǎzboaie religioase

A existat un timp al Cruciadelor în Orientul Apropiat şi o perioadǎ a rǎzboaielor religioase în Europa evului mediu. A existat o perioadǎ a revoluţiilor, începînd cu cea francezǎ şi continuînd cu cea bolşevicǎ, impregnatǎ de dorinţa de eradicare a religiei. Pe cu totul altǎ filierǎ, umanişti şi progresişti au crezut cǎ prin ridicarea gradului de cilizaţie, şi mai ales prin progresul ştiinţei şi al tehnicii, sentimentul religios va diminua şi cǎ religiile vor ajunge fenomene de muzeu.

Ceea ce se întîmplǎ astǎzi pe planetǎ demonstreazǎ însǎ contrariul. Cum spune une filozof şi scriitor francez, Regis Debray, "partidele comuniste erau convinse, în anii 50, cǎ vor reuşi sǎ trimitǎ religia la muzeu. Iatǎ însǎ cǎ religia i-a trimis pe comunişti la muzeu".

Fenomenul religios rǎmîne o dominantǎ umanǎ, socialǎ, emoţionalǎ, culturalǎ. Tot mai mulţi observatori ai lumii contemporane, inclusiv oameni politici, sunt obligaţi practic sǎ recunoascǎ acest lucru. Cotidianul Libération aratǎ cǎ diplomaţii sunt stupefiaţi în faţa acestei realitǎţi, şi îl citeazǎ pe ministrul de externe francez Laurent Fabius cu urmǎtoarea afirmaţie: "Numeroasele crize din ziua de azi rǎmîn de neînţeles şi de altfel imposibil de rezolvat dacǎ elementul religie nu este luat în consideraţie". Libération îl mai citeazǎ şi pe scriitorul Albert Camus cu aceastǎ frazǎ vizionarǎ: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi de loc".

Va reuşi oare, religia, sau mai corect existǎ neagra perspectivǎ ca noile rǎzboaie religioase sǎ distrugǎ civilizaţia pe pǎmînt? Intrebarea pare extrem de gravǎ dar îşi are rostul ei, dacǎ ţinem cont de sǎlbǎticia cu care se desfǎşoarǎ în prezent, în spaţiul musulman, rǎzboiul dintre suniţi şi şiiţi.

Un rǎzboi care tinde sǎ se exporte, dovadǎ marele numǎr de tineri, din ţǎrile arabe, dar şi din spaţiul occidental şi asiatic, care pleacǎ sǎ lupte de partea integrismului religios în Irak, Siria sau Libia.

Un fenomen neliniştitor, în ţǎrile democratice, este însǎ instrumentalizarea pericolului islamist de cǎtre extrema dreaptǎ. In Germania, de exemplu, s-a produs un fenomen de joncţiune între neo-nazişti şi huliganii care perturbǎ sistematic meciurile de fotbal. Brusc ei şi-au gǎsit un adversar comun, salafismul, şi au şi organizat duminicǎ 26 octombrie la Koln, o manifestaţie care a reunit 4000 de participanţi, dintre care 2500 extrem de violenţi. Un fenomen similar existǎ, din 2009, şi în Marea Britanie, aşa-zisa Ligǎ de apǎrare englezǎ, care îşi propune sǎ lupte împotriva "islamizǎrii în Marea Britanie". Faptul cǎ violenţa produce violenţǎ şi cǎ inspirǎ la violenţǎ nu este o noutate. S-ar spune însǎ cǎ în prezent un fel de aer otrǎvit se extinde pe întreaga planetǎ. Cine ar fi crezut, de exemplu, cǎ budiştii ar putea recurge la violenţǎ, cînd imaginea lor este atît de paşnicǎ, sugerînd pacea şi toleranţa unversalǎ? Iatǎ însǎ cǎ budişti radicali se agitǎ în Birmania împotriva minoritǎţii musulmane. 85 la sutǎ dintre cei 53 de milioane de birmani sunt budişti. In prezent guvernul pregǎteşte un proiect de lege destinat sǎ reglementeze convertirile la islam.

Dacǎ mai adǎugǎm la acest tablou faptul cǎ milioane de creştini sunt în prezent obligaţi sǎ plece din lumea musulmanǎ intratǎ în crizǎ, avem imaginea unor puternice convulsii religioase pe planetǎ. Iar cel în numele cǎruia au loc toate aceste acte de barbarie, ca întotdeauna, tace.