Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronicǎ de carte: Robi pe Uranus – Esclaves sur Uranus

arton166.gif

Credit foto: Editions Non Lieu, www.editionsnonlieu.fr

La editura parizianǎ Non Lieu a apǎrut, sub titlul "Esclaves sur Uranus", romanul-document semnat de Ioan Popa  despre cum a fost construitǎ Casa Poporului la Bucureşti. In româneşte cartea se numeşte "Robi pe Uranus" şi a fost publicatǎ iniţial în 1992, apoi într-o versiune integralǎ în 2012. Traducerea francezǎ este semnatǎ de Florica Ciodaru-Courriol.

Citind aceastǎ carte în limba francezǎ mi-am pus întîi întrebarea dacǎ publicul de astǎzi din Franţa mai este dispus sǎ ofere timp şi reflecţie unei epoci care, de fapt, nu-l mai intereseazǎ atît de mult. Cǎrţile şi mǎrturiile despre comunism au avut de fapt un impact mult mai mare asupra occidentalilor înainte de cǎderea comunismului decît dupǎ. Existǎ însǎ şi un public de specialişti (format din istorici, jurnalişti, studenţi, doctoranzi sau oameni care au origini în fostele ţǎri comuniste) susceptibil parcurgǎ cu pasiune cele 332 de pagini ale romanului scris de Ioan Popa. Titlul este în orice caz percutant pentru cǎ ne trimite cu gîndul… la o altǎ planetǎ. Ori, ceea ce s-a întîmplat pe "paltforma Uranus", cum era desemnat respectivul şantier, ţine de o lume paralelǎ, de un univers de coşmar care nu mai pare sǎ fie cel al oamenilor.

Personal, consider cǎ marea calitate a acestei cǎrţi este avalanşa de detalii. Cartierul distrus de Ceauşescu pentru a construi Casa Poporului îl cunoşteam şi eu bine. Cînd venit la studii la Bucureşti în 1986, Dealul Spirii şi toatǎ acea zonǎ a Bucureştiului a fost pentru mine un loc privilegiat de plimbare şi reverie. Totul mi se pǎrea miraculos şi romantic pe aceastǎ colinǎ plinǎ de case vechi, de biserici şi de mǎnǎstiri, de vile şi de grǎdini, cu strǎzi dintre care unele erau pavate încǎ cu piatrǎ de rîu… Imi amintesc, de exemplu, de o stradǎ în trepte care se numea "strada Pelerinilor". Pentru bucureşteni, acel cartier era echivalentul colinei Montmatre de la Paris, sursǎ de poezie şi nostalgie…

Mai tîrziu bucureştenii au asistat la demolarea zonei respective şi la construirea "monstrului". Casa Poporului a fost un fel de vampir care i-a supt de energie pe români. Toatǎ lumea vedea însǎ doar o anumitǎ faţǎ a "vampirului", mai precis praful care emana de acolo, forfota de camioane şi macarale, rǎnile lǎsate, ca nişte dîre, în carnea Bucureştiului. Ce se întîmpla însǎ înǎuntru, în interiorul acelui "iceberg" monstruos, rǎmînea ascuns ochiului public. Ori, meritul lui Ioan Popa este de a ne transporta de partea cealaltǎ a cortinei, de a ne face sǎ plonjǎm, împreunǎ cu el, în viaţa de zi cu zi a zecilor de mii de militari care au lucrat ca nişte sclavi pe acel şantier. Incredibile, interesante, surprinzǎtoare, emoţionante sunt, deci, detaliile: cum se trezeau, cum se spǎlau, cum mîncau, cum ieşeau la raport, cum plecau la muncǎ acei oameni. Cum erau împǎrţiţi în echipe, cum erau comandaţi şi de cine, ce-şi spuneau, cum erau terorizaţi de unii "politruc" (cuvînt pe care traducǎtoarea îl lasǎ neschimbat, îl oferǎ practic cadou limbii franceze). Romanul mai are şi calitatea de a fi, în mare parte, dialogat, ceea ce îl ajutǎ pe cititor sǎ înainteze în universul sǎu abisal. Nu pot sǎ nu remarc fluiditatea traducerii semnatǎ de Florica Ciodaru-Courriol, şi abilitatea cu care gǎseşte echivalente franceze pentru toţi termenii militari, argoul cazon şi comenzile din universul armatei.

Cu totul deosebite sunt paginile din finalul romanului, cînd soldaţii ("sclavii de pe Uranus") aflǎ cǎ dictatorul a cǎzut, dar rǎmîn în continuare în aşteptare, izolaţi, închişi în cazarma lor, terorizaţi pentru încǎ o zi sau douǎ de comandanţii lor "politruci".

Dupǎ 25 de ani de la cǎderea comunismului aceastǎ carte dobîndeşte parcǎ şi mai multǎ forţǎ întrucît respirǎ "autenticitate". Pe coperta a patra editorul îşi informeazǎ publicul cǎ autorul, ofiţer de carierǎ, a fost confruntat cu mari reproşuri din partea instanţelor militare române dupǎ publicarea primei versiuni a cǎrţii. Acum, dupǎ 25 de ani de la evenimente, cînd clǎdirea conceputǎ de Ceauşescu continuǎ sǎ simbolizeze ideea de megalomanie, important rǎmîne faptul cǎ întîmplǎrile şi personajele descrise de Ioan Popa sunt credibile pentru respectivul context. In acel "castel" al lui Kafka totul era posibil, cele mai absurde situaţii erau probabile. "Sclavii de pe Uranus" poate fi citit şi ca un bun roman de ficţiune de cei care nu au suficiente date istorice pentru a-l înţelege ca o mǎrturie. 

 

 

1126