Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


« Osons la France », salonul inovaţiei franceze (Reportaj audio si foto)

vasile_si_peppero.jpg

Impreunà cu robotii Pepper si NAO (în brate)

La Paris are loc până duminică în incinta lui Grand Palais un salon consacrat ultimelor inovaţii franceze. Sunt prezente peste 200 de firme de la cele mai mari gen Airbus până la cele mai mici. Fiecare a venit cu exponatele sale cele mai inovatoare, ideea organizatorilor fiind de a valoriza creaţia şi îndrăzneala tehnologică. In paralel cu această expoziţie sunt organizate şi o serie de forumuri şi dezbateri şi chiar primul « Summit al economiei » inaugurat vineri de ministrul francez de resort. Vasile Damian s-a plimbat pe aleeile de sub marea cupolă de sticlă a lui Grand Palais.

Când am ajuns pe standul firmei Aldebaran am fost aşadar întâmpinat de robotul Pepper. Intâlnirea  a fost, aţi înţeles, deîndată imortalizată pe o peliculă. Pepper este primul robot umanoid din lume capabil să recunoască anumite emoţii ale oamenilor, ţine cont de mediul în care se află şi reacţionează de o manieră proactivă. Pe însoţitoarea sa o invită de exemplu la dans pe muzică clasică şi regretă refuzul acesteia. Pepper ştie să spună cine sunt părinţii lui – toţi angajaţii de la Aldebaran. Pepper e şi poetic când spune că « trăieşte în sufletul oamenilor », e băncos când e întrebat dacă e cel mai bun robot din lume : « Stiu, ştiu asta, modestia mă caracterizează ». Pepper ştie şi bancuri – care-i diferenţa între un robot şi o sticlă de ketchup – ştie care-i sunt posibilităţile dar afirmă că « are un potenţial uriaş şi dacă e programat ştie să facă orice – inclusiv să spele vase ». In fine, robotul Pepper vorbeşte şi engleza. Pepper este deci un robot umanoid mare cât un om normal, are un cap cu doi ochi mari, are două braţe dar se mişcă pe un singur picior mare cu rotile. Fratele lui mai mic, NAO, înalt de doar 60 de centimetrii, are însă douà picoare pe care ş-i le poate îndoi aproape în orice direcţie.

Am întrebat-o pe Laura Bokobza, Chief marketing officer de la Aldebaran, care sunt atribuţiile celor doi, ce pot face, la ce servesc?

« Cei doi ştiu sà facă aceleaşi lucruri. Pepper este mai mare pentru că banca niponă Softbank pentru care l-am dezvoltat îl vroia la talie umană. Ambii pot fi folosiţi ca personal în magazine pentru a-i îndruma pe clienţi, fie acasă pentru activităţi ludo-educative sau pentru a ţine companie oamenilor singuri. Roboţii sunt însă concepuţi ca un complement pentru oameni. In şcoli de exemplu, NAO e un asistent al profesorului, nu îl înlocuieşte. In magazine, Pepper şi NAO sunt la intrare, în paralel cu vânzătorii şi nu în locul acestora. In fine acasă cei doi roboţi sunt un pic precum animalul Dvs domestic. Va avea şi unele reacţii contextuale de la sine putere, vă va asculta de asemenea şi vă va propune şi unele activităţi ».

Lângă standul-atelier unde erau prezentaţi cei doi noi prieteni ai mei, dau cu nasul într-o vază de flori destul de specială. Lumina din când în când în diverse culori şi pe margine avea o serie de butoane.

« E vorba de un obiect conectat dedicat întreţinerii plantelor. Diverşii captori care sunt pe margine sunt legaţi prin wifi la telefonul Dvs şi astfel ştiţi în timp real exact de cea are nevoie planta Dvs – apă, lumină, căldură, şamd. 12 lămpi cu led aflate în interiorul ghiveciului iluminează planta, ghiveciul şi va face ambianţă în casă. O aplicaţie pe smartphone vă va permite să-i schimbaţi culorile, să-l programaţi ca să vă trezească dimineaţa. E deci un obiect decorativ şi totodată util pentru plante".

Las deoparte ghiveciul conectat, trec pe lângă acvariul-grădină, evit laboratorul medical pe care îl poţi avea acasă ca să-ţi faci analizele de sânge singur, nu mă uit prea mult nici la aparatul care îţi citeşte electrocardiogramele în zonele rurale cele mai îndepărtate şi ajung în faţa unui stand cu …umbrele. Niciuna conectată, nici măcar un bec în vârf nu are.

Aţi înţeles, « e o umbrelă cu armătură de carbon super-rezistentă la intemperii şi pentru asta a fost testată chiar în tuneluri aerodinamice la vânturi de până la 150 de kilometrii pe oră »… Nu-l întreb ce poate face umbrela dacă mă ia furtuna pe sus cu ea că omul nu pare avea prea mult umor…

Dacă raionul de lenjerie intimă « Made in France » mă fac că nu-l văd, un bust feminin de femeie însărcinată îmi sare în ochi. Nu ştiu ce are înfăşurată în jur deci mă îndrept spre prezentatoare :

« E vorba deci de un LombaMum, o centură lombară pentru femeile însărcinate. E uşor de pus, e ergonomică şi bebeluşul se simte şi el bine », îmi spune specialista grupului francez de dispozitive medicale.

Trec mai departe, depăşesc standul unde este prezentat deasupra unei mâini umane din ceară un aparat jumătate imprimantă tridimensională, jumătate aparat de tatouat, observ cu atenţie cel mai mare exponat al salonului – primul avion cu propulsie electrică conceput pentru formarea piloţilor, aşa-zisul « E-Fan » realizat de Airbus – şi ajung la standul « Platypus Craft » unde văd o barcă ciudată :

« E un vapor hibrid capabil să navigheze pe apă şi sub apă. In fapt partea din mijloc a vaporaşului este semisubmersibilă, nacela pe care se pot aşeza unii dintre pasageri, poate sta pe apă sau sub apă. Se pilotează ca un vapor normal, cei de sub apă pot respira graţie unui compresor cu aer. Utilizarea sa e în primul rând în scopuri ludice, de descoperire a fundurilor submarine dar tot cu el se poate şi curăţa litoralul de-a lungul coastei. In total pot îmbarca 6 persoane la bord »

După două-trei ore de plimbare pe aleeile de la Grand Palais constat că imaginaţia francezilor e fantastică. Rămâne de văzut dacă « Osons la France » cum se numeşte acest salon-forum al invenţilor ce se aseamănă cu o expoziţie universală franco-franceză a secolului 21 îşi va atinge scopul, acela de a pune capăt scepticismului şi defetismului ambiant pentru a vehicula în locul lor un mesaj de speranţă.

Reportaj la salonul-forum "Osons la France"