Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


2014, an devastator pentru milioane de copii

Unicef trage semnalul de alarmă. Fondul Natiunilor unite pentru copii afirmă că 2014 a fost un an « devastator » pentru copii. Directorul general Unicef evocă cifra de 230 de milioane de copii care trăiesc în ţări sau regiuni afectate de conflicte armate. 

Unicef vorbeşte despre 15 milioane de copii direct afectaţi, prinşi în capcana conflictelor din Republica centrafricană, Irak, Sudan, Siria, Ucraina şi teritoriile palestiniene. In total însă numărul minorilor care trăiesc în zone de război se ridică la 230 de milioane. « Copii sunt ucişi când sunt la şcoală sau când dorm în patul lor. Işi pierd părinţii, sunt sechestraţi, torturaţi, recrutaţi, violaţi şi chiar vânduţi ca sclavi. Niciodată în istoria recentă atâţia copii nu au fost supuşi unei brutalităţi atât de crunte » deplânge Anthony Lake. Directorul general al Fondului Naţiunilor unite pentru copii e de părere că « violenţa şi traumatismele subminează forţa societăţilor noastre ». Ca să-şi exemplifice discursul, Lake aminteşte că în Republica centrafricană aproape două milioane şi jumătate de copii sunt afectaţi de conflicte. Printre aceştia, zece mii ar fi fost recrutaţi de diversele grupuri armate iar peste 430 ar fi fost ucişi sau mutilaţi. In fâşia Gaza, aproape 540 de copii au murit iar alţi 3300 au fost răniţi în cursul celor 50 de zile de conflict dintre Hamas şi Israel. In fine, în Siria Uniceful estimează la peste 7 milioane numărul copiilor afectaţi de războiul civil.

Pe lângă conflictele armate, Unicef pune accentul şi pe « noile ameninţări » la adresa copiilor şi evocă astfel epidemia de Ebola din Africa de vest. Mii de copii au rămas orfani şi milioane nu au putut sau nu mai pot merge la şcoală în Guineea, Liberia şi Sierra Leone. In alte ţări, organizaţile umanitare sunt mobilizate pentru alte cauze care-i afectează pe copii: poliomelita în ţări din Orientul apropiat precum Irakul şi Siria; în Sudanul de sud 70 de mii de copii sunt grav malnutriţi, şamd.

« Lumea poate şi trebuie să-şi amplifice eforturile pentru ca 2015 să fie un an mai bun pentru toţi copii. Un copil care creşte sănătos şi în siguranţă devine puternic şi educat şi deci poate contribui la viitorul său şi al familiei sale, la viitorul comunităţii sale, al ţării sale şi deci în fapt la viitorul nostru comun al tuturor » conchide Anthony Lake.

 
2014, an devastator pentru milioane de copii