Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hamid Karzai acuzǎ America de un comportament colonial în Afganistan

karzai_0_0.jpg

Hamid Karzai - credit fot: rfi.fr

Statele Unite nu-şi ascund o anumitǎ exasperare faţǎ de preşedintele afgan Hamid Karzai care pune noi condiţii în vederea semnǎrii noului tratat bilateral de securitate, aprobat în principiu de reprezentanţii poporului afgan. Intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde şeful statului afgan le aduce multe reproşuri americanilor, pe care îi acuzǎ deasemenea cǎ se comportǎ ca o putere colonialǎ.

Probabil cǎ americanii nu se aşteptau la aşa ceva: şi anume ca protejatul lor, cel pe care l-au format ei înşişi pentru funcţia de preşedinte şi cu care au venit în Afganistan în momentul intervenţiei militare din 2001, sǎ se întoarcǎ oarecum împotriva lor. Hamid Karzai a devenit acum, spre sfîrşitul carierei sale de preşedinte, extrem de "patriot" şi intrasigent în faţa multor cereri americane. Momentul este însǎ delicat din multe puncte de vedere. In 2014 practic trebuie sǎ se încheie retragerea americanilor şi a trupelor strǎine din Afganistan, an în care vor avea loc şi noi alegeri prezidenţiale la care Hamid Karzai nu are dreptul de a se prezenta.

Este limpede pentru toateǎ lumea cǎ fǎrǎ banii americanilor şi ajutorul lor logistic, inclusiv militar, securitatea nu va putea fi menţinutǎ în aceastǎ ţarǎ. Existǎ de fapt riscul ca istoria sǎ se repete în sensul cel mai dezastruoas cu putinţǎ. In 1992 regimul comunist de la Kabul, lǎsat acolo dupǎ ocupaţia socivieticǎ, s-a prǎbuşit imediat dupǎ ce preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Ielţîn, i-a suprimat sprijinul financiar. Acelaşi lucru se poate întîmpla acum, în absenţa banilor şi a soldaţilor americani, iar talibanii abia aşteaptǎ ca acest scenariu sǎ se concretieze.

De ce refuzǎ deci, în aceste condiţii, Hamid Karzai, sǎ semneze un acord cu americanii prin care aceştia se angajeazǎ de fapt sǎ menţinǎ Afganistanul sub perfuzie? Potrivit unui expert care semneazǎ o analizǎ în Le Monde, preşedintele Hamid Karzai ar avea acum o singurǎ obsesie majorǎ: sǎ nu mai fie considerat, cum spun talibanii, o "marionetǎ" a americanilor.

Existǎ, în istoria Afganistanului, un precedent. In anii primului rǎzboi anglo-afgan dintre 1838 şi 1842, puterea imperialǎ britanicǎ a pregǎtit un şef afgan pe care l-au adus de fapt în bagajele lor. Acest om, pe nume Shah Shuja, a devenit apoi "arhetipul colaboratulului" cu puterile strǎine, una din figurile cele mai detestate de afgani. Iatǎ imaginea pe care doreşte acum sǎ o evite Hamid Karzai.

In interviul pe care şeful statului afgan îl acordǎ ziarului Le Monde el le reproşeazǎ enorm de multe lucruri americanilor, aproape cǎ vorbeşte despre rolul lor "negativ" în Afganistan. Ii acuzǎ cǎ se poartǎ  ca nişte cuceritori, ca o putere colonialǎ care nu mai vrea sǎ plece, precum şi faptul  cǎ utilizeazǎ  avioane fǎrǎ pilot (drone) pe teritoriul afgan. "Oare americanii ar lansa un atac cu drone pe propriul lor teritoriu împotriva unui criminal sau a unui terorist?" se întreabǎ Hamid Karzai cu o indignare care se resimte în turnura frazei.

Din adversar decis al talibanilor Hamid Karzai a devenit acum un adept convins al negocierilor cu ei, de altfel le transmite mesaje utilizînd formula "iatǎ ce vreau sǎ le spun fraţilor mei talibani".

Le Monde constatǎ cǎ Hamid Karzai, dat fiind cǎ nu mai are şansa de a obţine un nou mandat în fruntea statului afgan, îşi permite acum luxul de a fi mult mai puţin "colaborator" cu "ocupantul strǎin" decît la ora sosirii sale la Kabul împreunǎ cu trupele americane. Greu de spus însǎ dacǎ manualele de istorie vor reţine imaginea de lider independent şi patriot pe care vrea el, cu orice preţ, sǎ şi-o forjeze, oarecum pe ultima sutǎ de metri.