Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (16)

Balaurul. Le dragon

Dezbaterea în jurul Europei continuǎ pe fondul noilor intregrǎri care se anunţǎ la orizont. Nimeni nu a reuşit însǎ pînǎ acum sǎ propunǎ o definiţie a Europei care sǎ fie unanim acceptatǎ. Uneori însǎ o metaforǎ este mai puternicǎ în sugestii decît o descriere tehnicǎ.

Europa asta în care ne-am bulucit cu toţii cu nădejdea că o să ne ferească de ghiara marilor puteri îmi aduce aminte de balaurul care, într-una din cărţile lui Anatole France, bântuia Insula Pinguinilor. Toţi am văzut Europa dar când e vorba s-o descriem, fiecare se ia de păr cu ceilalţi : e roşie, nu : galbenă, ba albastră, seamănă c-un câine, nu : c-o balenă, e un nor. Europa e prea mare, nu : prea mică, e creştină, de fapt e iudeo-creştină, dar Turcia atunci ? Turcia nu-i în Europa. Ba e ! Ba nu-i ! Ba e…

Cette Europe où nous nous sommes précipités à corps perdu avec l’espoir de nous protéger des grandes puissances me fait penser au dragon qui, dans un livre d’Anatole France, hantait l’Ile des Pingouins. Nous l’avons tous vue, l’Europe, mais lorsqu’il s’agit de la décrire on ne s’entend plus. Elle est rouge, non : jaune, plutôt bleue. Elle ressemble à un chien, non : à une baleine, pas du : elle est un nuage ; elle est trop grande, non : trop petite, elle est chrétienne, non : judéo-chrétienne, et la Turquie alors ? Elle n’est pas dans l’Europe ! Mais si ! Non ! Si !...

Chestiunea e atât de încurcată încât cel mai bine e să facem din însăşi această dificultate temeiul unei definiţii.

La question est tellement embrouillée que le mieux c’est de faire de cette difficulté même le point de départ d’une définition.

Pentru că, într-adevăr, ceea ce surprinde atunci când încerci să prinzi într-o definiţie Europa este că ea ne scapă mereu din mână, că nu e niciodată acolo unde-o cauţi. Istoricul Fernand Braudel crede că neîntreruptul flux de populaţii eterogene care s-au stabilit în spaţiul denumit azi Franţa a dat naştere aici unui spirit a cărui identitate este un continuu schimb cu ceea ce îi este străin. De aici, pe de o parte, imperativul de a recunoaşte alteritatea : « dialogul » presupune să fim doi şi diferiţi. Pe de alta, o continuă reînoire prin asimilarea elementelor străine care devin o hrană – un organism viu trebuie să se hrănească şi hrana vine întotdeauna dinafară. Pentru a gândi Europa nu e lipsit de interes să băgăm de seamă că acelaşi mecanism funcţionează aidoma la celălalt capăt al continentului, în spaţiul românesc.

En effet, ce qui surprend lorsqu’on veut définir l’Europe c’est qu’elle est n’est jamais là où on la cherche.  Elle bouge incessamment. Fernand Braudel est d’avis que le flux ininterrompu de populations hétérogènes établies dans l’espace nommé aujourd’hui la France a engendré une identité faite d’un continuel échange. L’identité française reconnaît l’altérité pour s’en nourrir : un organisme vivant doit évoluer et pour évoluer il a besoin d’un apport qu’il ne trouve que dans ce qui est différent. Il n’est peut-être pas inintéressant de remarquer, lorsqu’il s’agit d’appréhender l’Europe, qu’un même esprit fonctionne à l’autre bout du continent, là où s’est développée la civilisation roumaine. 

E ceea ce ne poate ajuta să înţelegem de ce nimeni în Europa n-a reuşit decît vremelnic şi imperfect să blocheze spaţiul public supunându-l unui totalitarism religios sau ideologic. Nimeni, aici, n-a reuşit să înăbuşe spiritul critic şi să cadaverizeze viaţa cugetului.

C’est ce qui explique pourquoi l’Europe n’a jamais permis à une religion ou à une idéologie d’envahir et de bloquer son espace public. Jamais l’esprit critique n’a pu ici être étouffé. C’est pourquoi l’Europe n’est pas un espace – et encore moins une économie : elle est un point d’irradiation, elle est une onde, et nous n’avons aucune chance de l’appréhender si, à l’instar de nos dirigeants d’aujourd’hui, nous cherchons sa logique du côté des lois du marché. D’ailleurs à quoi bon ? L’Europe nous porte depuis au moins vingt-cinq siècles. Laissons-nous simplement porter par elle,  après l’avoir affranchie quand même de la logique du charbon et de l’acier, après l’avoir délivrée des mains de nos hommes politiques persuadés que ce qui s’est édifié ici depuis Homer n’est qu’un étalage d’épicier.

Iată de ce Europa nu poate fi gândită în termenii fizicii lui Newton : ea nu est un spaţiu ci un punct de iradiere, ea este o undă. Să ne lăsăm purtaţi de această Europă care ne duce-n cârcă de mai bine de douăzeci şi cinci de secole, încrezători în Europa noastră cea bună şi adevărată – pe care se cuvine, totuşi, s-o slobozim din strânsoarea oamenilor noştri politici care au pornit s-o construiască din dorinţa de-a lărgi piaţa cărbunelui şi oţelului şi care mai cred, chiar şi azi, că ceea ce s-a clădit aici de la vechii greci la Proust este o tejghea de băcănie.

 

 

 

 

 

 
Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (16)