Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Perioadǎ crucialǎ pentru soluţionarea crizei din Ucraina

hollande-poutine-alain-joca.jpg

François Hollande si Vladimir Putin, credit foto: rfi.fr

Zilele care urmeazǎ sunt importante pentru soluţionarea crizei din Ucraina întrucît mai multe iniţiative au fost lansate concomitent. A fost anunţat, în primul rînd, un nou acord de încetare a focului şi se profileazǎ la orizont perspectiva reluǎrii discuţiilor între separatiştii pro-ruşi şi puterea de la Kiev. Apropierea Crǎciunului şi a Anului Nou are şi ea un efect benefic pentru cǎ de nici o parte combatanţii nu sunt motivaţi sǎ se lupte în aceastǎ perioadǎ a anului. Mai existǎ însǎ şi semne cǎ societatea civilǎ, atît în Ucraina cît şi în Rusia, exercitǎ presiuni pentru încetarea acestui conflict.

Duminicǎ searǎ la Teatrul Balşoi din capitala Rusiei a avut loc un spectacol de galǎ cu dansatori ruşi, ucraineni şi chiar francezi, avînd un scop caritabil: ajutorarea Scolii coregrafice de la Kiev. Toate locurile au fost rezervate, ne informeazǎ Agenţia France Presse, care mai precizeazǎ cǎ ideea acestei operaţiuni i-a aparţinut balerinei Svetlana Zaharova, vedeta trupei de la Balşoi, care s-a format însǎ la Scoala de coregrafie de la Kiev.

Sigur, acest eveniment nu va rezolva criza din Ucraina şi nu va însemna încetarea luptelor în estul acestei ţǎri. Dar faptul cǎ artiştii iau atitudine este important. Agenţia France Presse îl citeazǎ pe producǎtorul acestui spectacol, balerinul Yuri Baranov, care spune: "Noi suntem creatori de artǎ, nu facem politicǎ. Frumosul, arta, nu au nimic de-a face cu criza din Ucraina. Aceastǎ iniţiativǎ vine din partea  artiştilor şi nu din partea guvernului sau a direcţiei teatrului."

Ideal ar fi ca societatea civilǎ, mai ales în Rusia, sǎ organizeze mai multe astfel de acţiuni. Pentru cǎ soluţionarea crizei în Ucraina necesitǎ presiuni din toate direcţiile.

Uniunea Europeanǎ a demonstrat pînǎ acum cǎ ştie sǎ rǎmînǎ unitǎ în faţa lui Putin. Acest mesaj este important, la care se adaugǎ fermitatea Statelor Unite şi izolarea lui Putin pe plan internaţional. Sancţiunile au avut şi ele rolul lor. Autoritǎţile de la Moscova recunosc ele însele cǎ economia rusǎ a fost sever afectatǎ. Iar faptul cǎ occidentalii nu au sistat în nici un moment dialogul cu Vladimir Putin este şi el un element pozitiv, de naturǎ sǎ-i ofere acestuia o cale onorabilǎ de ieşire. Gestul preşedintelui francez François Hollande, care, revenind din Kazahstan, s-a oprit sîmbǎtǎ la Moscova pentru a discuta cu Putin, intrǎ şi el în seria iniţiativelor importante.

Un alt semn pozitiv ar putea fi reluarea livrǎrilor de gaz rus cǎtre Ucraina, întrerupte de 6 luni. Guvernul de la Kiev a mai anunţat cǎ a autorizat compania de electricitate naţionalǎ sǎ cumpere curent electric de la ruşi întrucît industria minierǎ suferǎ de penurie de electricitate. Intr-o lume normalǎ toate aceste semne ar trebui sǎ puncteze o revenire la normal. Trǎim însǎ noi într-o lume normalǎ? Totul rǎmîne fragil de fapt şi noi forme de presiune, ca şi de dialog, se cer inventate pentru a nu lǎsa o crizǎ regionalǎ sǎ evolueze spre o nouǎ catastrofǎ europeanǎ.

Cotidianul Le Figaro publicǎ un interesant interviu cu Valentina Melnikova, preşedinta Comitetului mamelor de soldaţi, o organizaţie neguvernamentalǎ creatǎ în 1989, la ora rǎzboiului din Afganistan. Valentina Melnikova este una din acele voci care nu se lasǎ intimidatǎ în Rusia. Ea îl acuzǎ pe Putin cǎ a trimis în mod ilegal soldaţi ruşi în Ucraina. "De fapt nimeni nu ştie unde sunt trimişi unii soldaţi", spune Valentina Melnikova. Uneori ei sunt declaraţi "în vacanţǎ" dar de fapt fac incursiuni cu tancurile în Ucraina. Nu sunt cifrate oficial nici pierderile de partea rusǎ în contextul conflictului din estul Ucrainei, dar Valentina Melnikova crede cǎ între 500 şi 1500 de ruşi şi-au pierdut viaţa acolo. Ea mai furnizeazǎ însǎ nişte cifre: în urmǎ cu 25 de ani, pe vremea Uniunii Sovietice, armata numǎra 11 milioane de soldaţi şi de ofiţeri. In prezent, cu excepţia serviciilor speciale, Rusia are doar un milion de soldaţi.

In definitiv în aceste cifre se ascunde poate o altǎ veste bunǎ. Schimbarea anumitor mentalitǎţi militariste este poate mai uşoarǎ atunci cînd soldaţii sunt mai puţini.