Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii din Franţa îngrijoraţi de felul în care se anunţă votul la turul 2

amba-diaspora_3.jpg

Reprezentantii diasporei din Franta la întâlnirea cu ambasadorul României

La iniţiativa ambasadei României din Franţa, marţi după-amiază a avut loc la sediul misiunii diplomatice din Paris o întâlnire între reprezentanţii asociaţilor româneşti din Franţa şi ambasadorul Bogdan Mazuru. Circa 50 de români înscrişi în prealabil pe situl ambasadei au luat parte la discuţiile ce au durat două ore şi jumătate. Tema a fost una singură : organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, Parisul fiind unul din locurile unde la primul tur din 2 noiembrie nu au putut vota toţi cei prezenţi. 

Ambianţa a fost clar mult mai calmă, dialogul s-a purtat pe un ton mult mai respectos decât cel la care am putut asista în seara lui 2 noiembrie. Iniţiativa întâlnirii din sala bizantină îi aparţinea ambasadorului, motiv pentru care Bogdan Mazuru a şi fost primul care a luat cuvântul pentru a explica obiectivele întâlnirii. « Să vedem cum putem face pentru ca peste câteva zile lucrurile să se petreacă cât mai bine. Evident mărirea numărului secţilor de votare ar fi solutia ideală. Decizia finală aparţine însă BEC si BES. Până atunci noi de aici suntem pregătiţi pentru ambele variante » a ţinut să precizeze de la bun început diplomatul român.

Au urmat întrebările şi propunerile celor din sală. Mai multe secţii de votare sau prelungirea programului pentru a le permite tuturor să-şi exprime votul sunt cele două ideii dominante. Niciuna dintre revendicări nu a fost însă pentru moment aprobată de oficialii de la Bucureşti. In consecinţă, la reuniunea de la Paris s-a vorbit îndelung despre « optimizarea, eficientizarea votului » în condiţiile actuale, adică cu doar două secţii pariziene. S-a evocat simplificarea înregistrării datelor votanţilor, s-a cerut ajutorul voluntarilor din diasporă pentru a fluidiza procesul electoral, pe scurt s-a vorbit mult despre logistică. Lucru care nu a fost apreciat de toţi :

Ambasadorul Bogdan Mazuru a fost nevoit să intervină pentru a reaminti care sunt obligaţiile sale. « Obligaţia mea în calitate de reprezentant al statului român este să aplic legea. Bună sau rea, eu trebuie să aplic legea. Incerc să fac tot ce ţine de mine şi cred că ăsta trebuie să fie interesul nostru comun, al tuturor celor care suntem aici, şi al Dvs. şi al meu » ;

Din sală au continuat propunerile, în particular pentru simplificarea procesului electoral. Un bărbat a profitat de numirea noului ministru român de externe Teodor Meleşcanu pentru a-i cere ambasadorului să intervină pe lângă el ca « să dea o ordonanţă de modificare a legii electorale ».

La finalul întâlnirii de la ambasada României, cu toate că mulţi au apreciat implicarea şi declaraţile lui Bogdan Mazuru, sentimentul general era mai departe unul de frustrare şi îngrijorare pentru 16 noiembrie. Zi de vot în care noul şef al diplomaţiei române Teodor Meleşcanu şi-a anunţat prezenţa la secţiile din capitala Franţei. « Cu ce ne ajută ? » şi « Va sta şi el la coadă cu noi ? » sunt doar câteva din întrebările care riscă să i se pună oficialului român cu această ocazie.

Reprezentantii diasporei din Franta la întâlnirea cu ambasadorul României