Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (43)

constantin-brancoveanu.jpg

credit foto: anulbrancoveanu.ro

Brâncoveanu. Mǎnǎstirea de la Sâmbata este un loc de pelerinaj spiritual şi de conservare a memoriei, dar mai nou ea a creat o Academie, devenit loc de dezbatere şi reflecţie. Virgil Tǎnase a fost invitatul unui astfel de simpozion.   

Cum se-ntâmpla mai întotdeauna în vechime, domnitorul Constantin Brâncoveanu a clădit biserica de piatră a mânăstirii de la Sâmbăta pe locul uneia de lemn ridicată de-un moş de-al lui într-o văioagă din buza munţilor Făgăraşului. Era un pas peste Carpaţi către românii din Ardeal, pe-atunci, în primii ani ai secolului al XVIII, sub dominaţia curţii de la Viena ale cărei armate o şi distrug, cu tunul, câteva zeci de ani mai târziu. Reclădită după primul război mondial, mânăstirea de la Sâmbăta şi-a adăugat de curând, în spiritul ctitorului cărturar, o Academie, loc pentru întâlniri şi colocvii cu toate înlesnirile trebuincioase acestor îndeletniciri. Nu-i lipseşte decât însoţirea c-o structură culturală puternică pentru a deveni, aidoma sălaşurilor franceze de la Royaumont sau Saint-Riquier. un loc privilegiat de dezbatere, pe care l-aşi dori şi ar putea fi european.

Ce n’est pas le cas du symposium scientifique auquel j’assiste dans le grand amphithéâtre de l’Académie de Sâmbata. Cette réunion d’historiens, historiens de l’art, théologiens, archéologues et architectes exclusivement roumains, hélas, se déroule sous les auspices du gouvernement de Bucarest et fait partie de toute une série de manifestations destinées à célébrer les 300 ans depuis le martyre à Constantinople, en présence des représentants des grands pays catholiques d’Occident, du prince Constantin Brancovean qui avait été à la tête de la Valachie pendant un quart de siècle.

S-a discutat mult, mărunt, competent despre domnitorul sfânt şi despre epocă, trecându-se de la sabia acestuia la navigaţia timpului său şi de la problemele militare la „imaginea de piatră” pe care a lăsat-o, cette architecture dont l’identité est d’une éclatante évidence et qui m’intéresse particulièrement aujourd’hui. Ea mă interesează azi, aici, nu prin eleganţa monumentalităţii sau prin graţia câtorva elemente decorative îmbinându-se perfect într-o logică arhitecturală care rămâne aceeaşi oricare ar fi destinaţia construcţiei.

Ce qui me fascine est ailleurs. Contemporain de Louis XIV, sans avoir les moyens et la longévité du Roi Soleil, Constantin Brancovean n’a pas construit Versailles mais il nous a légué un style, ce qui n’est pas moins considérable. Ce qui me fascine c’est cet élan collectif qui, par-delà la personnalité du voïévode roumain, a produit, dans un laps de temps relativement court, un langage artistique original dont je crois pouvoir dire sans me tromper qu’il a, par la suite, déteint sur l’architecture roumaine jusqu’à cette date récente quand nous avons décidé que le poulailler, éventuellement en verre, importé de l’étranger, présente l’avantage d’un meilleur rapport qualité/prix.

Dacă mi se pare potrivit să vă vorbesc astăzi, adică în acest început de secol al XXI-lea ! aici, adică într-o cronică a cumpănirii dintre culturi, de arta brâncovenească este pentru că rare sunt, din păcate, momentele din cultura română când evenimentul artistic s-a născut firesc din solul autohton, ferit de complexul marginalităţii care duce la imitaţii, rezultatul unui fel de fatalitate epigonică.

J’invite ceux qui, friands de Roumanie, m’écrivent pour me demander où ils peuvent trouver les saveurs spécifiques de ce pays, auxquels, ne connaissant pas le roumain, il serait inconvenant de conseiller des oeuvres littéraires...! je les invite d’aller goûter les quelques monuments issus, grâce à cette „renaissance” brancovenne, de la tradition de nos maisons paysannes. Palatele brâncoveneşti, qui n’ont pas derrière eux une tradition de châteaux-forts, au, în loc de turnuri, pridvor et, ouverts vers le paysage, invitent à ce bien-être de la contemplation paisible care-l exaspera pe tânărul Cioran ce ne-ar fi vrut năprasnici şi cuceritori. Les églises de Brancovean, care n-au în spate istoria une biserici imperiale, sont minuscules, infiniment humbles devant Dieu, comme celle de Sâmbata, justement, un cotlon sfinţit, strâmt ca un patrafir, sub care te poţi spovedi direct lui Dumnezeu.

 

Virgil Tǎnase: Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (43)