
Special Paris
George Banu recompensat cu Marele Premiu al Academiei Franceze
image-2014-12-8-18777775-46-george-banu-foto-sebastian-marcovici.jpg

Premiul i-a fost acordat în şedinţa solemnă din 4 decembrie, în prezenţa filozofului Jean Louis Marion, a secretarei perpetue a Academiei, Helene Carrere D'Encausse, şi a fostului preşedinte al Franţei, Valery Giscard d’Estaing.
George Banu (n. 22 iunie 1943, Bucureşti) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, si un eseist de reputatie mondiala. George Banu şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc). George Banu este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste Travail theatral şi a fost redactor‑şef al revistei Arta teatrului (1981‑1988), publicată de Theatre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. Director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991‑2000. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. Conduce revista Alternatives theatrales şi coordonează colecţia „Le Temps du theatre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. A predat în Statele Unite, Canada, China şi a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii.
Este membru de onoare al Academiei Române.
Responsabil (alături de Mihaela Tonitza‑Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec.
În 2013 i‑a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Calătoriile sau orizontul teatrului, avindu‑i ca autori, printre alţii, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Şerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu şi Niky Wolcz.