Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sunt oligarhii Ucrainei profund anti-europeni?

ukraine_2_0.jpg

credit foto: rfi.fr

Ucraina este o ţarǎ în care oligarhii se tem de Europa. Iatǎ una din concluziile la care ajunge presa francezǎ extrem de focalizatǎ în aceste zile pe criza politicǎ din Ucraina. 

"Oamenii de afaceri care controleazǎ economia Ucrainei ar avea numai de pierdut în urma unei apropieri a ţǎrii lor de Uniunea Europeanǎ". Este o observaţie fǎcutǎ de comentatorii cotidianului Le Monde, pentru a sublinia cǎ nu doar Kremlinul este de vinǎ pentru virajul geo-politic al Kievului. Aşa-numiţii oligarhi existau şi se manifestau şi înainte de venirea lui Victor Ianukovici la putere. Dupǎ 2010, însǎ, el a permis o extindere fǎrǎ precedent a puterii acestora, prezenţi pe teren economic dar şi în administraţie. Pentru ei, un parteneriat cu Uniunea Europeanǎ n-ar însemna nimic bun, mai scrie Le Monde. Dincolo de faptul cǎ interesele lor individuale trec înaintea celor naţionale, ei se tem de eventualele cadre juridice pe care le-ar putea impune Europa.

In materie de corupţie, Ucraina ocupǎ un loc care nu este de loc de invidiat: locul 144 dintr-un "palmares" negativ stabilit de Transparency International şi în care figureazǎ 177 de ţǎri. Ceea ce înseamnǎ cǎ Ucraina se aflǎ la acelaşi nivel cu Republica Centrafricanǎ şi cu Iranul. De notat cǎ Rusia, spre care priveşte Ucraina, se aflǎ şi ea la un nivel îngrijorǎtor, locul 127, deci în aceeaşi categorie cu Gambia şi cu Pakistanul.

Riscǎ, Ucraina, sǎ se vadǎ din ce în ce mai divizatǎ, poate chiar sǎ ajungǎ în pragul unei scindǎri între partea vesticǎ şi partea esticǎ? Iatǎ o altǎ întrebare pe care şi-o pun mulţi observatori. Interesantǎ, în Franţa, este opinia unui fost ministru de externe, Hubert Védrine, foarte respectat pentru prestaţia sa în fruntea acestui minister. Ucraina ar trebuie "finlandizatǎ", declarǎ el, altfel spus sǎ devinǎ, cum s-a întîmplat cu Finlanda, o ţarǎ care sǎ nu mai fie teren de înfruntare între ruşi şi occidentali. Iar eurodeputatul Alain Lamassoure spune cǎ Europa nu va putea sǎ-şi clarifice relaţiile cu Ucraina pînǎ cînd nu le va reinventa pe cele cu Rusia. Ceea ce se întîmplǎ acum în Ucraina este, pe de altǎ parte, şi o bunǎ ocazie pentru Uniunea Europeanǎ de a-şi preciza frontierele naturale. In revista l’Express, un editorialist observǎ acest lucru: întrucît Europa nu a reuşit sǎ-şi defineascǎ singurǎ frontierele, i le fixeazǎ acum Rusia. Pentru cǎ şi acesta este sensul evenimentelor din Ucraina, de fapt Moscova le spune europenilor "pînǎ aici este teritoriul vostru natural, pînǎ la graniţa cu Ucraina". Pe de altǎ parte este greu de conceput o veritabilǎ integrare a Ucrainei în Uniunea Europeanǎ, cum este greu de conceput integrarea Turciei, mai afirmǎ unii comentatori în Franţa.