Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ipocrizia financiarǎ mondialǎ – o vinovǎţie colectivǎ

icij-main-marquee-no-luxleaks.jpg

Credit foto: rfi.fr

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a preluat recent funcţia, se vede fragilizat în urma scandalului numit "Luxleaks". Revelaţiile legate de modul în care statul Luxemburg favorizeazǎ implantarea pe teritoriul sǎu a multor societǎţi multinaţionale au produs indignare, deşi pentru moment nu se poate vorbi despre un mecanism ilegal. Scandalos rǎmîne însǎ sistemul de "optimizare fiscalǎ" practicat şi în alte ţǎri, inclusiv în Franţa.

Din punctul de vedere al cetǎţenilor statului Luxemburg, Jean-Claude Juncker este un veritabil erou. Acest mic ducat a trecut prin momente grele cînd, în urmǎ cu 30 de ani, a dat faliment industria siderurgicǎ. Ori, cine a gǎsit o altǎ alternativǎ pentru economia Luxemburgului şi l-a transformat într-o puternicǎ piaţǎ financiarǎ? Jean-Claude Juncker. Cu metode care, o repetǎ chiar demnitarul european, sunt perfect legale, compatibile şi cu legislaţia europeanǎ şi cu codurile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Din punctul de vedere al marilor multinaţionale, implantarea lor pe teritoriul unor state sunt adevǎrate "cadouri" fǎcute respectivelor ţǎri. Discursul acestor firme, care nu por fi bǎnuite de nici un patriotism economic, este urmǎtorul: noi venim la voi pentru a crea locuri de muncǎ şi circulaţie de capital. Deci statele unde ne instalǎm noi vor avea oricum de cîştigat foarte mult, prin faptul cǎ scade şomajul şi prin impozitele pe care le plǎtesc angajaţii. In plus, se creazǎ o anumitǎ imagine a atractivitǎţii. Unde s-au instalat o sutǎ de multinaţionale mai este loc pentru încǎ o sutǎ sau chiar o mie. Efectul psihologic nu este de loc de neglijat în sfera economiei mondializate.

Din punctul de vedere al statelor care primesc pe teritoriul lor mari firme, acordarea unor avantaje financiare este cît se poate de "naturalǎ". Competiţa economicǎ şi-a modificat natura de la cǎderea comunismului încoace. Sistemul unic a învins iar ceea ce era altǎdatǎ piaţǎ liberǎ a devenit hiper-competiţie economicǎ. Atragerea capitalurilor este cheia prosperitǎţii şi a pǎcii sociale pentru multe guverne. Chiar dacǎ sunt taxate de "paradisuri fiscale", multe ţǎri preferǎ sǎ poarte aceastǎ etichetǎ decît sǎ vadǎ ieşind în stradǎ milioane de oameni care nu au de lucru.

Din punctul de vedere al multor cetǎţeni care plǎtesc impozite mari, precum şi din punctual de vedere al micilor intreprinderi supuse unor mari presiuni fiscale, facilitǎţile acordate cu mare generozitate companiilor multinaţionale reprezintǎ un veritabil scandal, o injustiţie şi un act imoral, în ciuda legalitǎţii respectivelor mecanisme.

Suntem deci, cum scrie un comentator în cotidianul Libération, într-un regim de "ipocrizie fiscalǎ" absolutǎ. Iar ieşirea din aceastǎ situaţie ar fi "armonizarea" fiscalǎ la care viseazǎ Europa, dar care se face milimetru cu milimetru, adicǎ foarte greu.

Corespondentul la Bruxelles al cotidianului Libération scrie aceste inspirate rînduri: "Dacǎ ar exista un concurs Eurovision în materie de ipocrizie fiscalǎ, toate cele 28 de ţǎri membre ale Uniunii Europene ar putea pretinde locul întîi." Mai concret, toate statele europene, precum şi altele de pe alte continente, cheltuiesc tone de imaginaţie pentru a atrage marile intreprinderi şi capitalurile lor. La fel cum procedeazǎ statul Luxemburg procedeazǎ şi Irlanda, şi Olanda, şi Elveţia… Iar campion în materie de optimizare fiscalǎ este Marea Britanie care gǎzduieşte pe teritoriul ei unul dintre cele mai celebre paradisuri fiscale de pe planetǎ, Insulele Caiman.

Chiar şi Franţa, care se aflǎ în avangarda luptei împotriva paradisurilor fiscale, oferǎ condiţii de aur multor intreprinderi, în frunte cu Total.

In 1997 Uniunea Europeanǎ a adoptat un vag cod de "bunǎ conduitǎ fiscalǎ". Acesta a rǎmas însǎ literǎ moartǎ. In anul 2000 Comisia europeanǎ a mai fǎcut o tentativǎ de armonizare, prin impunerea unor definiţii unice la capitolul impozitǎrii. Alt eşec.

Dacǎ ar exista un punct de vedere al moralei, aceasta ar putea spune cǎ întregul sistem actual mondial trebuie scuturat, periat, dezintoxicat de egoisme şi rapacitate, şi repus pe picioarele sale. Astfel încît aceleaşi reguli sǎ devinǎ transparente şi universale iar economia capitalistǎ şi piaţa liberǎ sǎ-l poatǎ servi în primul rînd pe cel care le-a creat şi imaginat, adicǎ pe om.