Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (14)

Preşedintele socialist al Franţei a ales data de 7 noiembrie pentru o comemorare de cea mai mare importanţă.

Le Président socialiste de la France a choisi le 7 novembre pour une commémoration de la plus haute importance.

El a ţinut un discurs lung şi vânjos pentru a lansa festivităţile de anul viitor, legate de împlinirea a o sută de ani de la izbucnirea primului război mondial, şi a profitat de această ocazie ca să ne dea câteva sfaturi, îndemnându-ne să combatem rasismul – dar nu se referea la romii de care se ocupă ministrul său de interne ! îndemnându-ne să iubim ceea ce se numea, pe vremuri, la noi, « pacea şi prietenia între popoare » – dar nu se referea la ultimile intervenţii militare ale lumii civilizate în diferitele puncte fierbinţi ale globului.

Pour lancer dès maintenant, une année à l’avance, les festivités du centenaire de la Grande guerre, il nous a fait un long discours bien musclé pour nous inciter à rejeter le racisme – mais il n’était pas question des Roms dont le sort est de la compétence du son ministre de l’Intérieur ; il nous a fait l’éloge de la paix et de la fraternité entre les peuples – mais il n’était pas question des dernières interventions du monde civilisé dans différents points chauds de la planète.

Le Président socialiste de la France a bien raison de nous rappeler que la paix en général et la paix sociale ne sont jamais un bien définitivement acquis, et je lui en sais gré.

Preşedintele socialist al Franţei are dreptate să ne amintească, şi-i sunt recunoscător, că pacea în general şi cea socială în special trebuiesc neîncetat apărate de instinctul de fiară care dăinuie în noi.

În ceea ce mă priveşte am preferat să-mi aduc aminte că acum o sută de ani, pe 7 noembrie 1913, se năştea la Mondovi, în Algeria pe atunci franceză, Albert Camus. N-am fost prea numeroşi cei care am socotit că această altă aniversare, ale cărei ecouri electorale sunt, ce e drept, mai puţin îmbietoare, ar fi meritat din partea autorităţilor o atenţie sporită. Tăcerea acestora la centenarul unuia dintre cei mai mari scriitori francezi ai secolului trecut, al cărui roman L’Etranger –  Străinul – este, oricum, şi la ora actuală, cea mai vândută carte franceză în lume, spulberă parcă mesajul atât de bine intenţionat al Preşedintelui.

En ce qui me concerne, j’ai préféré me rappeler qu’il y a un siècle, le 7 novembre 1913, naissait à Mondovi, dans l’Algérie à ce moment-là française, Albert Camus. Nous avons été quelques-uns à considérer que cet autre anniversaire – aux avantages électoraux moins évidents – aurait mérité un discours officiel pour le moins aussi flamboyant. Le silence des autorités au centenaire d’un des plus importants écrivains français du siècle dernier, et dont un des romans, L’Etranger, reste aujourd’hui encore le livre français le plus vendu dans le monde, réduit quelque peu la portée du discours si bien intentionné que je viens d’évoquer.

Această uitare poate fortuită pare a da dreptate celor care, de dreapta sau de stânga, l-au urât făţiş şi crâncen pe Camus cât a fost în viaţă şi-l mai urăsc, în mod vădit, şi azi. De ce ? Pentru că a fost ceea ce se numea pe atunci « o conştiinţă » – termenul a supravieţuit dar nu prea mai aveam cui să-l atribuim. Pentru că a denunţat, cu o aceeaşi intransigenţă, cele două feţe ale totalitarismului materialist : capitalismul şi societatea de tip sovietic, în numele a ceea ce numim « om »  – omul a supravieţuit şi el dar cuvântul pare azi demodat pentru că nu include dimensiunea acestuia de « agent economic », fabricător de bunuri de consum.

Cet oubli, fortuit peut-être, semble donner raison à ceux qui, de gauche ou de droite, ont voué à Camus, de son vivant et jusqu’à aujourd’hui, une haine affichée et tenace. Pourquoi ? Pour la bonne raison qu’il est ce que l’on nommait à l’époque une « conscience » – le terme a survécu à cela près qu’on ne voit pas trop à qui on pourrait l’attribuer aujourd’hui. Parce qu’il a dénoncé avec une même intransigeance les deux faces du totalitarisme matérialiste : le capitalisme et la société de type soviétique. Il l’a fait au nom de « l’homme » – lequel a survécu, lui aussi, mais le mot semble désuet parce qu’il n’englobe pas une qualité paraît-il essentielle pour les penseurs d’aujourd’hui, celle d’agent économique fabricateur de biens de consommation.

Urât deasemenea, chiar şi azi, pentru că, altminteri decât mult slăvitul Churchill, eroul ambelor războaie modiale, care afirma la 15 decembrie 1944 în Camera comunelor că cel mai bun mijloc de a împiedica conflictele etnice este deplasarea populaţiilor, adică deportarea, Albert Camus, bizuindu-se pe experienţa lui algeriană, era convins că populaţii de culturi diferite pot împărţi un aceleaşi teritoriu – un fel de-a condamna anticipat politica pe care-au dus-o şi o mai duc şi azi marile puteri.

Haï aussi parce qu’à la différence de Churchill, le trop glorieux héros des deux guerres, qui affirmait le 15 décembre 1944 dans la Chambre des communes que la meilleure façon d’éviter les conflits ethniques c’est le déplacement des populations, c'est-à-dire la déportation, Albert Camus, riche de son expérience algéroise, voulait nous persuader que des peuples de cultures différentes peuvent partager un même territoire – façon de condamner avec anticipation la politique que mènent aujourd’hui encore les grandes puissances.

Bref, à chacun son 7 novembre. De tous, je préfère le centenaire de la naissance d’Albert Camus.

Fiecare cu 7 noiembriul lui. Între mai multe, eu unul prefer să celebrez centenarul naşterii lui Albert Camus.